„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist

„Acesta este Petru Groza!” Cum l-au caracterizat jurnaliştii americani pe capitalistul din Deva devenit şeful primului guvern comunist

Povesta lui Petru Groza a ajuns pe prima pagină a ziarelor din SUA, în 1946.

„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, titrau ziarele americane după ce avocatul şi moşierul din Deva fusese impus de sovietici la conducerea primului guvern comunist. Povestea celui mai important om politic din trecutul Hunedoarei devenea astfel, în 1946, subiect de presă în Statele Unite ale Americii.

Ştiri pe aceeaşi temă

 

O poveste de demult, care îl are în prim-plan pe Petru Groza, a reprezentat unul dintre subiectele cărora presa din Statele Unite ale Americii le-a dedicat spaţii ample. S-a petrecut în urmă cu aproape 60 de ani, la scurt timp după ce avocatul şi omul de afaceri din Deva, exponent al „capitalismului”, după cum îl caracterizau jurnaliştii americani, fusese impus la conducerea primului regim comunist din istoria României.

Tonul ironiilor faţă de Petru Groza l-a dat jurnalistul Joachim Joesten, corespondent al agenţiei de presă NEA din Statele Unite ale Americii. Portretul făcut „burghezului” din Deva, protagonist al unuia dintre momentele de cotitură din istoria României, putea fi regăsit în primele pagini ale celor mai multe ziare americane, din primăvara lui 1946.  

Paradoxurile lui Petru Groza
„Este genul de om pe care sovieticii l-ar exila inevitabil în Siberia. Şi totuşi conduce un guvern comunist”, era caracterizat Petru Groza, în deschiderea reportajului. „Groza este orice altceva decât un proletar. E ceea ce sovieticii ar numi kulak – un fermier prosper. A fost între timp şi bancher, industriaş şi proprietar de hotel. Şi nu e membru al Partidului Comunist”, continuau jurnaliştii americani. Moşierul din Deva, care înfiinţase organizaţia politică Frontul Plugarilor, era pe placul sovieticilor şi se bucura de popularitate în ţară.

„În ciuda ambiţiilor sale dictatoriale, Groza evea o personalitate plăcută, simţul umorului şi îşi uimea oaspeţii prin naturaleţea şi erudiţia sa. Avea obiceiul să îşi îndrepte degetul arătător spre cei cu care conversa şi să se joace cu stiloul pe care îl lovea într-una de birou”, scria jurnalistul Joachim Joesten.

"Un mare moşier care conducea o reformă drastică de naţionalizare în agricultură, un capitalist care joacă rolul unui comunist. Un tip dur care vorveşte ca un profesor. Acesta este Petru Groza al României”, încheiau jurnaliştii.

Vă recomandăm şi:

FOTO Povestea unei afaceri interbelice: cum a devenit Petru Groza chiriaş de lux în centrul istoric al Devei

Înainte de a deveni şeful primului guvern instaurat de comunişti, Petru Groza a fost unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zonă. În pragul intrării României în cel de-al doilea război mondial, omul politic îşi permitea luxul de a plăti anual 250.000 de lei Primăriei Deva, drept chirie pentru un hotel, un restaurant şi o cafenea din centrul oraşului.

FOTO Povestea vilei de lux ridicată de Petru Groza în timpul crizei interbelice

Fostul şef al primului guvern comunist instaurat la 1946 a locuit în Deva, într-o casă cu o arhitectură cubistă, ce atrage atenţia turiştilor care ajung la poalele cetăţii.

FOTO Povestea parcului cetăţii, vechiul loc de relaxare al principilor Transilvaniei şi al lui Petru Groza

Cel mai vechi parc al municipiului Deva a fost înfiinţat la poalele Cetăţii Devei, în centrul istoric al oraşului. A trecut mai bine de un secol din vremurile în care grădinile Palatului Magna Curia (actualul Muzeu al Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva) au fost transformate într-un parc cochet, pe aleile căruia ieşea la plimbare vechea protipendadă a oraşului.

FOTO Cum arăta interiorul vilei de lux a primului şef de guvern comunist din România, Petru Groza

Azi se împlinesc 68 de ani de la una dintre cele mai importante zile din istoria secolului XX în România. În 6 martie 1945 a avut loc instaurarea guvernului Petru Groza în România. La acea dată, sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui Petru Groza ca prim ministru şi a guvernului în care ministerele cheie erau deţinute de comunişti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: