Instanţa a suspendat vânătoarea la 25 de specii de păsări: „procedura prin care Ministerul Mediului stabileşte cotele de vânătoare nu are o bază ştiinţifică”

Instanţa a suspendat vânătoarea la 25 de specii de păsări: „procedura prin care Ministerul Mediului stabileşte cotele de vânătoare nu are o bază ştiinţifică”

Ciocârlie de câmp, una dintre speciile protejate. FOTO: Răzvan Zinică

Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Decizia, care survine unei acţiuni în instanţă deschise de Asociaţia OTUS, nu este definitivă, dar este executorie şi se aplică de la momentul pronunţării.

 Demersul asociaţiei a fost susţinut de Federaţia Coaliţia Natura 2000 şi Asociaţia Declic. 

Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea formulată de Asociaţia OTUS, în contradictoriu cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În consecinţă, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare pentru sezonul 2021-2022, până la pronunţarea instanţei de fond.
„Din păcate, statul român a eşuat încă o dată în a se asigura că vânătoarea nu devine un pericol pentru menţinerea şi conservarea populaţiilor de păsări, atât a speciilor de interes cinegetic, cât şi a celor în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuţie a speciei”, a declarat avocata Andreea Szabo, reprezentant al Asociaţiei OTUS.
Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş este executorie de la momentul pronunţării, adică din data de 26 noiembrie 2021. Prin urmare, nu mai poate fi vânată niciuna din cele 25 de specii la care face referire decizia judecătorească: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoşar, coţofană, gaiţă, găinuşă de baltă, gâscă de vară, gârliţă mare, graur, guguştiuc, ieruncă, lişiţă, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă moţată, raţă sunătoare, sitar de pădure, stăncuţă, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică. 
   

„Procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor stabileşte cotele de vânătoare nu are o bază ştiinţifică”

Experţii Coaliţiei Natura 2000 au susţinut demersul Asociaţiei OTUS într-un moment critic pentru biodiversitate. „Vom acţiona mereu în situaţiile în care statul român ia decizii fără fundamente ştiinţifice şi fără o consultare reală”, a declarat Dan Trifu, preşedintele Coaliţiei Natura 2000.
 „Societatea Ornitologică Română (SOR)  a atras atenţia de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor stabileşte cotele de vânătoare nu are o bază ştiinţifică. Potrivit legii, statul român are obligaţia să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împuşcaţi fără ca populaţia speciei respective să fie afectată. SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă şi bazată pe date ştiinţifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea şi mortalitatea ca indicatori ai ratei de supravieţuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populaţiilor speciilor admise la vânătoare”, a declarat directorul executiv al SOR, Dan Hulea. 
Lipsa unor metodologii clar reglementate şi care să ia în calcul argumente ştiinţifice pentru stabilirea cotelor de recoltă arată nevoia dialogului cu specialiştii din domeniu pentru ca activitatea de vânătoare să se poată desfăşura fără a pune în pericol populaţiile de păsări.

„Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare linişte păsărilor de interes cinegetic”

„Acest rezultat atrage încă o dată atenţia asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente ştiinţifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare linişte păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conştienţi că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea ştiinţifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către preşedintele României să acţioneze în beneficiul Naturii şi nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a declarat preşedintele Asociaţiei Grupul Milvus, Papp Tamás.
La rândul său, Roxana Pencea Brădăţan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susţinem în instanţă demersurile Asociaţiei OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din ţara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincţia unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariţie”.
Este al doilea an consecutiv în care Curtea de Apel Târgu Mureş dispune de urgenţă suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările