Se redeschid restaurantele şi cafenelele de pe Valea Prahovei. Cum va fi de Revelion?

Se redeschid restaurantele şi cafenelele de pe Valea Prahovei. Cum va fi de Revelion?

Restaurant Buşteni FOTO Facebook/GuraDiham

Restaurantele, barurile şi cafenelele care funcţionează în staţiunile de pe Valea Prahovei se deschid începând din 29 decembrie, dar la o capacitate de 30 la sută, ca urmare a scăderii ratei de infectare

Decizia privind deschiderea localurilor de pe Valea Prahovei la o treime din capacitate a fost luată, luni, de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova în contextul scăderii ratei de infectare la mia de locuitori. Programul de funcţionare al unităţilor din domeniul HoReca este de la ora 6 dimineaţa până la ora 23.00. Nu există, până la acest moment, o decizie cu privire la prelungirea programului în noaptea de Revelion.

Nu este clar nici dacă restaurantele din hoteluri pot organiza petreceri de Revelion dincolo de miezul nopţii pentru turiştii cazaţi în respectiva unitate.

Staţiunile montane din Prahova au intrat în scenariu roşu în a doua jumătate a lunii noiembrie, când a fost raportată o rată de infectare de peste cinci cazuri la mia de locuitori. Din 17 noiembrie, toate restaurantele şi barurile din Sinaia, Buşteni şi Azuga au fost nevoite să închidă spaţiile la interior şi să-şi servească clienţii doar în regim „to go”. Au rămas deschise doar restaurantele şi cafenelele din interiorul hotelurilor şi pensiunilor, însă doar pentru turiştii care erau cazaţi în cadrul acelor unităţi.

Autorităţile locale au sperat ca până de Crăciun rata de infectare să scadă sub 3 cazuri la mia de locuitori, dar acest lucru s-a întâmplat abia la ultima raportare din data de 28 decembrie.

Scădere spectaculoasă a ratei de infectare

În staţiunile de pe Valea Prahovei, numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut spectaculos în ultimele 14 zile, astfel că în prezent Sinaia a raportat o incidenţă de 2.49 de cazuri la mia de locuitori, Buşteni, 2.72 la mia de locuitori, iar Azuga de 1,91 la mia de locuitori. Conform prevederilor în vigoare, localităţile unde indicele de infectare este mai mare de 1,5 şi mai mic sau egal cu 3 la mia de locuitori sunt permise, printre altele: funcţionarea cinematografelor şi a instituţiilor de spectacole cu participarea publicului până la 30 la sută din capacitatea maximă a spaţiului; funcţionarea restaurantelor şi cafenelelor în interiorul clădirilor fără a depăşi 30 la sută din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 6.00-23.00. De asemenea, pot funcţiona tot în regim de 30 la sută capacitate şi sălile de jocuri de noroc.

Doar 25 de cazuri de COVID-19 în Sinaia

Vestea că Sinaia a ieşit din scenariul roşu a fost anunţată chiar de către Vlad Oprea, edilul staţiunii, printr-un mesaj postat pe pagina de Facebook. Conform acestuia, în prezent, mai sunt active doar 25 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 14 persoane sunt în izolare, în timp ce alţi 246 de sinăieni care au fost infectaţi cu noul coronavirus s-au vindecat.

Odată cu staţiunile montane din Prahova au ieşit din scenariul roşu şi Ploieşti, Câmpina, Băicoi, Cornu sau Valea Călugărească, localităţi care s-au confruntat săptămâni la rând cu restricţiile impuse de numărul mare de cazuri de infectări cu noul coronavirus. Şi aici restaurantele, barurile şi cafenelele se vor deschide la interior.

Alte 40 de localităţi din Prahova, printre care Breaza, Valea Doftanei sau Vălenii de Munte, se află în scenariul verde începând de marţi, 29 decembrie. Aici, măsurile sunt mult mai relaxate. Restaurantele şi cafenelele pot funcţiona la 50 la sută din capacitate, dar respectând acelaşi program 6.00-23.00.

Doar patru comune din Prahova au rămas în scenariul roşu cu o rată de infectare de peste 3 la mia de locuitori.

Prahova, la un pas de scenariul verde

După ce Prahova a fost luni de zile în topul judeţelor cu cel mai mare număr de cazuri noi de COVID-19, a ajuns acum la un pas să intre în scenariul verde, cu o rată de infectare de doar 1,72 la mia de locuitori, de la 7 cazuri la mia de locuitori. A scăzut spectaculos şi numărul cazurilor raportate zilnic. Luni, 28 decembrie, au fost anunţate doar 13 cazuri noi de COVID-19, o cifră care apărea în buletinele informative zilnice din primăvară. Se remarcă un trend vizibil descendent, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a început să anunţe inclusiv locuri libere la ATI pentru bolnavii care au făcut o formă gravă a bolii provocată de noul coronavirus.

Autorităţile judeţene se tem totuşi ca după sărbători să nu ne confruntăm cu un nou val de infectări care să sufoce iar spitalele suport COVID-19. Principalul focar de infectare ar fi în aceste zile zonele aglomerate de turişti de pe Valea Prahovei, unde cozile care se formează la instalaţiile de transport pe cablu au scăpat de sub control.

Vă recomandăm şi:

Prognoza meteo: Revelion fără zăpadă. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în toate regiunile ţării

Revelion „la cameră” în staţiunile de pe Valea Prahovei. Hotelier: „Pot eu promite că o aduc pe Loredana?”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările