VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, pe ultima sută de metri. Cât au avansat lucrările la nodul Holdea de la capătul A1 şi pe cei 43 de kilometri aşteptaţi

Autostrada Lugoj - Deva, nodul rutier Holdea, iulie 2019

Pe Loturile trei şi patru ale Autostrăzii Lugoj – Deva, lucrările au ajuns pe ultima sută de metri. Drumarii mai au de finalizat bretelele de intrare pe noua autostradă.

Ştiri pe aceeaşi temă

De peste cinci ani au demarat lucrările la Loturile trei şi patru ale Autostrăzii Lugoj – Deva.

GALERIE FOTO: HOLDEA

Ambele proiecte aveau termene de finalizare luna mai 2016, dar după trei ani de întârziere încă nu se cunoaşte data la care acestea vor fi date în folosinţă.

Cele mai recente estimări ale constructorilor şi ale oficialilor Ministerului Transporturilor arătau că Loturile trei şi patru, în lungime de 43 de kilometri, vor fi inaugurate împreună în luna august.

Pe Lotul trei, între Ilia şi Holdea, drumarii au turnat asfalt pe cei 21 de kilometri, iar în aceste zile lucrează la breteaua de intrare pe autostradă de la Holdea. Legătura cu şoseaua Deva – Lugoj se va face printr-un sens giratoriu amenajat pe drumul naţional, iar o dată cu deschiderea autostrăzii zona Holdea se va transforma, cel mai probabil, într-un adevărat furnicar de maşini.

La marginea comunei hunedorene Dobra, a fost finalizată construcţia nodului rutier, iar luni munctorii aplicau marcajele pe şosea şi autostradă.

 

Lotul 3, Holdea, VIDEO: Adevărul.
 
Lotul 3 Autostrada Lugoj - Deva. Imagini CNAIR, iulie 2019
 
 
Şantier Lotul 4 Autostrada Lugoj - Deva, iulie. Imagini CNAIR

După inaugurarea celor 43 de kilometri din Autostrada Lugoj – Deva, va mai rămâne de construit un sector de circa 10 kilometri, între Holdea şi Margina. Proiectarea şi execuţia lucrărilor au fost scoase la licitaţie publică în 28 iunie, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastructură. „Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea, execuţia şi finalizarea lucrărilor pentru obiectivul major de investiţii Autostrada Lugoj –Deva (A1), Lot 2: km 27+620 – km 56+220, Secţiunea E şi finalizare Secţiunea D în lungime de aproximativ 9,13 km, din care 2,13 km de tunel forat”, anunţă CNAIR. Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 296.000.000 euro fără TVA. Termenul limită de depunere al candidaturilor a fost stabilit pentru luna august 2019. Până la finalizarea secţiunii de autostradă, şoferii vor circula pe DN 68A Deva – Lugoj.

 

Autostrada Lugoj - Deva, Lot 4, Dealul Liliecilor (Video CNAIR)

 

Autostrada Lugoj - Deva, imagini CNAIR de pe Lotul 3.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Au loc ultimele retuşuri la nodul rutier de la Dobra şi la podul peste Mureş. Cum arată construcţia începută în 2014

VIDEO Cum arată nodul rutier vital al Autostrăzii Lugoj - Deva. Imagini aeriene cu mega-construcţia de la Şoimuş

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva la final. Cum arată nodul rutier construit la Ilia, unde au fost legate Loturile 3 şi 4

VIDEO Autostrada Lugoj - Deva, Lotul 4. În ce stadiu au ajuns lucrările începute în 2014, pe tronsonul de 22 de kilometri

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: