Castelul Corvinilor trece la programul de toamnă. Când poate fi vizitată cetatea medievală

Castelul Corvinilor trece la programul de toamnă. Când poate fi vizitată cetatea medievală

Castelul Corvinilor.

Castelul Corvinilor de la Hunedoara poate fi vizitat, începând de miercuri, 16 septembrie, după un program restrâns.

Ştiri pe aceeaşi temă

Castelul Corvinilor trece la programul de toamnă. În perioada 16 - 30 septembrie 2020, Castelul poate fi vizitat între următoarele ore: luni, între 12 şi 19, iar de marţi până duminică între orele 9 şi 19.

Pe timp de vară, acesta a putut fi vizitat până seara, la ora 20:30. Preţul unui bilet de intrare pentru adulţi este de 31 de lei, iar copii, elevii, studenţii, pensionarii şi persoanele cu handicap beneficiază de reduceri.

Castelul Huniazilor

Castelul din Hunedoara a fost construit la mijlocul secolului al XV-lea, pe locul unei aşezări mai vechi folosită de localnici ca adăpost împotriva invadatorilor. Încă din vremea vievodului, castelul era lăudat pentru frumuseţea sa.

„Ioan Corvin a zidit un castel pe un munte înalt, pe care îl mângâie râuri liniştite; acesta este atât de întărit şi prin măiestria clădirii şi prin situaţia sa naturală, încât nu se înspăimântă de nici un atac de partea vrăjmaşilor”, relata cronicarul Antonio Bonfini, în secolul XV. Iancu de Hunedoara a murit în 1456, iar lucrările la castel au fost continuate de soţia sa, Elisabeta. Istoricii susţin că aceasta s-a implicat în transformarea edificiului într-unul somptuos faţă de nevoile oamenilor din secolul XV. Au fost aduşi meşteri francezi pentru a se ocupa de înfrumuseţarea capelei şi altor încăperi şi de extinderea castelului. Acesta avea bucătării, dormitoare încălzite, săli în care aveau loc ospeţe, o capelă, o fântână săpată în stâncă, dar şi turnuri de apărare, beciuri, temniţe şi o sală de tortură.

„Spre curte Elisabeta ridică o loggie cu două etaje, în stilul Renaşterii. Execuţia se datoreşte unor meşteri veniţi din Italia. Elisabeta s-a îngrijit apoi să îi dea castelului un aspect mai vesel, zugrăvind nu numai interiorul noilor încăperi, ci şi exteriorul Aripei Matia, precum şi alte clădiri”, scria istoricul Virgil Vătăşianu. Urmele picturilor care împodobeau castelul se văd şi astăzi, pe multe din zidurile lui. De-a lungul secolelor, castelul medieval a suferit numeroase modificări, care însă nu i-au ştiribit originalitatea.


Mai puteţi citi şi:

13 aprilie 1854, ziua neagră a Castelului Corvinilor. Povestea incendiului care l-a transformat în ruină

Hunedoara în secolul al XIX-lea, descrisă de Aranyi, savantul care a salvat Castelul  Corvinilor de la ruinare

FOTO Splendoarea Castelului Corvinilor. Numărul turiştilor la cetatea medievală a explodat în 2019

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: