Eliberarea condiţionată a lui Zoltan Szocs a fost respinsă. Bărbatul este acuzat că intenţiona să detoneze o bombă pe 1 decembrie 2015, la Târgu Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Captură YouTube
Captură YouTube

Zoltan Szocs, unul dintre cei doi tineri, membri ai grupării Mişcarea de Tineret ”64 de Comitate" (HVIM) Transilvania, condamnaţi la cinci ani de închisoare după ce au fost acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal în 2015, în timpul manifestaţiei de Ziua Naţională a României, la Târgu Secuiesc, rămâne în detenţie după ce Tribunalul Braşov i-a respins definitiv cererea de liberare condiţionată.

El poate face o nouă cerere în luna noiembrie. György Csóti, directorul Institutului pentru Apărarea Drepturilor Minorităţilor, a afirmat că cei doi tineri au fost condamnaţi pentru un motiv ”incredibil de josnic” şi prin metode abjecte, relatează MTI.

”Admite contestaţia exercitată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva S.P. nr. 1019/29.07.2020 a Judecătoriei Braşov pronunţată în dosarul nr. 13512/197/2020, pe care o desfiinţează şi, rejudecând: Respinge cererea de liberare condiţionată a condamnatului SZOCS ZOLTAN, în prezent deţinut în Penitenciarul Codlea, din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 73/F/2020 a Curţii de Apel Bucureşti. În baza art. 587 al. 2 C.p.p. fixează termen pentru reînnoirea cererii de liberare condiţionată la data de 25.11.2020”, se arată în decizia Tribunalului Braşov 

Judecătoria Braşov a decis în 30 iulie eliberarea condiţionată a lui Zoltán Szőcs, însă decizia a fost contestată de Parchet.

György Csóti, directorul Institutului pentru Apărarea Drepturilor Minorităţilor, a spus pe postul de actualităţi M1 că cei doi tineri au fost condamnaţi “pe un motiv incredibil de josnic şi prin metode abjecte”, potrivit MTI.  György Csóti a susţinut că sentinţa are ca scop intimidarea maghiarilor din Transilvania, ca aceştia să nu lupte pentru autonomie şi pentru utilizarea limbii materne.

În 19 mai 2016, Beke Istvan şi Zoltan Szocs, membri ai grupării Mişcarea de Tineret ”64 de Comitate" (HVIM) Transilvania, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT fiind  acuzaţi că intenţionau să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal în 2015, în timpul manifestaţiei de Ziua Naţională a României, la Târgu Secuiesc.

Cei doi  au fost condamnaţi definitiv în iulie 2018  la câte cinci ani de închisoare pentru atentat contra unei colectivităţi, ei fiind achitaţi pentru tentativă la infracţiunea de nerespectarea regimului materiilor explozive, respectiv instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite