Managerul noului spital de la Mioveni,  înduplecat de prefect să semneze pentru înfiinţarea secţiei COVID-19. Aceasta va funcţiona însă în vechiul corp al unităţii

Managerul noului spital de la Mioveni,  înduplecat de prefect să semneze pentru înfiinţarea secţiei COVID-19. Aceasta va funcţiona însă în vechiul corp al unităţii

Vechiul corp al Săpitalului Mioveni va prelua pacienţi COvid-19

Incertitudinile cu privirea la unitatea din Argeş care va trata pacienţii adulţi cu noul coronavirus s-au încheiat în sfârşit după cinci zile de negocieri şi demisii venite din partea unor medici de la Spitalul Orăşenesc Mioveni. Prefectul judeţului l-a convins luni pe manager să semneze pentru înfiinţarea secţiei pentru COVID-19.

Ameninţările cu demisii în masă (câteva chiar înaintate, dar nematerializate), negocieri şi sfidări ale ordinului CJSU din 25 martie, prin care s-a decis “desemnarea  începând din data de 28 martie 2020, ca unitate spitalicească cu paturi SARS-CoV-2/COVID-19 şi COVID-19 cu comorbidităţi a Spitalului Orăşenesc Mioveni”, au fost câteva dintre încercările conducerii de a ţine coronavirusul departe de cel mai nou şi modern spital din România, managerul HoriaTrăilă insistând pe faptul că noua clădire  a fost conceputtă  pentru boli infecţioase (şi că sistemul de ventilare riscă să împrăştie virusul în toată unitatea).

Inclusiv semnarea documentelor pentru infiinţarea unei secţii de boli infecţioase în vechiul corp al spitalului a fost tergiversată. 

 Astăzi, Prefectul de Argeş, Emanuel Soare, s-a deplasat la sediul Spitalului Orăşenesc Mioveni pentru a discuta cu autorităţile locale şi cu managerul decizia CJSU privind desemnarea unităţii drept spital COVID-19.

TitleVechiul corp al spitalului a fost pregătit să preia pacienţi COVID-19

"Scopul vizitei a fost reprezentat de aflarea motivelor pentru care managerul spitalului nu a răspuns solicitărilor DSP de a transmite documentele necesare autorizării secţiei de boli infecţioase în corpul vechi al spitalului.

În urma discuţiilor, managerul a prezentat documentul, emis astăzi, prin care răspundea solicitărilor DSP, deblocând procesul de amenajare a secţiei de boli infecţioase.

Am verificat, la faţa locului, modul în care se amenajează spaţiul în vederea primirii potenţialilor pacienţi COVID-19", precizează Emanuel Soare.

Potrivit prefectului, conform planului agreat, la faţa locului, împreună cu Primăria şi firma care realizează amenajările, până cel târziu la sfârşitul săptămânii, toate amenajările necesare vor fi realizate, astfel încât, Spitalul Orăşenesc Mioveni va putea primi pacienţi COVID-19.

"Aşadar, în urma intervenţiei de astăzi, decizia CJSU va fi respectată, Argeşul fiind, în acest moment, mai bine pregătit pentru lupta împotriva COVID- 19",  mai spune Emanuel Soare.

TitleVechiul corp al spitalului a fost pregătit să preia pacienţi COVID-19

Marţi dimineaţă, secţia va primi avizul DSP, urmând ca, tot atunci, să fie livrate următoarele echipamente: 260 combinezoane, 220 măşti FFP2, 100 măşti FFP3 şi 200 mănuşi.

În perioada următoare vor fi aduse, periodic, alte materiale de protecţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: