Gestul plin de curaj al unui jandarm: a urmărit trei spărgători pe străzile din Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Obiectele electrice furate au fost recuperate de jandarmi. FOTO: IJJ Hunedoara.
Obiectele electrice furate au fost recuperate de jandarmi. FOTO: IJJ Hunedoara.

Un jandarm aflat în timpul liber a urmărit trei spărgători pe străzile din Petroşani şi a reuşit să recupereze marfa furată de aceştia.

Luni seara, un jandarm aflat în timpul liber a observat pe o stradă din Petroşani trei bărbaţi care transportau mai multe scule electrice şi piese metalice, ascunse sub pături.

Comportamentul celor trei bărbaţi i-a dat de bănuit jandarmului, care a continuat să îi supravegheze, iar după câteva străzi i-a interceptat. Atunci a recunoscut unul dintre bărbaţi, cunoscut cu antecedente penale şi a constatat că bunurile transportate sunt furate.

„Jandarmul a informat colegii aflaţi în serviciu, în mod discret, şi a încercat, prin discuţii purtate cu cei trei bărbaţi, să îi ţină pe loc până la sosirea echipajului de jandarmi. Având în vedere că bărbaţii doreau insistent să plece, jandarmul şi-a declinat calitatea, solicitându-le să rămână în acel loc. Dându-şi seama că au fost descoperiţi, cei trei bărbaţi au fugit, unul dintre ei fiind reţinut de jandarm şi predat colegilor aflaţi în serviciu, care au sosit în scurt timp”, a informat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara.

În urma verificărilor, jandarmii au constatat că cei bărbaţii au deschis uşa unui garaj, folosind un cleşte, de unde au luat un aparat de sudură şi mai multe obiecte metalice. „Buunurile materiale au fost predate proprietarului, iar bărbatul reţinut de jandarm a fost predat Poliţiei municipiului Petroşani pentru continuarea cercetărilor”, a precizat reprezentantul IJJ Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Zboruri de recunoaştere peste staţiunile Hunedoarei. Ce caută piloţii însoţiţi de jandarmii montani

Jandarmii au confiscat un camion plin cu lemne tăiate ilegal dintr-o pădure din masivul Parâng

Drama prin care trec doi copii sărmani din Orăştie. Cum le-au venit în ajutor jandarmii

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite