Povestea singurului 10 de la Medicină Generală, de la Iaşi. Doi profesori, îngerii elevilor defavorizaţi

Povestea singurului 10 de la Medicină Generală, de la Iaşi. Doi profesori, îngerii elevilor defavorizaţi

FOTO: ziaruldeiasi.ro

Studenta care a făcut meditaţii gratuite în acest an cu soţii Nedea este singura care a reuşit să obţină punctajul maxim la examenul pentru intrarea la Medicină Generală.

Doi profesori din Iaşi oferă de circa 10 ani meditaţii gratuite copiilor care provin din medii defavorizate, pregătindu-i pentru admiterea la Medicină. Singura medie de 10 din acest an de la admiterea care a avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” a fost obţinută de o elevă care a fost ajutată de cei doi soţi, înaintea examenului. 

Teodora spune că nu şi-ar fi permis meditaţii plătite şi speră să răsplătească această şansă primită prin munca pe care o va depune în viitor. „Nu mi-aş fi permis, cu siguranţă. A fost o oportunitate extraordinară pentru mine. Vreau să ajut oamenii şi să ofer şi eu măcar puţin din cât am primit. Nu este o meserie mai frumoasă”, a declarat Teodora Agrigoroaiei, studentă la UMF. 

Soţii Nedea, profesorii care ajută în fiecare an elevii care nu îşi permit meditaţii la biologie, ar fi vrut să ajungă medici, dar din cauza faptului că nu au avut posiblităţi materiale, au preferat să fie profesori şi să ajute elevii care ajung în situaţia în care au fost şi ei cândva. 

„Eu trebuia să fiu medic, dar nu am avut posiblităţi materiale. Şi eu şi soţia am ajuns profesori, probabil Creatorul a vrut să fim profesori şi să facem medici”, a declarat Mircea Nedea, profesor. 

Peste 60 de foşti studenţi ai UMF au ajuns medici datorită celor doi profesori, de-a lungul timpului, iar peste 130 de elevi au primit meditaţii gratuite în ultimii 10 ani. 

„Cred că am transmis acestor copii indirect şi alt tip de lecţii: lecţia de sacrificiu şi de dăruire”, a spus Niţa Nedea. 

Soţii Nedea au ajutat şi direct financiar studenţi în trecut, aşa cum s-a întâmplat cu o tânără care intrase cu media 9 la taxă, la Facultatea de Medicină şi aceştia i-au plătit taxa obţinând promisiunea din partea fetei că în anul următor va intra pe locurile fără taxă.  

Vă recomandăm să citiţi şi: 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările