Video Misterul reţelei de tuneluri de sub Liverpool. Ce cred voluntarii că au descoperit despre excentricul proprietar, cunoscut drept „Cârtița din Edge Hill”

Sub străzile din Liverpool, la cel puțin 18 metri adâncime, se întinde o rețea de tuneluri și încăperi săpate în urmă cu peste două secole. Multă vreme, nimeni nu a știut cu certitudine de ce au fost construite. Acum, voluntarii care le-au scos treptat la lumină cred că au găsit explicația.

Portretul lui Joseph Williamson tronează în una dintre camerele subterane. Foto: captură video Youtube

La suprafață, intrarea în acest labirint nu pare prea atrăgătoare: o casă georgiană, din care au rămas fațada scorojită, acoperită cu graffiti, și ferestrele fără geamuri. Peretele din față este susținut de grinzi metalice, iar prin golurile ferestrelor se vede cerul.

Ruinele casei lui Joseph Williamson. Foto: captură video Youtube

O plăcuță de pe zid amintește că aici a locuit Joseph Williamson (1769-1840), cunoscut drept „Cârtița din Edge Hill”. Astăzi, proprietatea se află în grija organizației Friends of Williamson Tunnels.

Sub casă, însă, rețeaua subterană, considerată una dintre cele mai neobișnuite atracții din Anglia, este formată din tuneluri și camere dispuse pe mai multe niveluri. Au fost săpate din ordinul lui Joseph Williamson, un comerciant de tutun, la începutul secolului al XIX-lea. După moartea sa, tunelurile au fost umplute cu moloz și resturi provenite inclusiv din demolarea clădirilor de la suprafață, iar locul a fost uitat pentru mai bine de un secol.

Redescoperirea lor, în anii 1990, a dat startul unor lucrări de excavare care continuă de zeci de ani. Voluntarii încearcă să afle de ce a investit Williamson atât de mult timp și efort într-un proiect despre care nu a lăsat explicații scrise.

De-a lungul anilor au circulat numeroase ipoteze: unii au crezut că tunelurile ar fi fost folosite pentru contrabandă, în timp ce alții au mers până la teoria că ar fi găzduit un cult apocaliptic.

„De 30 de ani încercăm să înțelegem povestea, prin cercetările noastre, dar este foarte dificil, pentru că era un om extrem de discret, iar ceea ce făcea era foarte neobișnuit și excentric”, a declarat, pentru CNN, Tom Stapledon, unul dintre voluntarii implicați în săpături şi, de asemenea, ghid pentru grupurile de vizitatori care continuă să vină, fascinaţi de misterul locului.

Acum, cei care studiază rețeaua spun că au ajuns la o explicație pe care o consideră plauzibilă.

Un sistem de pivnițe ascuns sub clădirile dispărute

Cea mai întinsă dintre cele aproximativ 12 secțiuni cunoscute ale rețelei se află în zona Paddington. În 1999, voluntarii căutau o cale de acces către vechiul sistem de pivnițe de sub clădirile care nu mai existau. Au reușit să găsească intrarea cu ajutorul muncitorilor care construiau locuințe pentru studenți pe terenul învecinat, a povestit Tom Stapledon.

Odată ce au reuşit să intre, au fost uimiţi de ceea ce au descoperit. În interior se află încăperi mari, săpate manual în gresia locală și finisate cu tavane boltite din cărămidă.

Unele spații sunt bine luminate și păstrează aspectul unei crame. Într-una dintre camere sunt expuse vase, sticle și capete de păpuși datând din secolele al XIX-lea și al XX-lea, toate descoperite în timpul excavărilor. Pe pereți se găsesc și portretele lui Joseph Williamson și ale soției sale, Elizabeth.

1/6

tuneluri Liverpool 05 captura video Youtube jpg Foto: captură video Youtube

„A construit case de-a lungul întregii străzi”

Joseph Williamson s-a născut în comitatul Yorkshire și a ajuns la Liverpool la vârsta de 11 ani, pentru a învăța comerțul cu tutun de la Richard Tate, tatăl viitoarei sale soții.

În 1803, a preluat afacerea, după ce acumulase o avere considerabilă atât din comerț, cât și din alte activități. Joseph și Elizabeth Williamson nu au avut copii, astfel că nu aveau moștenitori direcți cărora să le lase averea.

Liverpool era atunci un port în plină dezvoltare, însă prosperitatea orașului nu se reflecta în viața tuturor locuitorilor. În jurul docurilor, muncitorii ocazionali se luptau cu sărăcia, iar mecanizarea din timpul Revoluției Industriale îi lăsa pe mulți meșteșugari fără locuri de muncă. În plus, încheierea războaielor napoleoniene, în 1815, a dus la întoarcerea unui număr mare de soldați în viața civilă.

În 1806, Joseph Williamson a cumpărat terenuri în Edge Hill, la câțiva kilometri de centrul orașului, cu intenția de a dezvolta acolo un cartier pentru oamenii înstăriți. A construit case de-a lungul străzilor, în timp ce muncitorii săi extrăgeau gresia de sub ele.

„A construit case de-a lungul întregii străzi. Dar a extras și gresie, pentru că aici, sub picioarele noastre, se află peste tot gresie roșie, solidă și foarte dură”, a explicat Tom Stapledon pentru CNN.

 „Timp de 34 de ani, și-a ținut oamenii la lucru aici, săpând în gresie și construind, în multe cazuri, case deasupra”, a continuat el.

Lucrările din subteran s-au desfășurat în secret. Joseph Williamson nu și-a prezentat public planurile, nu a lăsat hărți sau documente care să explice scopul tunelurilor și nici nu a făcut cunoscută amploarea proiectului.

Potrivit lui Tom Stapledon, muncitorii ar fi păstrat discreţia despre ceea ce se petrecea în subteran, iar existența rețelei a fost descoperită abia la câțiva ani după moartea lui Joseph Williamson.

Ulterior, tunelurile au fost umplute cu deșeuri și materiale rezultate din demolarea clădirilor de la suprafață.

Cu timpul, au dispărut din memoria colectivă. Interesul pentru ele a revenit în urmă cu puțin peste un secol, după ce istoricul Charles Hand a publicat o serie de articole care au dus la efectuarea unor cercetări oficiale, în 1926.

În 1989 a fost înființată „Joseph Williamson Society”. Din această inițiativă au apărut, în cele din urmă, cele două organizații care se ocupă astăzi de conservarea și prezentarea rețelei: „Friends of Williamson Tunnels” (FoWT) și „Williamson Tunnels Heritage Centre”. Prima administrează mai multe dintre secțiunile spectaculoase ale tunelurilor și oferă tururi mai ample, în timp ce cea de-a doua are un centru pentru vizitatori amenajat în fostele grajduri construite după moartea lui Williamson.

Sala de banchete, cea mai spectaculoasă încăpere

Printre spațiile excavate, unul se remarcă prin dimensiuni: așa-numita „Sală de banchete”, administrată de „Friends of Williamson Tunnels”.

Încăperea are o înălțime de aproximativ 8,2 metri și seamănă cu interiorul unei catedrale. De la nivelul superior, accesul se face pe o scară metalică, spre spațiul lung de aproape 20 de metri, în care vocile răsună sub bolta gotică.

Podeaua vizibilă nu este însă cea originală, ci un strat compact de moloz. Reprezentanții organizației estimează că, în punctul cel mai gros, acesta ar putea ajunge la o adâncime de aproximativ șase metri. Îndepărtarea materialului a presupus zeci de ani de muncă din partea voluntarilor.

Numele încăperii provine dintr-o poveste a cărei autenticitate nu este confirmată.

Potrivit legendei, Joseph Williamson ar fi invitat la el acasă mai mulți oameni înstăriți, cărora le-ar fi servit o masă modestă, cu bacon și fasole. Unii oaspeți ar fi plecat nemulțumiți, iar cei care au rămas ar fi fost răsplătiți cu un ospăț bogat, organizat în această sală.

Poveștile neobișnuite despre Joseph Williamson

Multe dintre istorisirile spectaculoase despre Joseph Williamson au ca sursă un bărbat pe nume John Stonehouse, descris de Billy Moran, ghid și voluntar la „Williamson Tunnels Heritage Centre”, drept un fel de „istoric” preocupat să facă trecutul accesibil publicului.

Printre poveștile transmise de-a lungul timpului se numără aceea că Williamson ar fi mers la biserică însoțit de un cal, ale cărui copite și le-ar fi așezat pe umeri. O alta relatează o întâmplare amuzantă legată de muncitorii care construiau, în anii 1830, linia feroviară dintre Liverpool și Londra, pe traseul care traversează zona Edge Hill.

Potrivit acestei povești, muncitorii deveniseră neliniștiți, temându-se că săpau prea adânc și se apropiau de Iad. La un moment dat, ar fi pătruns într-un tunel, unde îi așteptau ascunși oamenii lui Joseph Williamson.

„Au sărit afară, acoperiți de noroi și țipând. La urmă, a ieșit și Joseph Williamson, a început să dea mâna cu oamenii și să le spună: «Bine ați venit în Edge Hill. Dacă vreți să aflați mai multe despre tuneluri, vă putem da o lecție»”, a povestit Billy Moran. „Era un om ciudat din multe puncte de vedere.”

Şi, totuşi, care era scopul tunelurilor?

În ciuda acestor istorii greu de verificat, cele două organizații care se ocupă de tuneluri au ajuns la aceeași concluzie privind scopul lucrărilor: Joseph Williamson ar fi urmărit să le ofere un loc de muncă oamenilor săraci, într-o perioadă în care mulți nu aveau cum să-și întrețină familiile.

„A ajuns într-un punct al vieții în care tot ce conta pentru el era să le dea de lucru bărbaților care aveau nevoie de un loc de muncă. Altfel, ar fi stat pe la colțurile străzilor, ar fi intrat în bucluc și ar fi ajuns la închisoare, fără să-și poată hrăni familiile”, a declarat Tom Stapledon.

Este singura explicaţie raţională, în condiţiile în care muncitorii săpau în gresia dură de sub clădirile ridicate în Edge Hill gropi şi tunele pe care apoi le umpleau la loc.

După ani de excavări și îndepărtare a molozului, voluntarii au putut înțelege mai bine dimensiunile labirintului.

„În niciun caz nu putea fi vorba despre o afacere profitabilă la vremea aceea. Era prea absurd”, a concluzionat Tom Stapledon.

La rându său, Billy Moran, de la „Williamson Tunnels Heritage Centre”, spune că registrele de botez păstrate de o biserică din Edge Hill, datând din perioada în care trăia Williamson, arată că mai multe familii și-au numit copiii în onoarea lui. Gestul ar sugera că acesta îi ajutase pe localnici într-o perioadă în care oportunitățile de angajare erau puține.

„A făcut foarte multe pentru oameni care nu aveau o alternativă mai bună decât să sape gropi pentru ciudatul locului”, a spus Moran.

„Friends of Williamson Tunnels” organizează tururi în fiecare miercuri și duminică, iar „Williamson Tunnels Heritage Centre” primește vizitatori vinerea, sâmbăta și duminica.

La începutul secolului al XIX-lea, tunelurile i-au ținut ocupați pe bărbaţii angajați de Williamson. Potrivit lui Tom Stapledon, într-un fel, lucrurile nu s-au schimbat nici astăzi.

„Chiar și acum, e adevărat, el continuă să-i țină pe bărbați ocupați”, a spus acesta referindu-se pe de o parte la vontarii implicaţi în proiect, iar pe de altă parte la numeroşii turişti atraşi de misterul tunelurilor de sub Liverpool.