Românul care lucrează în Japonia la marele proiect al maşinii viitorului. Este specializat într-o ştiinţă puţin cunoscută în lume: tribologia
0
La doar 28 de ani, Vlad Niste are un CV impresionant. După ce a studiat ingineria chimică în România, s-a specializat în tribologie în Anglia, iar de doi ani şi jumătate urmează studii post-doctorale tocmai în Japonia, unde dezvoltă aditivi şi lubrifianţi care să aibă o amprentă minimă asupra mediului înconjurător, pentru maşini care funcţionează pe bază de hidrogen.
Vlad Niste, un tânăr de 28 de ani din Zalău, judeţul Sălaj, s-a specializat mai întâi în Anglia, apoi în Japonia, unde trăieşte în prezent, într-un domeniu care nu există în România: tribologia. Aceasta este o ramură relativ nouă a ingineriei, pe care se bazează viitorul în industria auto.
„Tribologia se ocupă cu studiul aspectelor legate de frecare, uzură a materialelor şi lubrifiere în sisteme în care există orice fel de mişcare, precum motoare, rulmenţi ori roţi dinţate. Proiectul meu pentru studiile doctorale din cadrul Universităţii Southampton, din Anglia, s-a concentrat pe dezvoltarea unor aditivi şi lubrifianţi care să aibă o amprentă minimă asupra mediului înconjurător, spre deosebire de soluţiile disponibile în prezent“, explică zălăuanul.
Acum, el urmează studiile postdoctorale, tot în tribologie, la Universitatea Kyushu - Institutul Internaţional de Cercetare pentru Energie Carbon-Neutră. A ajuns acolo la invitaţia profesorului îndrumător, Joichi Sugimura, care l-a remarcat în timpul unei vizite de studiu pe care Vlad a făcut-o în Ţara Soarelui Răsare pe vremea când îşi făcea doctoratul în Anglia. Cum la universitatea japoneză există un grup de cercetare cu interese similare cu ale lui, Vlad Niste a acceptat invitaţia profesorului de a li se alătura, cu atât mai mult cu cât Japonia este cunoscută pentru inovaţiile în diverse domenii, inclusiv în cel al producţiei de automobile pe bază de hidrogen.
Lubrifianţii viitorului
„Japonia a investit masiv într-o infrastructură pe bază de hidrogen, ca alternativă pentru combustibilii din prezent şi este fruntaşă în domeniu. Companii precum Toyota şi Honda deja au maşini pe piaţă care funcţionează doar pe bază de hidrogen, care poate fi produs din energii regenerabile – panouri solare, turbine eoliene, hidrocentrale etc. Prin urmare, există mult interes pentru a înţelege cum interacţionează pe termen lung acest nou tip de combustibil cu infrastructura dezvoltată până în prezent şi cu lubrifianţii folosiţi. Cercetarea mea se bazează pe dezvoltarea unor lubrifianţi eficienţi, care sa prevină orice efect de lungă durată al hidrogenului în contacte“, spune tânărul cercetător.
Olimpic la fizică şi la chimie
Vlad a fost un elev sârguincios pe tot parcursul anilor de şcoală, iar pasiunea lui pentru chimie şi fizică i-a adus multiple calificări la olimpiadele naţionale. Începând din clasa a VIII-a şi până într-a XII-a, a participat în fiecare an la olimpiada naţională de chimie şi nu o dată s-a întâmplat să renunţe la cea de fizică, pentru că cele două competiţii şcolare se suprapuneau.
Mărturiseşte că multitudinea de cunoştinţe pe care le-a acumulat cât a studiat în România i-a fost de mare folos ulterior: „Eu sunt o fire foarte curioasă şi îmi place să citesc şi să aflu lucruri noi. Pentru mine a fost un lucru bun că am avut acces la multe informaţii în şcoală şi la universitate (n.r. – Vlad a absolvit Facultatea de Inginerie Chimică a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca), astfel că am ajuns să am o bază destul de solidă în domeniul pe care îl urmez şi nu numai. Mai apoi, am construit pe ea“.
Punctele slabe ale învăţământului românesc le-a perceput abia după ce a văzut cum se procedează în alte ţări:
„Faptul că studenţii din străinătate au acces la facilităţi mai diverse înseamnă că au o idee mai practică asupra unor lucruri, dar poate cunoştinţe mai generale în alte situaţii. Au mai multe oportunităţi, dar nu datorită educaţiei propriu-zise, ci pentru că au mai mult contact cu industria din domeniul lor. În România nu există un dialog bun între universităţi şi companii. Dacă s-ar investi mai mult în învăţământ, probabil ar fi mai interesant şi pentru companii să mai treacă pe la şcoli şi ar găsi elevi şi studenţi mai uşor“.
„În România nu se investeşte în cercetare“
Un aspect neglijat în România, dar abordat cu maximă seriozitate în ţările în care s-a perfecţionat Vlad Niste îl reprezintă cercetarea. „Toate ţările dezvoltate au cercetare puternică. Şi în toate unităţile de învăţământ din aceste state, profesorii au la dispoziţie o mulţime de materiale actuale pe care se pot baza la clasă. Noi, în schimb, ne pregăteam pentru olimpiade naţionale cu ce aveam de prin anii sau deceniile anterioare. În Anglia, de exemplu, profesorii duc studenţii în vizită la câte o companie, ca să vadă dacă le-ar plăcea să lucreze în respectivul domeniu, să cunoască oamenii de acolo, să facă legătura între laborator şi o linie de producţie, de exemplu. În perioada facultăţii la Cluj, am mers în cei patru ani de studiu o singură dată cu un profesor, pe banii noştri, să vedem o linie de epurare pentru apă“, mai spune cercetătorul.
Acesta este de părere că investiţiile în domeniul cercetării din universităţi sunt cele care generează progresul şi tehnologia, lucru pe care Japonia îl dovedeşte din plin:
„Şcoala din România asigură multă teorie şi tot timpul produce studenţi olimpici la internaţionale. Japonezii, în schimb, învaţă în şcoala generală şi în liceu să fie pregătiţi pentru societate şi investesc mult în cercetarea din universităţi. De aici apar progresul şi tehnologia, nu de la un student care ştie foarte bine şi mulţi studenţi care nu învaţă deloc“.
Lecţia japoneză
Viaţa pe pământ asiatic îl fascinează. Recunoaşte că nu i-a fost foarte uşor să se acomodeze şi asta nu doar din cauza diferenţelor considerabile dintre cultura japoneză şi cea europeană, dar şi din cauza birocraţiei sistemului nipon. „Ca tehnologie, Japonia este un amestec de extreme, probabil datorită diferenţelor mari dintre modul de gândire al populaţiei în vârstă şi tinerii care au dorinţa de a se deschide faţă de comunitatea internaţională. Există aici restaurante mici în care nu se pot face plăţi cu cardul ori bancomate care se închid peste noapte. În schimb, zonele centrale ale oraşului sunt foarte moderne, cu sisteme automate pentru majoritatea serviciilor. În fiecare oră sunt zboruri multiple spre majoritatea oraşelor din Japonia, la fiecare 15 minute porneşte un tren de mare viteză spre Tokyo, tren care parcurge cam 1.000 de km în cinci ore, o mulţime de trenuri locale şi rute de autobuz interconectate“, explică tânărul cercetător român.
Despre sistemul de învăţământ nipon spune că pune accent pe aspecte ce ţin în principal de noţiunile elementare ale bunei creşteri: „Practic, tinerii învaţă cum să se comporte cu ceilalţi şi cum să-şi găsească locul în societate ca o parte din ea, şi nu ca un individ singuratic. Învaţă că respectul este un lucru foarte important, că societatea lor trebuie să fie unită şi sunt mândri de orice tip de muncă pe care o prestează, chiar şi de una considerată în România ca fiind «munca de jos»“. Aşa se face că până şi cei mai în vârstă aleg să se implice în viaţa comunităţii, curăţând străzile, dirijând traficul în zonele aflate în reparaţii ori oferindu-le informaţii turiştilor.
Deşi nu pare o limbă facilă, românul a reuşit să înveţe japoneza suficient cât să facă faţă conversaţiilor zilnice, dar şi să înţeleagă câteva sute din caracterele cel mai des întâlnite. Adoră bucătăria locală şi a acceptat orice provocare culinară, inclusiv peştele-balon, o delicatesă ce poate fi otrăvitoare dacă nu este preparată corespunzător, sau carne crudă de cal. Recunoaşte, însă, că îi lipsesc carnea afumată şi brânza de burduf de acasă.
Nu-şi poate găsi în România o slujbă conform pregătirii
Deocamdată, planurile lui Vlad Niste nu includ întoarcerea în ţara natală, şi asta în primul rând pentru că şansele de a-şi găsi în România o slujbă conform pregătirii sunt foarte mici. Ştie sigur că îşi doreşte o carieră în cercetare. „Asta mi se potriveşte şi îmi place foarte mult. Cum e mai bine să petreci viaţa decât învăţând?! Cred că ar ajuta carierei mele să mai rămân câţiva ani în Japonia, pentru a-mi cimenta poziţia în domeniul în care lucrez. Dezavantajul este depărtarea de casă, familie şi prieteni, care acum sunt la cel puţin 20 de ore de zbor distanţă“, spune cu nostalgie Vlad.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
