Cazul celor cinci medici ortopezi judecaţi pentru că ar fi primit zeci de şpăgi. Cum au ajuns inculpaţi alţi 18 de oameni acuzaţi că au dat mită

Cazul celor cinci medici ortopezi judecaţi pentru că ar fi primit zeci de şpăgi. Cum au ajuns inculpaţi alţi 18 de oameni acuzaţi că au dat mită

Cinci dintre cei şapte ortopezi de la Spitalul Neamţ sunt jucecaţi pentru corupţie. FOTO: D.S.

Recent, Tribunalul a decis că medicii de la Spitalul Judeţean Neamţ pot fi judecaţi în stare de libertate, anulând măsura controlului judiciar

Ştiri pe aceeaşi temă

Procesul celor cinci doctori ortopezi de la Spitalul Neamţ, acuzaţi că au condiţionat actul medical în schimbul unor sume de bani, ar fi trebuit să înceapă zilele trecute la Tribunalul Neamţ, dar primul termen a fost amânat din cauza protestului personalului din Justiţie. 
 
Recent, acuzaţii au repurtat o mică victorie, urmând a fi judecaţi în stare de libertate. 
 
Decizia a fost luată într-o şedinţă de pe 22 ianuarie 2020, când instanţa a revocat măsura controlului judiciar în cazul doctorilor Constantin Nanu, Florică Guţu, Grigore Berea, Ghenadie Bucătaru şi Gheorghe Borş. 
 
În dosarul penal, pe lângă cei menţionaţi mai sunt încă 18 inculpaţi, foşti pacienţi sau rudele acestora, acuzate că au dat şpagă medicilor. 
 
În acest dosar nu a fost vorba despre vreun denunţ al unui pacient sau aparţinător, ci o sesizare din oficiu a Serviciului Anticorupţie Neamţ ca urmare a faptului că, în diverse medii, se vorbea de fapte de corupţie săvârşite de medicii de la Secţia Ortopedie şi Traumatologie. Ancheta a vizat supravegherea audio şi video a suspecţilor, dar şi folosirea de investigatori sub acoperire.
 
Apoi, pe 5 martie anul trecut, s-a considerat că sunt elemente care atestă comiterea unor infracţiuni, fiind efectuate descinderi la spital, policlinică şi la domiciile suspecţilor. 
 
În urma acestora, cinci din cei şapte doctori de la Secţia Ortopedie au fost reţinuţi, patru dintre ei au
fost arestaţi preventiv, doar Ghenadie Bucătaru fiind cercetat sub control judiciar. 
 
În dosar, doctorul Constatin Nanu este acuzat de 27 de acte materiale de luare de mită, Florică Guţu de 20, Grigore Berea de 13, Ghenadie Bucătaru de şapte, iar Constantin Borş de cinci.
 

Unul dintre medici mai fusese condamnat pentru corupţie

Ancheta a mai dezvăluit că acuzaţii ar fi primit bani pentru diferite intervenţii chirurgicale şi acordarea sau prelungirea de concedii medicale. 
 
La percheziţiile de la locul de muncă şi de la domiciliile medicilor au fost ridicate importante sume de bani. De la unul din ortopezi au fost indisponibilizaţi vreo 60.000 de lei, iar de la altul peste 480.000 de lei, 18.000 de euro, dolari americani şi lire sterline. 
 
În acest dosar se preciza că inculpaţii Nanu, Guţu şi Berea au mai fost vizaţi de o anchetă, tot pentru şpăgi, dar s-a dispus clasarea, întrucât nu au existat suficiente probe din care să rezulte că aceste fapte au fost săvîrşite. 
 
După arestări, toţi cei incriminaţi au cerut măsuri judiciare mai blânde şi după câteva luni de detenţie au obţinut arestul la domiciliu, controlul judiciar şi, recent, judecarea în stare de libertate.
 
Alte petiţii ale medicilor au vizat permisiunea de a profesa, la trei dintre ei fiind admisă, dar nu în spitale de stat, ci la clinici private. 
 
De precizat că Florică Guţu a mai fost cercetat acum câţiva ani pentru luare de mită, fiind condamnat cu suspendare. „Experienţa“ nu i-a folosit, la întoarcerea la Spitalul Neamţ, în urma unui concurs,
revenind la vechiul obicei. 
 
Pe 17 martie 2015, ortopedul a fost prins când primea 500 de lei de la fiul unei paciente. A primit doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, obligat la 80 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Piatra Neamţ sau la Protecţia Copilului şi nu a mai avut voie să profeseze timp de un an.
 

Cum a motivat instanţa arestarea preventivă

 
După demararea cercetărilor în cazul celor cinci medici au apărut şi denunţuri împotriva lor, iar ancheta a fost extinsă fiind identificate noi persoane care au oferit mită.

„Probele obţinute prin supraveghere tehnică se coroborează cu unele declaraţii ale suspecţilor cercetaţi pentru dare de mită, care au conturat existenţa unui circuit infracţional din care face parte şi medicul anestezist“, arătau anchetatorii. 

La o cerere de eliberare din arest, procurorul motiva că ea nu este necesară, iar măsura de privare de libertate a creat în conştiinţa comunităţii ideea că practicile ilicite existente în sistemul medical pot fi
sancţionate de justiţie în mod drastic.

„Luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi a creat în conştiinţa comunităţii ideea că practicile existente de foarte multă vreme în sistemul medical din România, practici ilicite şi imorale, pot fi sancţionate de justiţie în mod drastic, iar autorii infracţiunilor de corupţie pot fi cercetaţi eficient de
către instituţiile judiciare, astfel încît societatea să dezvolte încredere şi curaj pentru a apela la servicii medicale complete, de calitate, prestate cu empatia şi compasiunea inerente profesiei de medic“.

În motivarea deciziei de arestare, instanţa de la Tribunalul Neamţ arăta că ea este necesară având în vedere comportamentul acuzaţilor, care numai de moralitate nu au dat dovadă. 

„Comiterea acestor fapte de corupţie de către inculpaţi, în condiţiile în care aceştia dispun de venituri lunare îndestulătoare obţinute cu titlu de salariu sau prin colaborare cu unităţi medicale private, conduce la o percepţie profund negativă a comunităţii asupra moralităţii şi profesionalismului
inculpaţilor, care, chiar în aceste circumstanţe financiare, au ales să îşi exercite în mod nelegal şi nedeontologic atribuţiile de serviciu“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: