Moldovean prins în vama Petea cu permis de conducere fals. Bărbatul l-a cumpărat cu 600 de euro

0
Publicat:

Un bărbat din Republica Moldova este cercetat penal pentru uz de fals după ce a fost prins în vama Petea la volanul unui autoturism şi s-a constatat că avea un permis de conducere fals cumpărat cu 600 de euro, informează, marţi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.

vama petea

 În Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de intrare în România un cetăţean din Republica Moldova în vârsta de 27 de ani, care conducea un autoturism înmatriculat în Polonia.

"La controlul de frontieră i-a fost solicitat şi permisul de conducere, ocazie cu care s-a constatat ca acest document, ce avea însemnele autorităţilor din Republica Moldova, nu îndeplineşte condiţiile de formă şi de fond ale unuia autentic, fiind fals.

În legătură cu cele constatate, tânărul a declarat că a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în ţara natală, dar, pentru a obţine cât mai repede permisul de conducere, a plătit suma de 600 de euro unei persoane care i-a oferit documentul într-un timp foarte scurt, fără a mai parcurge toate etapele pentru obţinerea în mod legal a unui permis autentic", precizează ITPF.

Bărbatul este cercetat pentru uz de fals.  

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite