Elevii Şcolii de Poliţie au interzis la pizza şi fast food de teama virusului chinezesc. Comandantul şcolii: „Nu avem control asupra transportului mâncării“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Măsuri speciale la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” din Câmpina de teama infectării cu virusul chinezesc. Elevii nu mai au voie să-şi comande din oraş mâncare de tip fast food sau pizza.

 Reprezentanţii şcolii spun că au luat această măsură pentru că nu pot avea control asupra modului în care este transportată mâncarea de la restaurant la şcoală. În plus, elevilor care au domiciliul în Gorj sau Maramureş, judeţe unde a fost confirmată prezenţa coronavirusului, li s-a sugerat să nu meargă acasă în weekenduri.

Pentru a preveni apariţia virusului chinezesc în unitatea şcolară a MAI de la Câmpina, unde învaţă în prezent 700 de elevi, reprezentanţii instituţiei au luat măsuri speciale, fără precedent. A fost amenajat un izolator unde elevii care prezintă simptome specifice bolii provocată de coronavirus să fie cazaţi până la intervenţia echipelor medicale. Izolatorul este amenajat în campus, lângă cabinetul medical, şi dispune de paturi, toaletă, apă caldă şi bucătărie.

Tot pentru a face faţă unei posibile situaţii de urgenţă medicală, şcoala a achiziţionat mai multe termometre electronice şi combinezoane speciale. În plus a fost chemată o firmă specializată pentru a face preventiv dezinfecţia în cămine, atunci când elevii sunt plecaţi acasă (în weekend).

Vasile Tache, comandantul Şcolii de Poliţie de la Câmpina a explicat că li s-a sugerat elevilor să nu mai comande de la restaurantele din oraş mancare de tip fast food, dar nici pizza.

”Nu suntem îngrijoraţi de procesul de fabricaţie a mâncării, ci de modul în care aceasta este transportată de la restaurant la şcoală”, a explicat motivul acestei decizii, comandantul şcolii.

Pe de altă parte, elevii care au domiciliile în localităţi din Gorj şi Maramureş - judeţe unde au fost confirmate cazuri de coronavirus - au fost sfătuiţi să nu mai plece acasă în weekenduri, tot ca o măsură preventivă.

În campusul Şcolii de Poliţie există cabinet medical cu medic şi asistent care monitorizează în permanenţă starea de sănătate a elevilor, a precizat Vasile Tache.

Deocamdată în şcoală nu există nicio suspiciune de infectare cu virusul chinezesc.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite