Mărturia elevei care s-a sacrificat pentru a-şi salva călăul. De ce l-a iertat pe omul care a abuzat-o în chip odios şi a ţinut-o legată de maşină o noapte, în munţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ARHIVĂ.
FOTO: ARHIVĂ.

O adolescentă de 17 ani a încercat să îşi salveze fostul iubit de la închisoare, chiar dacă a fost victima ororilor acestuia. Iertarea i-a adus fetei o pedeapsă penală, însă tânărul a scăpat doar cu o condamnare la închisoare cu suspendare. Detalii neştiute au ieşit la iveală.

Pentru a nu-şi trimite în închisoare călăul care a supus-o unor adevărate orori, o tânără de 17 ani şi-a retras plângerea pentru viol şi a fost pedepsită, în final, pentru favorizarea făptuitorului.

În acelaşi timp, ca urmare a retragerii plângerii depusă de victima sa, Daniel Duma (26 de ani), cel care a abuzat-o pe adolescenă, a scăpat de acuzaţiile de viol, ameninţare şi lovire. El a fost condamnat doar la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru lipsire de libertate. Motivarea sentinţei prin care adolescenta a fost pedepsită cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de patru luni, pentru favorizarea făptuitorului, a fost publicată zilele trecute. Adolescenta a fost trimisă în judecată la sfârşitul anului 2017.

„În actul de sesizare s-a reţinut în fapt în sarcina inculpatei minore că, la data de 31 ianuarie 2017, cu ocazia audierii în calitate de persoană vătămată în dosarul având ca obiect comiterea infracţiunilor de viol, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe, şi ameninţare, inculpatul Daniel Duma, şi-a schimbat declaraţia dată pe faza de urmărire penală cu scopul de a-l ajuta pe autor să nu mai răspundă penal pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal”, se arată în dosar.

Tânăra a recunoscut în instanţă că a vrut să îşi salveze călăul, fiind sub presiunea pisologică determinată de convingerile sale religioase, cultul al cărui învăţături le împărtăşea propovăduind înţelegerea, iertarea şi împăcarea, se arată în dosar. De asemenea, ea a mai declarat că „nu dorea să fie implicată în litigii şi se simţea agresată cu prilejul fiecărei prezentări în instanţă şi al fiecărei audieri şi nu dorea decât ca procesul să se termine”, se arată în dosar.

„Trădat” de fosta soţie

În 2016, eleva de 17 ani a fost salvată de un echipaj de Poliţie, după ce fusese sechestrată şi molestată de fostul iubit, Daniel Duma. Bărbatul a fost reţinut de poliţişti după ce maşina pe care o conducea şi în care se afla şi victima sa, a fost oprită la un control de rutină, la marginea oraşului Petrila. În timp ce poliţiştii îi solicitau actele, pasagera din dreapta a fugit din maşină şi a mers direct la echipajul de poliţie, căruia i-a reclamat că de trei zile era sechestrată de către acesta, în zona muntoasă Cheile Roşiei şi că a fost abuzată sexual.

Mărturia adolescentei a scos la iveală amănunte cutremurătoare. Potrivit acesteia, la începutul lunii aprilie 2016, Daniel Duma, prietenul ei la acea vreme, a invitat-o într-o excursie în Germania. Părinţii fetei şi-au dat acordul pentru călătorie, iar în seara de 2 aprilie, cei doi au pornit spre destinaţie. Pe drum, în jurul orei 21.30, când au ajuns în municipiul Târgu Jiu,  Daniel Duma a primit un telefon de la fosta sa soţie, care i-a cerut să plătească pensia alimentară datorată copilului său minor.

„În acel moment, dându-şi seama că iubitul ei a fost căsătorit şi că are şi un copil, minora i-a spus acestuia că nu mai este de acord să meargă cu el în Germania şi să o ducă înapoi acasă. Daniel Duma a oprit maşina, s-a dat jos şi a implorat-o să meargă cu el în Germania, că altfel el se omoară, iar când minora a refuzat, acesta a intrat în maşină, s-a pus la volan şi a spus că vor merge acasă la inculpată”, se arată în dosar.
 

