În ultimele două săptămâni, cei care gestionează situaţia pandemică din ţara noastră, în frunte cu ministrul sănătăţii Nelu Tătaru, se vaită îngrijoraţi că numărul de infectaţi COVID- 19 este tot mai mare pe zi ce trece. Anunţă că principalele unităţi destinate să interneze şi să trateze bolnavii au început să fie arhipline, iar numărul paturilor de la terapie intensivă sunt deja insuficiente în raport cu numărul pacienţilor aflaţi în stare gravă.

Pe de altă parte, responsabilii situaţiilor de urgenţă atrag tot mai mult atenţia cetăţenilor să respecte regulile impuse pentru prevenirea noilor infectări, în comunitate. În special privind purtarea măştii, distanţarea socială, respectarea normelor sanitare în spaţiul public, dar şi în zone şi instituţii comunitare. Se lamentează că relaxarea  s-a produs prematur şi fără să mai poată fi ţinută sub control, uitând însă, că primii care au dat tonul relaxării, înaintea relaxării, au fost şi sunt atât guvernanţii actuali, cât şi mulţi politicieni, parlamentari, oameni aflaţi la butoane sau în poziţii de frunte în instituţiile statului.

Cum este posibil ca în plină perioadă de creştere a infectărilor să organizezi vizite şi inaugurării de pieţe, cu marile realizări ale primarilor, cu plimbatul ca sfintele moaşte ale marilor lideri de partid, cum s-a întâmplat recent în Piaţa Progresul din Bucureşti, în timp ce ţii mulţimea de pensionari la coadă, abia ţinându-se pe picioare, la intrarea în piaţă, aşteptând ca oile în caniculă nu ştiu ce să cumpere de la tarabe??? Oare cum se duc aceşti pensionari, oameni cu venituri reduse, creduli, naivi şi iresponsabili, bombănind între ei că nu există nici un fel de virus şi că li se pune botniţă, să se înghesuie, îngrămădească şi să se infecteze la grămadă, atraşi de minciunile unor politicieni oportunişti?!!! Chiar nu conştientizează că singuri îşi pun sănătatea şi viaţa în pericol? Şi că pot la rândul lor, să transmită mai departe virusul?

Toţi i-am văzut pe demnitari cât de mult nu respectă regulile, inclusiv în Parlament şi la Guvern. Şi în spaţiul public iresponsabili puternici ai zilei, indiferent de culoarea lor politică au aceeaşi atitudine de sfidare a regulilor şi legilor în plină perioadă de criză sanitară, când chiar ei ar trebui să fie primii care să aibă grijă şi să fie un exemplu pentru restul cetăţenilor. Cum să mai aibă oamenii încredere în aceşti demnitari, politicieni când, vorba românilor, peştele de la cap se împute? Şi totuşi, mulţi cetăţeni se lasă păcăliţi şi sunt sigur că îi vor şi vota la preconizatele alegeri din toamnă!  Degeaba sunt făcute tot timpul reguli dacă nu sunt respectate! Degeaba ne lamentăm îngrijoraţi dacă numărul infectaţilor creşte pe zi ce trece!

În zadar se anunţă tot felul de strategii şi măsuri de relansare economică dacă totul este populism ieftin în scop electoral! În van anunţăm planuri măreţe, cu zeci de mii de kilometri de autostrăzi în România, dacă la orizont sunt doar minciuni sfruntate! Nu e an de la Dumnezeu, uneori chiar luni în şir, în care guvernanţii, oricare ar fi aceştia, să nu fluture promisiunile cu autostrăzile şi infrastructura. Şi mai ales să defileze în vizite falnice pe şantierele moarte ale patriei.

Cu astfel de exemple înalte, cum să mai respecte cetăţenii simplii regulile? Cum să se mai autoeduce şi să fie responsabilii, să se ferească ei înşişi de îmbolnăviri şi să-i ferească şi pe ceilalţi din jur, dacă tot timpul vuvuzelele le bagă în cap că totul este o conspiraţie, că virusul COVID-19 nu există şi totul este o făcătură din partea unora care vor să ne controleze, să ne ia ţara şi că ne fure sărăcia! Cum să combată autorităţile propagarea ştirilor şi informaţiilor false, toxice, manipulărilor când chiar guvernanţii plătesc otova, presa, fără să despartă grâul de neghină, iar politicienii girează prin prezenţa lor activitatea instituţiilor media manipulatoare, având un singur scop electoral?

Pe acest fond, este previzibil să apară noi focare de infecţie care ne arată că virusul este cât se poate de real, extrem de periculos şi nu are bariere. Zilnic aproape, sunt raportate noi infectări nu doar în rândurile populaţiei adulte, al categoriilor profesionale care intră în contact direct cu bolnavii, personalul sanitar şi adiacent care lucrează în spitale, dar avem şi anunţuri cu infectări colective în rândurile copiilor din grădiniţe sau din alte instituţii.

Cum să nu avem noi valuri de infectări când concetăţenii de-ai noştrii complet iresponsabili se înghesuie în zone publice, la mare, la munte, în locaţii ascunse sau în văazul public fac chefuri şi reuniuni! Ba, unii au luat-o complet razna, cum a fost cazul celor din Moldova, care şi-au scos mortul din sicriu, declarat decedat de COVID -19, neîncrezători în autorităţi, să-i organizeze înmormântarea în mod deschis, conform unor cutume tradiţionale ale familiei respective.  

Numărul infectaţilor creşte rapid şi îngrijorător, astfel cum anunţă gestionarii crizei sanitare. Iar acest lucru nu se întâmplă doar din cauza relaxării premature a măsurilor, ci în special din cauza nerespectării acestora. Ignorarea regulilor în primul rând de către ăi mari, de sus, şi apoi, firesc, nerespectarea acestora în masă, de către majoritatea populaţiei. Cât ne va costa pe toţi, cât vom avea de suferit şi pe ce termen, vom afla zilnic din buletinul de raportări al numărului de infectaţi şi de morţi, dar şi din experienţa dramelor personale ale celor care au fost, sunt şi vor fi pacienţi contaminaţi de COVID-19. În lanţ, suferinţele şi pierderile se extind şi asupra familiilor acestora.