Cum se face sosul olandez din ouă. „Maioneza trebuie privegheată ca să nu se taie“

Cum se face sosul olandez din ouă. „Maioneza trebuie privegheată ca să nu se taie“

FOTO Uica Mihai

Uica Mihai, bucătarul din Banat care are zeci de reţete în care ingredientul principal este oul, spune că unul dintre cele mai bune sosuri pe care le face din ou este cel “olandez”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bucătarul este de părere că acest sos poate acompania atât cele mai simple gustări, cât şi cele mai grele fripturi.

“Freacă un pachet de unt cu lingura de lemn şi frământă-l ca să scoţi tot zerul din el, apoi pune-l într-o soteuză şi încălzeşte-l să se facă lichid.

Într-o crăticioară pusă pe bain–marie (adică într-o altă cratiţă în care clocoteşte apă)  pune şase gălbenuşuri pe care le-ai frecat cu un praf de sare şi o lingură de apă rece de la gheaţă. Ouăle au tendinţa la căldură să se coaguleze iar tu trebuie să amesteci mereu, în acelaşi sens, şi să torni untul topit în firişor subţire. De fapt, faci o maioneză la cald pe care trebuie să o priveghezi să nu se taie.

Dacă dă cel mai mic semn, adaugă repede o lingură de apă rece şi mestecă luând vasul de pe bain-marie.

În momentul în care se încorporează tot untul (să nu îţi scape şi zerul care mai rămâne pe fundul crăticioare) tragi crăticioara de pe foc, o mai mesteci până se temperează şi la final presară deasupra aşchii de unt care se va topi şi va face o pojghiţă protectoare. Acest sos este bun la toate şi poate servi la diverse combinaţii”, arată bucătarul.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările