Grevă la Cromsteel. Şefii au trecut la „aparate“ pentru a suplini lipsa muncitorilor

Grevă la Cromsteel. Şefii au trecut la „aparate“ pentru a suplini lipsa muncitorilor

Oamenii acuză că lucrează în condiţii toxice şi nu primesc niciun fel de bonificaţie, au salarii foarte mici, nu primesc tichete de vacanţă.

400 de salariaţi ai Cromsteel au declanşat greva generală pe termen nelimitat pentru că nu s-au înţeles cu compania asupra unor solicitări legate de salarii, condiţiile de muncă şi de indiferenţa cu care sunt trataţi de conducere, spun ei.

Se pare că toţi şefii de tură au fost trimişi să lucreze în locul muncitorilor pentru a suplini, cât de cât, activitatea celor 400 de salariaţi.
 
Saptămâna trecută, metalurgiştii au făcut o grevă de avertisment, însă, nu au fost luaţi în seamă de şefi. Astfel că, au decis să întrerupă total lucrul şi s-au întâlnit cu liderul de sindicat pentru a face „planul de atac”.
 
Lucrează în condiţii toxice şi nu primesc niciun fel de bonificaţie, au salarii foarte mici, nu primesc tichete de vacanţă. 
 
 
 

CE AU CERUT SINDICALIŞTII

 
"Salariaţii s-au săturat să fie prost plătiţi, s-au săturat de regimul coercitiv şi autoritar al conducerii societăţii, s-au săturat să fie penalizaţi permanent pentru orice abatere cât de mică, în condiţiile în care salariile sunt foarte mici şi condiţiile de muncă generează afecţiuni grave de sănătate. Salariaţii s-au săturat să vină la muncă sănătoşi iar apoi să se îmbolnăvească şi să se interneze datorită intoxicaţiilor cronice cu mercur şi crom, asta în condiţiile în care societatea nu a încadrat locurile de muncă în condiţii deosebite şi salariaţii nu se pot pensiona mai devreme, conform legii", se arată într-un comunicat al Sindicatului Valahia.
 
VIDEO incomod-media.ro
 
Sindicaliştii arată că îngrijoararea salariaţilor este justificată pentru că folosirea tehnologiilor învechite, folosirea cromului hexavalent a mercurului şi a utilajelor generatoare de zgomot în tehnologia de lucru, a dus la îmbolnăviri profesionale grave. 
 
"Salariaţi au fost diagnosticaţi cu intoxicaţii cronice cu mercur, perforaţii ale septului nazal prin expunerea la crom hexavalent, bronşite cronice,  hipoacuzii şi alte boli profesionale. Salariaţii s-au săturat de lipsa de respect şi de apreciere pentru muncă lor iar refuzul conducerii societăţii de a majoră salariile, în condiţiile în care firma înregistrează profituri uriaşe pe spinarea majorităţii  salariaţilor care  sunt plătiţi cu salariul minim pe societate, este de neacceptat", se mai arată în document.
 
Grevă de avertisment la Cromsteel Târgovişte:
 
Revendicările salariaţilor:
 
1.Contract colectiv de muncă pentru un an de zile, creşterea tuturor salariilor cu 500 lei pentru fiecare salariat  precum şi indexarea lor cu inflaţia în luna ianuarie 2019;
 
2.Implementarea unei grile se salarizare, a unui Regulament de promovarea şi promovarea anuală a 35 % din numărul de salariaţi;
 
3.Acordarea sporului de vechime în muncă, între 5 % şi 25 %;
 
4. Spor de 20 % pentru salariaţii care lucrează în sectorul galvanizare, de 15 % pentru restul halelor de producţie unde este prezenţa noxă crom, mercur sau zgomot, şi 10 % pentru salariaţii care tranzitează aceste locuri de muncă în timpul procesului tehnologic;
 
5. Plata serviciilor medicale pentru salariaţii afectaţi de noxe;
 
6. Subvenţie pentru biletele de tratement/abonamentelor de transport , în valoare de 1500 lei / an ;
 
7. Acordarea primelor sociale, proporţional cu profitul realizat, astfel:
• Prima de Paşte  - 970 lei
• Prima de Crăciun – 970 lei
• Prima de Vacanţă – 3.000 lei
• Prima de Ziua Metalurgistului – 600 lei
 

REACŢIA CROMSTEEL, marţi, 27 martie, cu o zi înainte de grevă

Contractul colectiv de muncă la ASO CROMSTEEL este încă nesemnat, anunţă compania, cu toate că managementul a acceptat o creştere medie de 22% a veniturilor angajaţilor. ASO CROMSTEEL SA face câteva precizări referitor la informaţiile pe care Sindicatul Valahia le-a transmis săptămâna trecută.
 
Comunicat de presă integral:
 
"Pentru compania Aso Cromsteel, informarea  corectă şi transparenţă a angajaţilor, despre rezultatele negocierilor cu sindicatele care îi reprezintă, este extrem de importantă, cu atât mai mult cu cât majoritatea solicitărilor care ţîn de salariu şi veniturile angajaţilor au fost acceptate de conducerea companiei. 
 
Iată mai jos lista solicitărilor negociate şi acceptate de către companie:
 
-Creştere în medie cu 22% a veniturilor tuturor angajaţilor din producţie 
-Creştere în medie cu 13% a veniturilor pentru personalul TESA 
-Angajaţii care lucrează în producţie primesc un spor de secţie de 15%
-Prima de Paşte a fost acceptată la valoarea de 970 lei 
-Prima de Crăciun a fost acceptată la valoarea de 970 lei 
-Toţi angajaţii vor primi un cadou de Crăciun în valoare de 100 de lei 
-Va fi oferită prima de vacanţă de peste 1600 lei şi, în plus, vor fi decontate bilete de vacanţă în valoare de 1200 lei
-O grilă de salarizare există deja că anexă la contractul colectiv de muncă.
 
„Tot profitul companiei urmează să fie reinvestit în tehnologizarea şi schimbarea liniilor de producţie, în îmbunătăţirea mediului de lucru şi a echipamentelor de protecţie a colegilor din producţie, dat fiind specificul activităţii noastre. Faptul că investiţiile noastre au rezultate foarte bune a fost confirmat şi de Garda de Mediu, care, în dată de 26 martie, a notat compania cu 9,5 din 10 pentru performanţă în domeniu. În acest context, punctele acceptate de management în negocieri au reprezentat un efort financiar suplimentar, pe care ni-l asumăm pentru binele colegilor noştri. Din acest motiv, suntem surprinşi că sindicatul continuă chemările la greva”, spune managementul companiei. 
 
2 solicitări aflate pe lista de revendicări, ambele cu posibil impact negativ asupra angajaţilor Aso Cromsteel, nu au fost acceptate de companie. Astfel, pe de o parte, sporul de vechime ar putea dezavantaja colegii în situaţia în care compania angajează din exterior oameni cu o vechime mai mare decât cei care lucrează în companie deja. Pe de altă parte, este vorba despre reducerea duratei contractului colectiv de muncă de la doi ani la un an – acest lucru ar putea însemna o destabilizare a mediului de lucru o dată pe an, ceea ce este contraproductiv atât pentru companie, cât şi pentru angajaţi.  
 
„Vrem să fim transparenţi şi să ne asigurăm că toţi salariaţii noştri cunosc situaţia corectă a negocierilor, îşi cunosc drepturile şi aleg în deplină cunoştinţă de cauza ceea ce doresc să facă”, adaugă managementul companiei

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările