Satu Mare: Şeful poliţiei, mai "tare" decât ministrul Cristian David

Satu Mare: Şeful poliţiei, mai

Cei cinci poliţişti cercetaţi în cazul fugii din ţară a lui Darius Ţânţaş au primit soluţii de neînceperea urmăririi penale. Soluţia dată de parchet l-ar putea propulsa pe şeful IPJ Liviu Tăut ca nevinovat în ochii ministrului Administraţiei şi Internelor Cristian David. Ministrul i-a vrut capul în septembrie 2008, după ce a aflat în ce hal a fost cercetat cazul Ţânţaş la poliţie.

Satu Mare: Unde ne dăm copiii la liceu

Satu Mare: Unde ne dăm copiii la liceu

Absolvenţii de gimnaziu se pot înscire la unul din cele patru licee din oraş sau la cele nouă şcoli de meserii. În perioada 18-25 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu, iar între 4 şi 6 iulie vor afla unde au fost admişi.

Satu Mare: Need for Speed la Aeroport (GALERIE FOTO)

Satu Mare: Need for Speed la Aeroport (GALERIE FOTO)

Este al treilea an consecutiv când la Satu Mare se desfăşoară un eveniment de talie internaţională. După Auto TuningShow 1 şi 2, azi, pe Aeroportul Internaţional din Satu Mare are loc o cursă acreditată FIA, organizată de Chevrolet West Satu Mare, Auto Sport Club şi echipa DragRacing din Ungaria, organizatorul Campionatului Maghiar de Accelerare, membru regional al reţelei King of Europe.

Emmanuel Macron şi-a lansat, azi, campania pentru cucerirea Parlamentului European. Proiectul reformării UE, pe care l-a prezentat în plenul forului europarlamentar, este, în fapt, manifestul mişcării politice pe care o lansează la nivel european, având ca obiectiv relansarea Uniunii. Preşedintele Franţei a avut un discurs îndrăzneţ, născut dintr-un refuz contagios pentru orice spirit viu: „Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli“.

acum 2 luni · comentarii (7)

Ca oricare altă instituţie, şi „Târgul de carte GAUDEAMUS“ are o geneză şi un parcurs. În anul 1995 am fost numit Preşedinte-Director General (PDG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune“ (S.R.R). În anul anterior apăruse „Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea“ celor două servicii mass-media publice, Televiziunea şi Radiodifuziunea.

acum 2 luni · comentarii (3)

Schimbările într-un domeniu atât de complex precum educaţia nu se petrec nici de azi pe mîine şi nici într-o singură generaţie. Finalul dezastruos al bacalaureatului din acest an reprezintă finalul unui segment de dreaptă al cărui început se ascunde cu mult mai în trecut. Căderea învăţământului şi educaţiei în general începe abrupt după 1948.

acum 2 luni · comentarii (4)

Atacul cu rachete de vineri pe sâmbătă noapte împotriva celor trei ţinte ale lanţului de fabricare, stocare şi comandă a programului chimic al regimului Al Assad are o consistenţă mult mai mare şi e doar vârful icebergului în mişcarea de şah făcută de cei trei membri permanenţi occidentali al Consiliului de Securitate al ONU: Franţa, Marea Britanie şi SUA.

acum 2 luni · comentarii (116)

Jurnalistul şi scriitorul Pavel Păduraru vorbeşte în premieră, pentru publicaţia noastră, într-un dialog cu Natalia Jurminskaya, despre ziua de 17 aprilie 2015, care l-ar fi determinat să scrie prima carte despre furtul miliardului din sistemul bancar al Republicii Moldova - romanul „Moartea lui Igor Alexandrovici“ (Ed. Paralela 45, 2017).

acum 2 luni · comentarii (1)

În mod normal, după 1989 toate bazaconiile inventate de bolşevici pentru sport şi cultură ar fi trebuit să dispară. Echipele de fotbal să găsească suporteri şi oameni de afaceri dispuşi să investească (aşa cum e în toată lumea civilizată), sportivii din întrecerile individuale să găsească sponsori şi entităţi non-profit care să-i ajute, lăutarii să se întoarcă la lăutăria lor, cu bilet de intrare şi onorariu negociat. Dar n-a fost aşa...

acum 2 luni · comentarii (11)

Aşa se întâmplă când puterea cade pe umerii unora nepregătiţi filosofic pentru ea. Li se urcă la cap! Iar ei derapează în paranoia, grandomanie, mitomanie. Îşi pierd bunul simţ şi contactul cu realitatea. Iar atitudinea ministrului Tudorel Toader este o perfectă ilustrarea a celor de mai sus. Nu contează ce spun alţi jurişti, comentatori care se pricep, contează doar ce are în cap domnia sa.

acum 2 luni · comentarii (23)

Sâmbătă 14 aprilie, Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti a găzduit un eveniment special, prilejuit de aniversarea celor 80 de ani ai baritonului şi profesorului universitar Nicolae Constantinescu, unul dintre importanţii artişti ai Operei bucureştene, însemnat cadru didactic al prestigioasei instituţii de învăţământ care, demnă de toată lauda, a găsit de cuviinţă să-l onoreze printr-o sărbătorire strălucită.

acum 2 luni · comentarii (2)

Weekendul trecut a fost meci mare în Liga a patra de fotbal: Steaua a jucat cu Rapid. Chiar dacă rivalitatea dintre cele doua echipe este arhicunoscută şi, nu de puţine ori, meciurile dintre cele două echipe au devenit un etalon al frumuseţii fotbalului, jocul de sâmbătă va rămâne în istorie ca un simbol al grotescului şi al urii împroşcate fără nici un discernământ.

acum 2 luni · comentarii (39)

Nicio surpriză în evoluţiile legate de cererea ministrului Justiţiei privind revocarea procurorului-şef DNA. Preşedintele a rămas consecvent primei sale declaraţii şi a respins solicitarea de revocare, ministrul Justiţiei a anunţat că va sesiza Curtea Constituţinală, iar Liviu Dragnea a declarat că guvernul îl va susţine pe Tudorel Toader şi va trimite sesizarea la CCR.

acum 2 luni · comentarii (43)

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa. Prima „dimineaţă“ a Laurei Codruţa Kovesi este chiar familia dânsei, numită Lascu, tatăl dânsei, recent decedat, fiind procuror. Aşadar a învăţat meseria în familie, iar şcoala a dus-o spre maxima performanţă. Este vorba de o performanţă profesională, ca jurist, dar şi de una morală, caracterială.

acum 2 luni · comentarii (5)

Aţi avut vreodată curiozitatea să parcurgeţi bugetul de venituri şi cheltuieli al localităţii unde locuiţi şi plătiţi taxe şi impozite? Va spun că merită şi, mai mult, dacă dorim să devenim cu adevăraţi cetăţeni implicaţi în viaţa urbei, trebuie să ne rupem câteva ore din timpul nostru pentru a vedea ce se-ntâmplă cu banii strânşi din taxele şi impozitele noastre.

acum 2 luni · comentarii (0)

Aparent, discuţia ce urmează priveşte doar temeiurile legale ale acţiunii celor trei state care formează coaliţia ce a lovit în Siria ţinte legate de producerea şi stocarea armelor chimice sau aeroporturile folosite pentru declanşarea unor raiduri în care au fost folosite asemenea arme.

acum 2 luni · comentarii (53)

Cazul Mircea Govor, baronul pesedist de Satu Mare, în legătură cu care Instanţa supremă a luat măsura arestului la domiciliu, pe motiv de 6 infracţiuni de şantaj şi trafic de influenţă, este, nu doar un exemplu de ce înseamnă politica, în România de secol XXI, ci şi un turnesol al nivelului fals/mimat de democraţie reală din ţara noastră, în ultimii 26 de ani.

acum 3 ani · comentarii (1)

Fostul Preşedinte, devenit o umbră în revers a celui ce milita pentru reformarea statului şi a justiţiei în România, probează un talent fabulos al jonglării cu autocontradicţiile, de altfel, o cauză a autodecredibilizării acestuia (în ciuda discursului semi-isteric că alţii îi atacă mandatele şi domnia-sa le apără).

acum 3 ani · comentarii (25)

Senatorul Dan Şova a petrecut prima noapte – probabil nu şi ultima – privat de libertate, fiind reţinut de DNA, pentru 24 de ore. În momentul în care senatorii au votat pentru ridicarea imunităţii, senatorului i-au scăpat câteva lacrimi. Eu cred în sinceritatea lor şi o să explic cadrul pe care-l am în minte şi cu care comportamentul înlăcrimat al lui Şova este în deplină coerenţă.

acum 3 ani · comentarii (6)