Pedeapsa primită de doi tineri care au furat mâna unui cadavru pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget

Pedeapsa primită de doi tineri care au furat mâna unui cadavru pentru că nu puteau să-i scoată inelul de pe deget

Mormântul asistentei medicale a fost profasnat în noaptea de 23/24 noiembrie 2020 FOTO /Captură video

Tinerii sunt dintr-o comună din Mehedinţi şi au profanat mormântul unei asistente medicale care a murit în 2015 într-un accident de circulaţie.

Cornelia Raicu, o tânără asistentă medicală în comuna mehedinţeană Pătulele, a fost înmormântată în cimitirul din localitate. Avea doar 28 de ani când a şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie. 

La sfârşitul lunii noiembrie 2020, familia a aflat că sicriul acesteia fusese deschis. 

"Ne-am trezit cu poliţia la uşă şi ni s-a spus că mormântul fiicei mele a fost profanat. Ne-au întrebat câţi bani am pus în sicriu, cu ce bijuterii am înmormântat-o. Nu mai ştiam nimic, câţi bani i-am pus, i-am pus parcă între 50 şi 100 de lei, mai mult nu, a avut un colier, cercei, brăţară şi un inel. Mi-au spus că i-au luat mâna cu totul, cu brăţara şi inelul. Este groaznic, cresc cele două fetiţe ale fiicei mele, îmi este cumplit de greu, cum să se întâmple una ca asta...", spunea în luna decembrie, distrusă de durere, mama femeii decedate.
 
Cei doi tineri, ambii în vârstă de 19 ani, au aruncat mâna femeii într-o gură de canal, iar unul dintre profanatori, la un pahar, s-a lăudat în faţa unor vecini ce făcuse. 

Poliţiştii au aflat ce se întâmplase şi au demarat cercetările. 

Tinerii şi-au recunoscut fapta şi au arătat unde aruncaseră mâna cadavrului şi, mai mult, au povestit că filmaseră momentul în care au profanat mormântul. Au fost imediat reţinuţi şi, ulterior, deferiţi justiţiei.
 
Dosarul a ajuns în faţa magistraţilor de la Judecătoria Vânju Mare. Aceştia au dispus condamnarea celor doi tineri la 11 luni de închisoare. 

Procurorii au făcut apel, nemulţumiţi de hotărârea judecătorilor. Mai ales că unul dintre inculpaţi a mai primit între timp o altă condamnare de un an şi şapte luni cu suspendare într-un alt dosar pentru furt calificat.
 
Sentinţa finală în dosarul profanării mormântului asistentei medicale va fi dată în ziua de 6 septembrie de către Curtea de Apel Craiova.
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările