Copii care nu vă recunosc vocea la telefon şi care vă stiu din poze. Că munciţi onest în casele, pe şantierele, în firmele de arhitectură, în spitalele, în scolile din străinatate. Iertaţi-ne că România v-a umilit sistematic şi o face în continuare.

Iertaţi-ne că nu aţi reuşit să votaţi la alegerile prezidenţiale. Ca aţi stat în ploaie, cu bebeluşi atârnaţi de gât, la Londra. Că vi s-au închis uşile în nas în Italia şi Spania. Că vi s-a spus: „ne pare rău”. Cel mai cinic „ne pare rău” din lume. Să ne iertaţi, deci.

Iertaţi-ne că banii pe care îi trimiteţi acasă sunt mult mai mulţi decăt valorea investiţiilor străine. Dacă aş fi statul român, mi-ar fi cumplit de ruşine, aproape că nu aş mai iesi în lume de jenă. Că vă cerem taxe ruşinoase, anecdotice prin exotismul lor, taxe pentru „sistemul de sănătate”.  Că cineva, premierul în funcţie al României, a avut indecenţa de a se gândi la o astfel de taxă.

Iertaţi-ne că v-am găsit apelative meschine şi ridicole, că v-am numit,  în joacă poate -  deşi adulţii vorbesc serios tot timpul - pe unii dintre voi „căpşunari”. Că v-am insultat şi o facem în continuare cu o voluptate iesită din comun şi o lipsă de solidaritate bizară.

Iertaţi-ne că vorbim prea des despre „drama celor plecaţi în afara”, dar înţelegem nepermis de puţin din ea. Că ne mândrim cu medicii români şi perfomanţele lor, dar ne mirăm metafizic. de ce ne pleacă medicii? De ce ne pleacă inginerii? De ce ne pleacă elita? De ce ne pleacă municitorii, croitoresele, brutarii, cofetarii, frizerii, infirmierele?

Iertaţi-ne că nu vă merităm. Că suntem contemporani cu un ministru al Transporturilor, Ioan Rus, care declară: „România are 3 milioane de oameni să zicem, din forţa activă, în acest moment în Occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi prin Europa. Au poate 1500 de Euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia copiii se fac golani acasă şi nevastă-sa curvă. De 700 de Euro vin acasă jumătate". (declaraţie a fost făcută în cadrul emisiunii Jurnalul de seară, moderată de Cosmin Prelipceanu, la Digi 24).

Iertaţi-ne. Şi nu vă mai întoarceţi.