Imagine indisponibilă

Bătută şi batjocorită de cel pe care îl iubise

La un moment dat, adolescenta a observat că tânărul nu merge spre locuinţa ei, s-a panicat şi l-a lovit cu palmele peste faţă, ţipând la el să o ducă acasă, dar acesta a continuat drumul cu maşina înspre Petrila. „Când a ajuns cu maşina pe raza oraşului Petrila, într-o zonă izolată, stâncoasă, minora arată că numitul Duma a oprit maşina şi a început să o tragă de păr, să o lovească cu pumnii în spate, în ficat, în cap, după care a tras-o de păr şi a scos-o  afară din maşină, continuând să o lovească cu pumnii şi genunchii în spate, a muşcat-o de umărul drept şi a prins-o de mâna dreaptă lovind-o de autoturism, moment în care tabla autoturismului s-a îndoit. A susţinut minora că i s-a făcut rău, a căzut pe jos lângă maşină şi atunci numitul Duma a ridicat-o şi a aşezat-o pe scaunul  şoferului, dându-i palme să-şi revină, iar apoi a prins-o iarăşi de mâna stângă şi cu mâna ei a dat în mânerul portierei de la şofer, acesta rupându-se”, se arăta în mărturia tinerei.

Adolescenta a mai susţinut că, tânărul a ameninţat-o cu un briceag, care a fost ulterior găsit în autoturismul său. I l-a pus la gât, ameninţând-o că o omoară, iar când aceasta a ţipat, Duma i-a mai aplicat câteva palme peste faţă, după care a scos-o din nou afară din maşină, aruncând-o în apă, lângă pod.

„După ce a ţinut-o circa 10 minute în apă, a scos-o şi a pus-o  lângă maşină, iar inculpatul a intrat în maşină dar, înainte de a se urca, a legat-o de mână pe persoana vătămată cu un şiret, pentru a o împiedica să fugă. Inculpatul a ţinut-o pe lângă maşină până în ziua următoare dimineaţa, în jurul orei 6:00, după care a lăsat-o să se urce în maşină, a uns-o cu cremă pe spate, deoarece era plină de vânătăi, acuzând dureri foarte mari la coloană şi lăsat-o să se liniştească circa două ore, după care a scos-o din maşină şi, cu toate că în tot acest timp minora l-a implorat să o ducă acasă, Daniel Duma a refuzat categoric, spunându-i mereu să tacă, iar la un moment dat a început să caute motive de ceartă, reproşându-i minorei că a întreţinut rapoarte sexuale cu alţi bărbaţi, iar pentru că nega, inculpatul a agresat-o fizic”, se arată în mărturia minorei.

În cursul zilei de 3 aprilie 2016, în timp ce adolescenta se plângea că o doare spatele ca urmare a loviturilor primite, „inculpatul i-a desfăcut picioarele, i-a dat jos pantalonii fără voia ei şi a tăiat-o cu briceagul în zona genitală, după care a întreţinut cu minora un raport sexual normal, împotriva voinţei ei,  iar după ce a terminat actul sexual,  a  început să o lovească pe persoana vătămată din nou cu pumnii şi cu picioarele”, se arată în dosar. Cei doi au rămas în zona respectivă, numită Cheile Roşiei, până în dimineaţa de 4 aprilie. Au plecat apoi la locuinţa fratelui vitreg al tânărului, în Petroşani. „Inculpatul l-a ameninţat şi pe acesta că-l omoară, pe motiv că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu minora”, se arată în dosar. Acesta din urmă a anunţat Poliţia, iar cei doi s-au urcat la volan şi au plecat cu maşina, fiind opriţi pe drum de un echipaj de Poliţie. 

„Echipajul de poliţie i-a condus pe cei doi la sediul subunităţii de poliţe, fiind anunţată echipa operativă pentru preluarea şi continuarea cercetărilor. Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 2 – 4 aprilie 2016, suspectul a dus-o într-o zonă muntoasă izolată de pe raza oraşului Petrila pe prietena sa, în vârstă de 17 ani, cu care avea o relaţie de aproximativ un an, şi, pe fondul geloziei, a agresat-o fizic şi a întreţinut cu aceasta raport sexual împotriva voinţei sale, iar pe parcursul acestor zile a privat-o de libertate”, informa Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Raportul preliminar medico-legal efectuat în acest caz arăta că victima violatorului a fost supusă unor torturi. Tânărul a fost arestat preventiv şi apoi trimis în arest la domiciliu până în decembrie 2016.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Fetiţa dispărută de o săptămână, după ce a plecat de acasă cu un om al străzii, a fost găsită într-un cămin dezafectat. Cum a explicat bărbatul luarea copilei

Copilă de şapte ani dispărută fără urmă. O caută zeci de poliţişti după ce a fost luată, de o săptămână, de un om al străzii

Ancheta unei crime neelucidate. Procurorii caută cadavrul Hildei, o tânără dispărută în urmă cu 14 ani

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite