Manchester City ar putea suferi o depunctare ce i-ar aduce retrogradarea din Premier League
Găsită vinovată de încălcări financiare la scară largă, echipa de fotbal Manchester City ar urma să fie sancţionată drastic. Mai precis, gruparea va fi depunctată, situație în care aceasta n-ar putea evita retrogradarea din Premier League. Aceasta este concluzia la care au ajuns ziariaștii de la „Daily Mail”.

Clubul englez a fost găsit vinovat de toate acuzaţiile privind încălcări grave ale reglementărilor financiare din Premier League. Sunt nu mai puţin de 114 încălcări ale regulilor financiare ale Premier League. Totul s-a petrecut între 2009 şi 2018, iar frauda este estimată la aproximativ un miliard de euro.
Autorităţile britanice urmează să stabilească sancțiunile. Potrivit „Daily Mail”, echipei i s-ar putea aplica o deducere de puncte atât de mare încât n-ar avea cum să evite retrogradarea din prima ligă engleză. Și este cunoscut faptul că Premier League este un campionat puternic, echilibrat, diferența dintre echipe nefiind foarte mare. Jurnalist la „Daily Mail”, Oliver Holt a citat surse apropiate dosarului și a estimat că Manchester City ar putea suferi o deducere de puncte și în campionatul următor (2027/2028), ceea ce ar complica considerabil revenirea imediată în elita fotbalului englez.
Presa insulară a precizat, totodată, că autorităţile conducătoare ale campionatului englez vor face tot posibilul ca anunţul sancţiunilor să fie făcut înainte de verdictul dat la apelul echipei City, aşteptat până la sfârşitul lui ianuarie 2027. Pe lângă depunctare, Manchester City va fi amendată cu o sumă foarte mare. Totodată, s-a subliniat că o retrogradare în League Two (divizia a patra din Anglia), cel mai jos nivel al EFL (English Football League), este puţin probabilă, în ciuda temerilor exprimate de anumite tabloide britanice.
Clubul din Manchester a contestat decizia comisiei independente mandatate de Premier League. Acesta se consideră „nevinovat", iar preşedintele Khaldoon Al Mubarak a declarat că rămâne încrezător, în timp ce directorul executiv Ferran Soriano a spus la Copenhaga, în faţa Comitetului Executiv al European Football Clubs că gruparea sa nu este de acord cu hotărârea pronunţată şi că „va lupta în continuare”.
Într-o scrisoare deschisă, preşedintele Khaldoon Al Mubarak a justificat prudenţa şi discreţia clubului: „Iată ce i-am spus familiei mele: ancheta Premier League este departe de a se fi încheiat, iar încrederea şi hotărârea noastră de a demonstra nevinovăţia clubului sunt la fel de puternice ca la începutul acestei afaceri, a declarat oficialul din Emiratele Arabe Unite. Deşi unii oameni s-au grăbit să tragă propriile concluzii şi există atât de mult zgomot în jurul nostru, nimic nu s-a schimbat. Ne-am confruntat cu provocări împreună înainte şi le-am depăşit. Mulţi încă încearcă să împiedice progresul clubului nostru. Nu le vom oferi această oportunitate”.
Ancheta s-a declanșat în urmă cu doi ani
Audierile în cazul Manchester City au început în 16 septembrie 2024 și s-au încheiat după aproape trei luni, în 6 decembrie. Cazul a fost analizat de o comisie independentă formată din trei membri, numiți de președintele independent al Comisiei Juridice din Premier League. City ar fi trişat timp de aproape zece ani în ceea ce priveşte informaţiile financiare transmise ligii engleze, ascunzând investiţiile financiare directe şi umflând veniturile din sponsorizări provenite de la Etihad, compania aeriană din Emiratele Arabe Unite şi sponsor important al echipei Citizens.
În 2020, clubului i s-a aplicat o suspendare de doi ani din Liga Campionilor din partea Uniunii Europene de Fotbal Asociație (UEFA), organismul de conducere al fotbalului european, după ce s-a constatat că a raportat venituri din sponsorizări supraevaluate în perioada 2012-2016. Totuși, gruparea a contestat cu succes decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), care a anulat suspendarea.
Și alte cluburi au fost sancționate
Este de amintit că altor cluburi de fotbal din Anglia li s-au aplicat sancțiuni sportive pentru încălcarea reglementărilor financiare. Everton a fost penalizată cu un total de opt puncte în timpul campionatului 2023/2024, în urma a două încălcări distincte ale regulilor privind profitabilitatea și sustenabilitatea din Premier League, în timp ce Nottingham Forest a fost penalizată cu patru puncte pentru că n-a respectat aceleași reguli, în martie 2024.
Newcastle United a evitat la limită posibile sancțiuni după ce a vândut jucători înainte de termenul-limită pentru raportarea financiară din 30 iunie 2024, reușind astfel să se conformeze reglementărilor privind cheltuielile.





















































