Mărturisirea unui profesor despre haosul de pe „drumul morţii”, E85: „E cumplit. Te înjură, dau flash-uri”
0Autorităţile au atras în mai multe rânduri atenţia asupra E85, drum considerat de către mulţi şoferi că ar avea patru benzi, deşi acesta are doar două benzi plus una de urgenţă.
Într-unul dintre cele mai sângeroase weekend-uri din ultimii ani pe şoselele din România, după ce nouă persoane şi-au pierdut viaţa în două accidente rutiere, un profesor ieşean a scris pe pagina sa de Facebook experienţa trăită timp de câteva ore, întorcându-se pe unul dintre cele mai periculoase drumuri din ţară, de la Bucureşti la Iaşi.
„Da, m-am întors din Bucureşti. Am mers încet, mai ales că era noapte, trafic, că se toarnă şi asfalt pe zone extinse şi nu e marcaj deloc. Noaptea este ca în peşteră, nu se vede nimic. Cu toate acestea, te înjură, dau flash-uri din spate, lumea e într-o grabă şi agitaţie fără limite. Şi din faţă se trece peste banda de sens opus. Se fac depăşiri la limită, se merge cu foarte, foarte mare viteză. E cumplit”, a povestit profesorul ieşean Silviu Gurlui.
Deşi drumul european are o singură bandă pe sens, de 3,5 metri, plus o bandă de urgenţă de 3 metri, majoritatea şoferilor consideră că această porţiune are de fapt patru benzi în total şi forţează depăşiri la limită, care duc de multe ori la accidente groaznice.
„M-am lipit cât am putut de banda din dreapta, lângă şanţ, am mers încet cât să văd pe unde merg şi să nu deranjez pe nimeni. Însă la ce hal văd de condus la mulţi semeni, nu mă mai miră nimic la ce accidente cu atâtea victime au loc. Au maşini puternice, sunt cei mai cei pe asfalt. Vezi asta cu cât sictir îţi fac flash-uri, cu cât nerv şi scârbă se uită spre tine, la depăşire”, a mai spus Silviu Gurlui.
Şapte persoane au murit, printre care doi copii şi alte cinci au fost grav rănite, într-un accident produs între Adjud şi Bacău, în localitatea Răcăciuni, chiar pe drumul descris mai sus, de către profesorul ieşean.
Vă recomandăm să citiţi şi: