Ursici, cel mai izolat sat de pe „tărâmul dacilor“. Cum trăiesc cei câţiva oameni în micul paradis VIDEO

Ursici, cel mai izolat sat de pe „tărâmul dacilor“. Cum trăiesc cei câţiva oameni în micul paradis VIDEO

Ursici. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Doar 12 oameni mai locuiesc în Ursici, cel mai izolat sat din Munţii Orăştiei, locul faimoaselor cetăţi dacice. Ţinutul impresionează prin frumuseţea sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ultimii zece kilometri ai drumului care porneşte de pe valea Luncanilor (comuna Boşorod) spre Ursici, cel mai izolat sat din Munţii Orăştiei, sunt aproape inaccesibili cu autoturismul.

GALERIE FOTO DIN URSICI

Drumul de pământ urcă abrupt şi sinuos prin pădure, iar ploile şi, mai ales, utilajele folosite în exploatările forestiere de pe versant au creat numeroase făgaşe în el, în care călătorii cu maşina riscă să se împotmolească.

Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

Ţinutul Pădurenilor sub zăpadă. Satele arhaice ale vacanţelor la bunici, lăsate aproape pustii VIDEO

Sus, pe creasta muntelui, se dezvăluie una dintre cele mai pitoreşti aşezări din România, a cărei înfăţişare nu a fost „alterată” de modernitate. 15 case vechi, de lemn, care ocupă câte o culme înconjurată de păşuni şi de întinderile de pădure, au mai rămas în Ursici, însă doar câteva dintre ele sunt locuite. Clădirea veche a unei şcoli aminteşte şi ea de anii în care la Ursici trăiau familii de tineri cu copii.

„Mai sunt vreo 12 oameni aici, majoritatea vârstnici, care trăiesc ca pe vremuri. Unele gospodării nu au curent electric şi doar câteva au panouri solare, dar sunt mici şi ajung pentru puţină lumină şi să îşi încarce oamenii telefoanele, să poată ţine legătura cu copiii de la oraş. Apă luăm de la izvoare, iar pâine şi alimente de la Boşorod, ne aduc vecinii când coboară cu maşina”, povesteşte Ioana Urşici, de 72 de ani.


Ursici. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Ursici, locul de poveste din Munţii Orăştiei

Oamenii din Ursici s-au obişnuit cu izolarea, însă iarna le este greu şi lipsa utilităţilor şi a unui drum accesibil îi fac să se simtă abandonaţi de autorităţi. Cătunul din Munţii Orăştiei s-a depopulat în ultimele decenii, din cauza condiţiilor aspre de trai şi ale izolării sale. De pe culmile sale se dezvăluie privelişti spectaculoase ale munţilor pe care dacii şi-au ridicat cetăţile, ale Ţării Haţegului, la orizontul căreia se văd Retezatul înzăpezit şi văile Streiului şi Mureşului, conturate de Munţii Metaliferi. Abia de şapte ani, curentul electric a ajuns pentru prima dată în câteva dintre casele din Ursici, dotate cu panouri solare.


Ursici. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Localnicii din Ursici se ocupă cu agricultura şi creşterea animalelor. Îşi îngroapă morţii în curte, la drum, împodobindu-le crucile cu flori şi ciucuri de lână. Tot aici sunt amintite sărbători vechi dedicate animalelor sălbatice.

Oamenii celebrau vara Ziua ursului, despre care se crede că poate anunţa schimbarea vremii, şi Zilele Lupului, din noiembrie, care anunţă venirea iernii.


Ursici. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Vă recomandăm să citiţi şi:

Satul părăsit de pe muntele sfânt al dacilor. Cum trăiau românii în ţinutul legendar al Godeanului FOTO

Tainele celui mai frumos monument din Săcărâmb, ridicat în secolul al XIX-lea din fontă de la Govăjdia

VIDEO Săcărâmb, fostul „El Dorado“ al Europei. Tainele aşezării de sub vulcan, locul cel mai bogat în metale preţioase

Vaci pe drum. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Imagini din aceeasi galerie
  • Vaci pe drum. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL 1
  • Ioana. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Vite. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Gard. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • La semănat. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Pădurea. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Școala. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Clădirea școlii. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • În pădure. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Curtea școlii. Satul Ursici. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările