Românul care-şi porneşte Dacia 1310 prin SMS. Inventatorul de doar 21 de ani a patentat recent şi o cădelniţă electronică

Românul care-şi porneşte Dacia 1310 prin SMS. Inventatorul de doar 21 de ani a patentat recent şi o cădelniţă electronică

Cristian Bodea şi Dacia care porneşte prin SMS FOTO Arhivă personală

Cădelniţa electronică, sistemul de pornire a maşinii de la distanţă prin telefonul mobil, sistemul de iriganţii comandat prin SMS sau cel de comandă şi control de la distanţă a încălzirii locuinţei sunt doar câteva dintre inovaţiile ce poată semnătura unui tânăr în vârstă de doar 21 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cristian Bodea este un tânăr din Jibou, judeţul Sălaj, pasionat să inventeze diverse dispozitive electronice complicate.

La 21 de ani, Cristian, în prezent student în anul III la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare, are o colecţie remarcabilă de inovaţii. Pasiunea pentru această îndeletnicire s-a născut în copilărie, când, spune studentul sălăjean, era preocupat să demonteze diverse obiecte din casă: "De mic mi-a plăcut să desfac maşinuţele de jucărie sau aparate electrocasnice, pentru a vedea ce este dincolo de carcase, ce componente are fiecare dispozitiv. Chiar şi în ziua de astăzi, primul lucru la care mă gândesc când văd ceva nou este felul în care este realizat şi ce piese conţine". Practic, spune Cristian, cu fiecare produs demontat şi analizat în amănunt, pasiunea lui a devenit tot mai intensă.

Dacia care porneşte prin SMS

Câţiva ani mai târziu, curiozitatea, entuziasmul şi spiritul inovator şi-au spus cuvântul, tânărul realizând un sistem prin care Dacia 1310 a familiei pornea printr-un SMS.

"Autoturismul comunică cu telefonul mobil prin intermediul tehnologiei de comunicare bluetooth, fapt care îl face foarte uşor de folosit. Modulul se poate modifica astfel încât tehnologia de comunicare folosită să fie GSM, astfel printr-un simplu SMS motorul poate fi pornit sau oprit. De asemenea, este posibilă o aplicaţie pentru sistemul de operare Android care suportă comenzi vocale, permiţând utilizatorului să pornească sau să oprească motorul printr-o simplă comandă vocală", explică el.

Cădelniţe electronice în biserici

A urmat cădelniţă electronică. "Prin simpla apăsare a unui buton, rezistenţele cădelniţei încep să se încălzească, menţinându-se încinse timp de trei minute. Dupa acest interval de timp, care poate varia în funcţie de dorinţele clientului, cădelniţa se opreşte automat. În cazul în care se doreşte oprirea acesteia într-un timp mai scurt de trei minute, se apasă din nou butonul", mai spune Cristian. Primul beneficiar al unui astfel de dispozitiv a fost Biserica "Sfântul Prooroc Daniel" din Jibou, pentru ca apoi el să fie utilizat şi în lăcaşuri de cult din Bistriţa, Beclean ori Baia Mare.

La biserica din Jibou a fost implementată şi o altă inovaţie semnată Cristian Bodea: sistemul de deschidere al uşilor de la altar de pe telecomandă. "Sistemul are la bază o componentă de comandă, reprezentată de o telecomandă cu patru butoane (două pentru uşi, două pentru perdea), şi o componentă de execuţie, reprezentată de acuatoare, un fel de pistoane, care acţionează mecanismul", îşi detaliază proiectul Cristian. Cu telecomanda, preotul deschide sau închide, cu o singură apăsare de buton, porţile altarului şi perdeaua din spatele acestora ori de câte ori ceremonialul religios o impune.

Aventura jibouanului în lumea tehnicii a continuat cu sistemul de irigaţii comandat prin SMS, unul de iluminare a scării interioare cu senzori, un sistem de reglare al luminilor pentru a facilita germinarea (beneficiar fiind o companie din Braşov), un sistem de reglare a luminilor, cu leduri speciale pentru a facilita fotosinteza (beneficiar, Grădina Botanică Jibou), dar şi un sistem de deschidere a porţilor printr-un apel telefonic.

Programare prin PIN, la spălătorie

Cel mai recent proiect a fost implementat într-un cămin din Complexul Studenţesc "Observator" din Cluj-Napoca, acolo unde Cristian este cazat. Este vorba despre un sistem de deschidere controlată a uşii de la încăperea în care se află maşinile de spălat, realizat împreună cu doi colegi de facultate - Bogdan Iuga şi Mihai Bob. "Ideea mi a venit anul trecut când vedeam pe grupul de Facebook al căminului că există studenţi fără bun-simţ, care aruncă pe jos, fără pic de jenă, hainele celor care aveau programare la o anumită oră, doar pentru a-şi pune ei rufele la spălat. Prin urmare, i-am prezantat propunerea şefului de cămin, care a transmis-o directorilor campusului; aceştia au fost de acord cu implementarea sistemului pe un singur cămin, astfel că ne-am apucat de treabă. Astfel, studentul îşi face programare online în intervalul orar în care doreşte, i se generează un cod PIN valabil doar pentru intervalul orar respectiv, cu care va putea deschide uşa pentru a intra în camera în care se află maşinile de spălat", menţionează Cristian Bodea.

Finanţarea a fost suportată de către Facultatea de Automatizări, iar până acum, proiectul este funcţional doar la un palier al căminului. "Suntem în perioada de testare şi depistare a erorilor, dar în viitorul apropiat va fi implementat în tot căminul şi poate chiar în întreg campusul", mai spune jibouanul, care visează ca după absolvirea facultăţii să pună pe picioare propria firmă de IT/automatizări.

Vă mai recomandăm:

Studentul român premiat de Institutul Regal al Arhitecţilor Britanici

Românul care lucrează în Japonia la marele proiect al maşinii viitorului. Este specializat într-o ştiinţă puţin cunoscută în lume: tribologia

Afacere de succes începută într-un cămin studenţesc: produse cosmetice făcute doar din ingrediente naturale

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: