Scene de violenţă extremă într-o parcare. Un bărbat a fost bătut şi călcat cu maşina intenţionat

Scene de violenţă extremă într-o parcare. Un bărbat a fost bătut şi călcat cu maşina intenţionat

ARHIVĂ.

Un bărbat de 43 de ani a ajuns în spital după ce a fost bătut şi lovit intenţionat cu autoturismul într-o parcare din Simeria.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţişti au fost chemaţi în ajutorul unui bărbat de 43 de ani, din satul Băcia, care a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Deva, după ce a fost agresat de vecini.

„Acesta le-a declarat poliţiştilor că, în urma unor discuţii în contradictoriu cu un vecin din comuna Băcia, alături de care a consumat băuturi alcoolice în restaurant, acesta a l-a lovit cu  maşina. Cel bănuit de comiterea faptei, un bărbat de 39 de ani, a fost depistat de poliţişti pe raza comunei Băcia. Pe raza aceleiaşi localităţi a fost depistat un alt localnic, un tânăr de 24 de ani, care a fost luat parte la incident. Se pare că şi acesta a lovit victima, cu pumnii şi picioarele”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Marţi, cei doi agresori au fost reţinuţi şi prezentaţi magistraţilor Tribunalului Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale. 

„Faţă de bărbatul de 39 de ani, magistraţii au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor, conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului, în timp ce faţă de tânărul de 24 de ani au dispus masura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a informat IPJ Hunedoara.


Mai puteţi citi şi:

VIDEO Cazul agentului de pază călcat în picioare după ce a prins două fete la furat. Pedepsele agresorilor

Scene cumplite la locul de muncă. Haita de maidanezi a sfâşiat un angajat şi l-a lăsat fără o ureche

Reacţia violentă a unui recidivist prins la furat. Vânzătoarea a trecut prin clipe de teroare

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: