Spitalul românesc construit cu încetinitorul, în 30 de ani, în sfârşit funcţional. A costat o sumă uriaşă

Spitalul românesc construit cu încetinitorul, în 30 de ani, în sfârşit funcţional. A costat o sumă uriaşă

FOTO: Oana Şlemco

Noul Spital de la Fălticeni, judeţul Suceava, se deschide pentru pacienţi, joi, 2 septembrie, fără festivisme, ci doar cu bucuria unui vis împlinit după 30 de ani. Unitatea medicală a fost ridicată de la temelie la acoperiş, are şase etaje şi 240 de paturi.

Ştiri pe aceeaşi temă

A doua zi a lunii septembrie va rămâne cu sigurnaţă în istoria municipiului Fălticeni din judeţul Suceava.

După 30 de ani ani de la demararea lucrărilor, noul spital îşi va deschide porţile pentru pacienţi. 

Este vorba despre o unitate medicală cu 240 de paturi, şase etaje, care are dotări medicale de top. Investiţia a costat 30 de milioane de euro, iar lucrările au înaintat atât de greu pentru că Guvernul a alocat banii cu ţârâita.

Primarul oraşului Fălticeni, Cătălin Coman, a spus că ar prefera să nu folosească termenul de inaugurare în contextul deschiderii noului spital, pentru că îi este greu să se mândrească cu această reuşită, ţinând cont că unitatea a fost construită, dotată şi autorizată în 30 de ani.

„Lucrările au debutat în 1991, au continuat la un anumit nivel până în 1997. Apoi în perioada 1997 – 2012, toate lucrările au fost întrerupte, iar cea mai mare parte a sucevenilor erau convinşi că aceste spital nu va mai fi funcţional niciodată. Din 2012, lucrările au reînceput cu foarte multe probleme. Referitor la partea de proiectare, totuşi vorbim despre un proiect tehnic de 31 de ani, când altele erau rigorile în ceea ce priveşte legislaţia specifică, de exemplu, pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Un alt exemplu: alimentarea cu oxigen. În anii '90, oxigenul la capul bolnavului trebuia să vină cu tubul acela albastru, cu un cărucior, extrem de inconfortabil. A trebuit apoi să construim o nouă clădire în care să adăpostim staţia de producere a oxigenului”, a declarat Cătălin Coman.

Clădirea noului spital FOTO: Oana Şlemco

Fiecare salon al noului spital are grup sanitar propriu, cu cabină de duş. „În 2012 erau două lifturi. A trebuit să facem şapte lifturi, pentru că s-a schimbat legea. A trebuit să găsim spaţiile necesare în aşa fel încât să respectăm şi fluxurile medicale prevăzute de legislaţie”, a adăugat alesul local.

FOTO: Oana Şlemco

Când problemele au început să îşi găsească rezolvarea, s-a iscat tragedia de la Colectiv care, între altele, a dus la o nouă schimbare a legislaţiei în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor. „Când credeam că tot este gata din punctul de vedere al construcţiei, a trebuit să mai construim încă trei scări de evacuare incendiu, care ne-au costat undeva la un milion de lei. Să nu vă gândiţi că sunt trei scări metalice, sunt trei blocuri în miniatură, care sunt lipite de spital. Am modificat din nou traseul conductelor”, a arătat Coman.

FOTO: Oana Şlemco

Vechiul spital care deserveşte o populaţie formată din 180.000 de locuitori, funcţionează în şase pavilioane împrăştiate prin tot oraşul. Pacienţii erau cazaţi în condiţiile de acum 30 de ani, la Cardiologie erau şi câte 8 persoane într-un singur salon.

Ca să facă investigaţii medicale, unii bolnavi deveneau navetişti. Erau urcaţi dimineaţa în ambulanţă şi transportaţi la laboratorul de analize. În ciuda eforturilor depuse de conducerea unităţii medicale şi a primărie, condiţiile de cazare erau precare. 

Acum, desigur, lucrurile s-au schimbat. Noul spital este o gură de oxigen nu doar pentru bazinul Fălticeni, ci şi pentru angajaţii Spitalului Judeţean Suceava, care speră să scadă numărul pacienţilor transferaţi de la Fălticeni la Suceava pentru tratamente. 

Vă mai recomandăm şi:

EXCLUSIV. Ce detaliu blochează începerea lucrărilor la tronsonul 5 al autostrăzii Sibiu-Piteşti VIDEO

EXCLUSIV Când vor începe lucrările la Tronsonul 5 al Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Aproape 1000 de oameni vor fi angajaţi

 

 

 

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările