Preotul don Juan, îmbrăţişat de enoriaşi. Ce spun sătenii despre amantlâcul părintelui prins „în fapt” de preoteasă

Preotul don Juan, îmbrăţişat de enoriaşi.
Ce spun sătenii despre amantlâcul părintelui prins „în fapt” de
preoteasă

Enoriaşele preotului cred că acuzaţiile ce i se aduc acestuia sunt false FOTO Ionuţ Benea

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au demarat o investigaţie după ce soţia unui preot din judeţ a formulat o plângere în care acuză că slujitorul Domnului i-ar fi fost infidel. Până la finalizarea anchetei, clericii au decis ca Flavian D. să fie oprit de la slujire.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preotul paroh ieşean a fost deja audiat de către feţe bisericeşti din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi a precizat că nu ar fi vinovat de acuzaţiile pe care fosta sa consoartă i le aduce. Femeia, de care preotul a divorţat recent, la notar, de comun acord, a susţinut în plângerea sa că Flavian D. l-ar fi înşelat cu o învăţătoare de la şcoala la care preotul predă religia. 

Mai mult, a plusat fosta preotească, în Postul Paştelui de anul acesta, l-ar fi prins pe părinte, în casa parohială, în timp ce se hârjonea cu presupusa sa amantă.

Enoriaşii din sat nu cred însă în acuzaţiile femeii şi îi iau apărarera preotului. "Părintele nu-i în stare de aşa ceva, e un om foarte bun, îşi vede de treaba lui. Acum, de Crăciun, a mers prin casele bătrânilor, a cântat colinde şi a împărţit daruri la copii", a spus o femeie din sat. 

O altă enoriaşă a arătat: "E cel mai bun părinte care a fost în satul nostru. Nu-l cred în stare să o înşele pe preoteasă. În urmă cu două săptămâni i-am văzut împreună şi se înţelegeau foarte bine. Eu cred că cine îi vrea răul."

Despărţirea de soţie în cazul preoţilor poate duce la depunerea din treaptă a acestora, fapt ce, în acest caz, va fi stabilit de către reprezentanţii Mitropoliei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările