Relicva militară uriaşă dezgropată după trei decenii. Ce s-a găsit lângă fosta bază militară secretă VIDEO

Relicva militară uriaşă dezgropată după trei decenii. Ce s-a găsit lângă fosta bază militară secretă VIDEO

Rămăşiţele unei rachete, scoase la iveală la câţiva kilometri de Vadu Dobrii. Foto: Daniel Guţă.ADEVĂRUL

O „relicvă militară” uriaşă a fost dezgropată după trei decenii, la câţiva kilometri de fosta unitate militară secretă de la Vadu Dobrii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Carcasa unei rachete care ar fi fost lansată, cel mai probabil, în decembrie 1989 de la Unitatea Militară antiaeriană din Vadu Dobrii, a fost scoasă la iveală, luni, cu ajutorul pompierilor, de la circa 10 kilometri de fosta unitate militară de rachete din Munţii Poiana Ruscă.

GALERIE FOTO CU CARCASA RACHETEI

Descoperirea „relicvei” militare a fost făcută de câţiva localnici din comuna Lunca Cernii de Jos. Doar o mică parte din obiect era vizibilă, printre tufişuri, pe o colină din satul Negoiu (comuna Lunca Cernii de Jos). 

Pe baza unor informaţii oferite de oamenii din zonă, jurnaliştii adevarul.ro au ajuns la faţa locului şi au găsit fiarele îngropate aproape în întregime în pământ. Tot ei au anunţat autorităţile despre posibila descoperire a ceea ce părea a fi corpul unei rachete cu diametrul de peste 50 de centimetri şi cu o lungime de circa doi metri, adânc înfipt în colină. Lângă elementul de munţie au mai fost găsite o bucată de fuselaj şi alte câteva componente.

Descoperire uimitoare lângă o fostă bază militară antiaeriană. Rachetă prăbuşită, rămasă îngropată VIDEO

Relicvele militare ale Războiului Rece. Ce secret a ascuns „satul-muzeu” din munţii Poiana Ruscă VIDEO

Luni, specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara şi poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au cercetat piesa. O parte din ea a fost dezgropată manual, însă date fiind volum şi greutatea sa, carcasa nu a putut fi extrasă din pământ. Potrivit Anemonei Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, obiectul reprezintă o carcasă de rachetă, care nu mai are focos şi încărcătură explozivă, astfel că nu mai reprezintă niciun pericol.


Carcasa de rachetă. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

„Elementele metalice descoperite fac parte din carcasa metalică a unei rachete produsă în era sovietică. Este vorba despre un sistem de rachete sol-aer 20 DSU Volhov. Componentele metalice nu prezintă pericol pentru populaţie întrucât nu conţîn material exploziv sau detonator. Din acest motiv nu s-a impus ridicarea obiectului metalic de către echipa de pirotehnicieni a I.S.U. Hunedoara deplasată de urgenţă, luni, in localitatea Negoiu”, a informat Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Este o primă treaptă dintr-o rachetă sol-aer care, cu tot cu încărcătură şi combustibil, cântărea 2,4 tone. Patru astfel de rachete ar fi fost lansate la sfârşitul anului 1989.

Ar fi fost lansată în zilele Revoluţiei

Nu se cunoaşte exact cum a ajuns aceasta în locul din Munţii Poiana Ruscă, însă unii localnici au relatat că racheta a fost lansată în urmă cu trei decenii, în zilele Revoluţiei din decembrie 1989, de la baza militară anti-aeriană din Vadu Dobrii. Fosta unitate militară antiaeriană a funcţionat din anii ´50 până la începutul anilor 2000, dar singurele rachete au fost activate, potrivit foştilor militari, în seara de 25 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei.


Rămăşiţele elementului de muniţie. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Atunci, pe ecranele staţiilor de radiolocaţie au apărut zeci de ţinte aeriene neidentificate, iar din Divizioanele de la Sânpetru – Haţeg şi Vadul Dobrii – „Valea Ursului”, au fost lansate rachete, care s-au autodistrus în aer, deoarece nu întâlniseră nicio „ţintă” dintre cele vizualizate pe radar.

Alături de divizioanele de foc de la Haţeg, Orăştie şi Ilia şi de divizionul tehnic din Hunedoara, unitatea din Vadu Dobrii a făcut parte din Regimentul 15 rachete şi artilerie antiaeriană, informa Asociaţia Judeţeană a Cadrelor Militare în Rezervă si Retragere din judeţul Hunedoara „Sarmizegetusa”.  Acesta asigura apărarea antiaeriană a oraşelor Deva, Hunedoara, Haţeg şi Orăştie, a combinatelor din Călan şi Hunedoara, a termocentralei Mintia, a uzinelor mecanică şi chimică din Orăştie, a minelor de fier din Ghelari şi Teliuc, a nodului şi depoului de cale ferată din Simeria şi a uzinei militare din Cugir.


Carcasa unei rachete. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

„Iniţial, divizioanele de foc au fost dotate cu complexul de rachete ,,Dvina”, înlocuit în anul 1985 de sistemul S-75M3 ,,Volhov”, ambele de provenienţă rusească. Fiecare divizion de foc, precum şi divizionul tehnic aveau în organică şi o baterie de artilerie antiaeriană, calibrul 57 mm pentru apărarea antiaeriană la înălţimi mici. În anii ’80, bateriile de artilerie antiaeriană au fost scoase din dotare şi înlocuite cu câte un pluton de 4 mitraliere antiaeriene MR-4 de calibrul 14,5 mm de provenienţă românească. Regimentul precum şi cele 5 divizioane aveau indicativ de unitate militară, astfel că în Hunedoara erau două unităţi militare: regimentul –U.M. 01933 şi divizionul tehnic – U.M.01852”, informa Asociaţia „Sarmizegetusa”.


Ceea ce pare a fi coada rachetei Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Unitatea a intrat în conservare în 2003, iar de atunci, zeci de clădiri stau părăsite, împreună cu buncărele unde în caz de alertă erau adăpostite maşinile şi tehnica militară, cu terenurile de antrenament pentru miile de recruţi care au ajuns de-a lungul timpului aici.


Aşa arăta duminică locul unde a fost descoperită carcasa rachetei

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Crăciuneşti, locul celui mai cumplit lagăr pentru prizonierii sovietici. „Au murit 700 de oameni” FOTO

Istoria secretă a uraniului din România. Cum a început goana sovieticilor după metalul preţios

Marele mister al Sarmizegetusei Regia. Cine a distrus din temelii templele antice: dacii sau romanii?

Cele mai frumoase şosele noi din Ţinutul Pădurenilor. Drumurile din munţi care animă satele pustii VIDEO

Satul din inima munţilor, cu şosea nouă şi iluminat modern, unde oamenii înfruntă haitele de lupi VIDEO

Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Imagini din aceeasi galerie
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  1
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  2
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  3
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  4
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  5
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  6
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  7
  • Rămășițele unei rachete, scoase la iveală în satul Negoiu. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL.  8
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările