Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte

O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.

Irena Sandler, îngerul copiilor din ghetourile morții imagine colorizată de Pallete. fm Foto: Ernst Herrmann / Bundesarchiv, N 1576 Bild-003 / Wikimedia Commons

De multe ori, adevărații eroi ai istoriei nu au luptat cu arma în mână. Dimpotrivă, s-au sacrificat sau au înfruntat moartea, pe deplin conștienți de pericol, doar pentru a-și ajuta semenii. Să înfrunți pericolul sau moartea fără să răspunzi cu violență cere o tărie de caracter mult mai mare decât folosirea forței. Dacă eroismul militar este adesea legat de înfrângerea unui inamic, eroismul altruist se concentrează exclusiv pe protejarea vieții, iar sacrificiul pașnic lasă o moștenire profundă, devenind un simbol al umanității. Un astfel de exemplu este Irena Sendler, o asistentă socială poloneză care și-a pus zi de zi viața în pericol, a îndurat torturi greu de imaginat și a fost la un pas de moarte pentru a salva mii de copii condamnați să moară în ghetouri sau să-și sfârșească zilele în lagărele de exterminare. În timpul ocupației naziste, ea a fost una dintre figurile-cheie ale unei organizații clandestine prin intermediul căreia au fost salvați peste 75.000 de oameni. Pentru curajul și abnegația sa, în 2003, Irena Sendler a primit Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă distincție poloneză.

„Abatoarele” din Polonia și planul de înrobire a unui întreg popor

În septembrie 1939, Germania nazistă, folosindu-se de o diversiune, a invadat Polonia. La jumătatea lunii, rezistența poloneză a fost frântă și de atacul neașteptat al trupelor sovietice. Practic, polonezii au fost prinși ca într-un clește: atacați din vest de germani, iar din est de sovietici, în baza unei înțelegeri secrete parafate odată cu Pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov. În aproximativ o lună, Polonia a fost cucerită. După ocupare, germanii au instaurat un regim de teroare și exterminare în masă, cu atât mai brutal cu cât în Polonia trăiau comunități evreiești importante. Evreii reprezentau aproximativ 10% din populația țării și erau meșteșugari, negustori, medici, avocați sau artiști. Conform planurilor hitleriste, ei erau destinați exterminării metodice. Polonezii, în schimb, au fost supuși unui proces de înrobire forțată.

Copii în ghetoul Varșoviei Foto: wikipedia

Se urmărea lichidarea elitelor: naziștii au executat zeci de mii de intelectuali, profesori, preoți, politicieni și ofițeri polonezi. Milioane de polonezi au fost deportați în Germania la muncă forțată sau alungați din propriile case, ca să le facă loc coloniștilor germani. Școlile secundare și universitățile au fost închise, iar limba poloneză a fost marginalizată. Scopul era transformarea polonezilor în muncitori needucați, care să servească „rasa ariană” germană.

Evreilor polonezi le-a fost rezervată, așa cum am precizat, o soartă și mai cumplită. Mai întâi, au fost închiși forțat în ghetouri supraaglomerate, cele mai mari fiind cele din Varșovia și Łódź. Condițiile erau inumane, iar femeile, copiii și bătrânii mureau cu miile din cauza foametei, a bolilor și a lipsei de igienă. Ulterior, au fost construite numeroase lagăre ale morții, destinate exterminării în masă. Polonia ocupată a devenit centrul „Soluției finale”: aici au funcționat lagărele de la Auschwitz-Birkenau, Treblinka, Bełżec, Sobibór și Chełmno.

Fiica doctorului din Varșovia

În acest context apare Irena Sendler, asistentă medicală și apoi asistentă socială, care a reușit să aducă o rază de speranță în iadul polonez din primii ani ai războiului. Povestea ei începe pe 15 februarie 1910, la Varșovia. Numele ei la naștere era Irena Stanisława Krzyżanowska și provenea dintr-o familie de intelectuali. Tatăl ei, Henryk Krzyżanowski, era un medic renumit, iar mama sa, Janina Karolina Grzybowska, provenea dintr-o familie burgheză înstărită. Se spune că Irena a moștenit spiritul dreptății sociale și al umanității de la tatăl ei, cunoscut pentru faptul că îi trata gratuit pe cei foarte săraci, inclusiv pe evrei. Henryk Krzyżanowski a murit în februarie 1917, după ce s-a îmbolnăvit de tifos de la pacienții săi.

Irena Sendler în 1942 Foto: wikipedia

În 1927, Irena s-a înscris la Drept, iar doi ani mai târziu s-a transferat la Facultatea de Litere a Universității din Varșovia, unde a studiat literatura poloneză. Era o tânără foarte inteligentă, dar rebelă în ochii oamenilor vremii, și s-a opus din start politicilor rasiale. Când universitățile poloneze au impus separarea studenților evrei de cei polonezi, Irena și-a șters din carnetul de note mențiunea care o identifica drept „neevreică”. Ulterior, și-a făcut o reputație de comunistă. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a devenit membră a Partidului Socialist Polonez. În 1931, se căsătorise cu Mieczysław Sendler. Acesta a fost mobilizat la izbucnirea războiului, a fost capturat în septembrie 1939, în timpul invaziei germane, și a rămas într-un lagăr german pentru prizonieri de război până în 1945.

În iadul ghetourilor

Odată cu ocupația germană și începutul atrocităților împotriva evreilor, Irena și-a început misiunea. Era atunci asistentă socială și, fără să ezite, a încercat să pătrundă în ghetou, ca să vadă cum îi poate ajuta pe cei mai vulnerabili. La 16 noiembrie 1940, însă, ghetoul din Varșovia a fost izolat complet de restul orașului și a devenit aproape imposibil de pătruns. Era înconjurat de un zid înalt de aproximativ trei metri, cu sârmă ghimpată în partea de sus, iar toate punctele de acces erau păzite strict de trupele germane. Pentru un cetățean polonez obișnuit, intrarea în ghetou era de neimaginat. Irena Sendler și-a dat seama că trebuie să găsească o altă cale, discretă și clandestină. Moștenind firea tatălui ei, a făcut tot ce i-a stat în putință, mai ales că știa că în ghetou erau înghesuiți, în condiții inumane, peste 400.000 de oameni.

Irena la biroul ei Foto: arhiva

Din cauza supraaglomerării, a lipsei de igienă și a rațiilor alimentare extrem de reduse, de numai 200 de calorii pe zi, foametea și bolile se răspândeau necontrolat. Atunci, Irena și-a procurat documente false care atestau că era asistentă medicală, iar asta i-a permis să intre în ghetou. A început să introducă pe ascuns medicamente, alimente și haine. Riscurile erau uriașe: din octombrie 1941, autoritățile germane au decretat că ajutorul acordat evreilor era o infracțiune gravă, pedepsită cu moartea. Irena nu s-a oprit nici în aceste condiții. „Am fost crescută să cred că o persoană trebuie salvată atunci când se îneacă, indiferent de religia sau naționalitatea sa”, spunea Irena Sendler, citată de Adam Easton în articolul BBC News „Holocaust heroine’s survival tale”.

Joaca zilnică de-a viața și de-a moartea și borcanul magic

Situația s-a agravat în 1942, când naziștii au început deportarea evreilor din ghetoul Varșoviei către lagărul de exterminarede la Treblinka. Irena și-a dat seama că situația devenise disperată și că era nevoie de măsuri pe potrivă. Așa că s-a alăturat rezistenței poloneze și a contribuit la punerea pe picioare a organizației clandestine Żegota. Prin intermediul organizației primea sprijin logistic, era ajutată să ajungă în anumite zone și, mai ales, i se procurau acte false. Atunci a început cea mai importantă misiune a Irenei, dar și cea mai periculoasă: a decis să scoată copiii din ghetou, după ce aflase că în lagăre copiii mici erau uciși printre primii. Alături de un grup de voluntari, Irena intra în ghetou prin canalizare și prin tuneluri subterane și scotea copii din acel iad, în condiții greu de imaginat.

Mulți copii erau transportați în valize, lăzi și chiar sicrie, ca să nu fie observați de germani. Bebelușilor, care plângeau speriați, li se dădeau sedative. Odată ajunși la distanță sigură, copiii erau plasați în familii poloneze care colaborau cu rezistența și primeau acte false. Alții erau duși în orfelinate romano-catolice sau în mănăstiri. Irena a notat pe bucăți de hârtie numele real al fiecărui copil salvat, dar și numele părinților, bunicilor și rudelor, și le-a pus în borcane mari, pe care le-a îngropat în curtea unei prietene. Era o metodă de a le păstra identitatea, pentru ca, după terminarea terorii naziste, copiii să se poată reîntâlni cu familiile lor. Se estimează că a salvat peste 2.500 de copii din ghetoul Varșoviei. „Aș fi putut face mai mult. Acest regret mă va însoți până la moarte”, preciza după război Irena Sendler.

Cu picioarele rupte, condamnată la moarte

La un moment dat, naziștii și-au dat seama că cineva scotea clandestin copii din ghetou. Numărul copiilor scădea, iar asta deja bătea la ochi. Au procedat metodic: au stat la pândă, au plătit informatori, au smuls informații prin tortură. Așa au ajuns la Irena, pe care au arestat-o în octombrie 1943. A urmat o tortură greu de imaginat. Anchetatorii voiau să afle unde erau ascunși copiii scoși din ghetou și i-au rupt picioarele. Irena a refuzat să scoată vreun cuvânt și nu i-a trădat nici pe copii, nici pe camarazii ei din rezistență. A fost condamnată la moarte. În ultima clipă, membrii rezistenței au reușit să-l mituiască pe ofițerul Gestapo care trebuia să o ducă la execuție. Irena a fost lăsată la marginea unei păduri, aproape moartă, de unde au luat-o camarazii ei.

Irena la 90 de ani Foto: wikipedia

Câteva săptămâni a luptat să supraviețuiască și, în cele din urmă, a reușit. Apoi a continuat să ajute rezistența. După război, Irena Sendler a dezgropat borcanele și a încercat să reunească copiii cu familiile lor. În majoritatea cazurilor nu a reușit, fiindcă mulți dintre părinți fuseseră exterminați în lagăre. O parte dintre copii au rămas în familiile poloneze, alții au plecat în Israel. Multă vreme, aproape nimeni nu a știut de eroismul Irenei Sendler, iar ea nu a vorbit despre el. Era de o modestie ieșită din comun. „Eroii fac lucruri extraordinare. Ceea ce am făcut eu nu a fost ceva extraordinar. A fost normal”, spunea Irena, citată de Rupert Cornwell în „The Independent”. Povestea ei a devenit cunoscută abia în 1999, după ce un grup de elevi din Kansas a pus în scenă piesa „Life in a Jar”, inspirată de faptele ei din Varșovia. Irena Sendler a murit în 2008, la 98 de ani.