Ghostingul nu înseamnă întotdeauna indiferență. Ce simt cei care întrerup brusc comunicarea

La început, totul pare să meargă bine. Te caută, îți scrie, îți povestește lucruri personale și te face să crezi că între voi se construiește ceva. Apoi, fără nicio explicație, dispare. Ce se întâmplă în mintea unui om care pare atât de implicat, dar încetează brusc să răspundă? Un studiu recent arată că persoanele care practică ghostingul pot simți mai multă vinovăție decât își imaginează cei lăsați în așteptare. Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, explică pentru „Adevărul” de ce apropierea poate provoca uneori retragere și cum ajung doi oameni să sufere de aceeași tăcere, dar din motive diferite.

Lipsa unui răspuns poate provoca nesiguranță și poate alimenta îndoielile despre propria valoare Foto: Pixabay

Fenomenul cunoscut drept ghosting apare atunci când cineva încetează să răspundă mesajelor fără să ofere o explicație. Poate însemna întreruperea deliberată a unei relații, dar și o absență temporară, pe care persoana rămasă în așteptare o interpretează drept definitivă.

Un studiu realizat de Sophia Li, Coral Zheng și Juliana Schroeder, prezentat de publicația PsyPost la 13 octombrie 2026, a analizat felul în care cele două persoane percep această experiență.

În primul experiment, 195 de adulți au rememorat situații în care au ignorat pe cineva sau au fost ignorați. Pe o scară de la 1 la 5, cei care nu răspunseseră au evaluat propriul disconfort la 2,27, în timp ce persoanele ignorate estimaseră că aceștia se simțeau rău doar la nivelul 1,56.

Diferența a fost mai mare în cazurile în care lipsa răspunsului nu fusese intenționată. Într-un al doilea experiment, cu 601 participanți, cercetătorii au constatat că un mesaj scurt, precum „îmi pare rău, dar nu pot vorbi acum”, reducea diferența dintre emoțiile anticipate de cele două părți și tendința destinatarului de a se învinovăți.

Totuși, al treilea experiment, desfășurat prin conversații online reale, nu a confirmat efectul la nivelul întregului grup. Diferența a reapărut doar într-o analiză suplimentară a participanților care considerau că experiența lor reprezenta ghosting.

Cum se transformă amânarea într-o dispariție

Gabriela Marc, psiholog clinician principal și lector universitar asociat la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, explică pentru „Adevărul” că lipsa unui răspuns nu înseamnă întotdeauna absența preocupării pentru celălalt.

„Există persoane care citesc un mesaj și se gândesc la el mult mai mult decât ne-am imagina. Îl lasă deoparte, încearcă să găsească o formulare potrivită și își spun că vor răspunde atunci când se vor simți mai liniștite”, spune ea.

Uneori, persoana evită o explicație dificilă, o posibilă reacție de dezamăgire sau o discuție pentru care nu se simte pregătită. Amânarea îi oferă o ușurare imediată, dar complică revenirea.

„Cu trecerea timpului, povara mesajului devine tot mai mare. Ceea ce putea fi spus firesc în aceeași zi ajunge, după o săptămână, să necesite și o explicație pentru absență. Apare vinovăția, apoi rușinea, iar omul începe să se teamă de felul în care va fi primit dacă revine”, adaugă aceasta.

Astfel, o conversație care putea fi clarificată prin câteva cuvinte poate rămâne suspendată zile sau săptămâni.

De ce apropierea îi sperie pe unii oameni

Pentru a înțelege aceste reacții, psihologul atrage atenția asupra experiențelor relaționale timpurii. Persoanele care au crescut într-un mediu în care exprimarea emoțiilor provoca reproșuri sau respingere pot ajunge să perceapă conversațiile dificile ca pe un pericol pentru relație.

„Cred că una dintre cele mai profunde rădăcini ale acestei tăceri este frica de a fi părăsit atunci când îndrăznim să fim vulnerabili”, susține specialista.

Retragerea poate apărea inclusiv după momente de apropiere intensă. O întâlnire reușită sau o conversație personală poate avea semnificații diferite pentru cei implicați.

„Pentru celălalt, acea experiență a însemnat că relația devine mai apropiată și mai sigură. Pentru persoana speriată de vulnerabilitate, aceeași experiență poate fi urmată de neliniște, de sentimentul că s-a expus prea mult și că acum riscă să fie rănită tocmai de omul care a ajuns să conteze”, continuă ea.

Gabriela Marc aduce în discuție și atașamentul evitant, caracterizat prin dificultatea de a exprima nevoile emoționale și tendința de a păstra distanța atunci când apropierea este resimțită ca o amenințare la adresa autonomiei.

Aceste mecanisme nu explică însă orice dispariție. Uneori, persoana și-a pierdut interesul, evită să încheie explicit relația sau caută mai ales validarea primită la început.

Ce se întâmplă cu persoana lăsată în așteptare

În absența unei explicații, cel care așteaptă poate începe să caute motivele tăcerii în propriul comportament. Își reanalizează mesajele, se întreabă dacă a spus ceva nepotrivit și încearcă să înțeleagă dacă apropierea a fost reală.

Situația poate deveni mai dificilă atunci când celălalt revine afectuos, pentru ca apoi să dispară din nou.

„Revenirea aduce o ușurare atât de mare, încât întrebările despre absență rămân uneori nerostite. Îi este teamă să strice momentul, să pară prea sensibil sau să provoace o nouă retragere”, subliniază aceasta.

Psihologul subliniază că intensitatea unei apropieri nu garantează capacitatea de a menține o relație. Mai importante sunt continuitatea comunicării și felul în care fiecare răspunde atunci când află că propriul comportament a provocat suferință.

Cum putem întrerupe cercul tăcerii

Pentru persoana care amână răspunsul, primul pas nu presupune neapărat o conversație lungă. Poate fi suficient să comunice faptul că are nevoie de timp, fără să lase celălalt om să ghicească ce se întâmplă.

Aici, Gabriela Marc propune o formulare concretă: „Am citit mesajul tău și îmi pasă, dar acum mă simt copleșit. Am nevoie de puțin timp și vreau să revin la conversația asta.”

O asemenea explicație poate proteja atât nevoia de spațiu a celui care se retrage, cât și nevoia de claritate a celui care așteaptă, cu condiția ca promisiunea de a reveni să fie respectată.

În același timp, persoana ignorată are dreptul să spună că absența o afectează și că are nevoie de o comunicare mai previzibilă. Înțelegerea dificultăților emoționale ale celuilalt nu înseamnă acceptarea la nesfârșit a aceluiași comportament.

„Sinceritatea nu garantează că o relație va continua. Uneori celălalt nu poate oferi ceea ce avem nevoie, uneori sentimentele sunt diferite, iar alteori drumurile oamenilor se despart. Chiar și atunci, adevărul spus cu grijă îi oferă celuilalt posibilitatea de a înțelege ce s-a întâmplat, de a-și trăi durerea și de a merge mai departe fără să transforme absența noastră într-o îndoială nesfârșită despre propria valoare”, conchide Gabriela Marc.