Dmitri Rogozin ne sperie cu o iarnă grea: „Sper să nu îngheţaţi“. Ce spun analiştii despre vizita vicepremierului rus

Dmitri Rogozin ne sperie cu o iarnă grea: „Sper să nu îngheţaţi“. Ce spun analiştii despre vizita vicepremierului rus

Viceministrul rus Dmitri Rogozin şi ministrul Economiei Valeriu Lazăr FOTO: Tudor Iovu

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a făcut astăzi haltă la Chişinău şi ne-a ameninţat, din Casa Guvernului, că dacă mergem spre Vest ne va costa scump. Analiştii spun că sunt declaraţii „de serviciu“ înainte de Summitul de la Vilnius.

Ştiri pe aceeaşi temă

Calm şi cinic, reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Transnistria, care a venit să sărbătorească „independenţa“ republicii-fantomă, a trecut şi prin Chişinău. Cât timp a zăbovit la noi ne-a ameninţat cu toate relele din lume, dacă alegem integrarea europeană: embargouri, restricţii pentru migraţi, pierderea Transnistriei, închiderea robinetului la gaze.

„Preţuim sinceritatea. Multe în dispoziţia şi relaţiile noastre vor depinde de rezultatele vizitei Patriarhului Rusiei Chiril, care va veni la Chişinău şi Tiraspol. Este un eveniment foarte important pentru toţi creştinii ortodocşi“, a fost prima avertizare a lui Rogozin.

„SPERĂM CĂ NU VEŢI ÎNGHEŢA LA IARNĂ!“

Ofilialul ne-a dat de înţeles că Rusia va juca cartea Transnistriei, dar şi cea a gazelor. „Vreau să subliniez că în virajele ei europene serioase, Moldova nu trebuie să nu piardă vagoanele. Nu vă puteţi limita la informarea colegilor din Transnistria despre ceea ce se va întâmpla în noiembrie, la Vilnius, şi încotro se îndreaptă Republica Moldova“, a punctat trimisul Kremlinului.

Rogozin ne-a mai amintit despre cele două consulate care ar urma să fie deschise la Tiraspol şi Bălţi, dar şi despre asigurarea respectării drepturilor cetăţenilor ruşi din Republica Moldova, în special, din Transnistria. La final, ne-a spus cinic: „Energia este importantă, mai ales că vine iarna. Sper că nu veţi îngheţa!“

AJUNS LA CHIŞINĂU, PENTRU A ATENUA EVENTUALUL SCANDAL

Experţii de la Chişinău susţin că oficialul rus a făcut declaraţii „de serviciu“. „Sunt lucruri de rutină. Ei încearcă să influenţeze prin instrumente comerciale şi politice. Rusia înţelege că procesul de asociere cu UE este unul care nu poate fi oprit“, susţine analistul Igor Boţan. Mai mult, specialistul sugerează că solul Kremlinui a vrut să meargă doar la Tiraspol. „Scopul a fost participarea la evenimentele de la Tiraspol, iar autorităţile de la Chişinău, pentru a atenua eventualul scandal, au hotărât să-i facă o invitaţie şi la Chişinău, lăsând impresia că de fapt domnul Rogozin a venit la noi cu treburi“, mai spune comentatorul.

În altă ordine de idei, economiştii susţin că Rusia îşi permite să ne ameninţe pentru că Chişinău nu a rezolvat la timpul lor toate aceste probleme. „Au fost o serie de inacţiuni care ne-au adus aici. Elita politică de la noi, practic, a cutreierat aceşti 20 de ani prin poclonuri în adresa oficialilor din Federaţia Rusă. Până acum am semnat ca orbii acorduri cu ruşii fără a ne da seama că acestea puteau fi folosite ca instrumente“, susţine economistul Viorel Chivriga.

Nici acum nu e târziu. „Avem o şansă istorică de a fi mai independenţi ca niciodată, de a construi ceea ce nu am făcut în 20 de ani. Pentru asta ne trebuie un minimum de demnitate, ceea ce se doreşte prin conectarea la reţeaua energetică europeană“, crede specialistul. 

Nu purtăm negocieri ascunse de ochii celor de la Tiraspol, dorim ca Zona Economică Liberă cu UE să includă ambele maluri ale Nistrului.
Iurie Leancă
premierul Moldovei

Zi liberă în ziua vizitei Patriarhului rus Chiril

Pe 7 septembrie, Republica Moldova va primi un alt oficial de la Moscova - Patriarhul Moscovei şi a Întregii Rusii Chiril. Preafericitul va participa la aniversarea a 200-a de la înfiinţarea Eparhiei Chişinău, de fapt 200 de ani de prezenţă a Bisericii Ruse în Basarabia, iar apoi va merge la Mănăstirea Căpriana. Pe 8 şi 9 septembrie, şeful Bisericii Ruse va trece Nistrul, pentru a răspunde invitaţiei Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari. Cu această ocazie, liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a decretat 9 septembrie zi liberă în Transnistria.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: