FOTO Prea ca la ţară. Galaţiul s-a pricopsit cu 26 de kilometri de garduri metalice printre blocuri, care au costat Primăria o jumătate de milion de euro

FOTO Prea ca la ţară. Galaţiul s-a pricopsit cu 26 de kilometri de garduri metalice printre blocuri, care au costat Primăria o jumătate de milion de euro

Achiziţia gardurilor şi montarea lor a costat bugetul local peste o jumătate de milion de euro. La concurenţă cu Primăria, gălăţenii de la bloc îşi extind apartamentele pe spaţiul verde şi-şi fac ogrăzi cu poartă, cutie poştală, loc de grătar şi „câine rău” priponit sub geam.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nu mai este niciun secret că oraşul Galaţi are grave probleme edilitare. Municipiul nu mai are apă caldă de trei luni (de când compania de distribuţie a agentului termic a dat faliment), 5% dintre locuitorii urbei nu mai au nici apă potabilă, iar străzile nu sunt nici ele într-o stare prea grozavă (în urmă cu câteva săptămâni gălăţenii au organizat o sesiune de pictat gropile din asfalt).

În tot acest timp, administraţia publică locală a „performat” la un capitol cu totul surprinzător, respectiv achiziţia şi montarea de garduri metalice printre blocuri.

Potrivit contractelor de achiziţie încheiate, în urma unor licitaţii SEAP,  în iunie 2013, august 2014 şi mai 2015, Primăria Galaţi a cumpărat  26 de kilometri de astfel de garduri, iar costul total al acestora, incluzând şi cheltuielile de montare, depăşeşte o jumătate de milion de euro.


Arhitecţii au recomandat Primăriei să dărâme gardurile

Culmea este că entuziasmul dezlănţuit al autorităţilor locale în a umple oraşul de garduri nu este împărtăşit şi de arhitecţi.

Nu mai departe decât în Planul Urbanistic Zonal de restructurare urbană privind cartierul Dunărea, realizat în toamna lui 2014 de către firma de arhitectură Quattro Design, se menţionează că una dintre priorităţile în dezvoltarea urbanistică a oraşului este desfiinţarea (!) gardurilor metalice sufocate.

Ba chiar arhitecţii au oferit exemple şi planşe foto din Franţa şi Spania, „unde grădinile de proximitate şi locurile de parcare sunt delimitate de spaţiile de locuit de un aliniament de vegetaţie medie şi arbori”, după se menţionează în PUZ.

 
Foto

Ei bine, se pare că municipalitatea n-a pus prea mare preţ pe recomandările din PUZ amintit (studiu care, de altfel, a costat aproape 80.000 de euro), aşa că a continuat operaţiunea „Gardul” şi în 2015.

La ultima licitaţie, care s-a finalizat la începutul lunii mai, s-au mai cumpărat opt kilometri de gard metalic (4.000 de panouri a câte doi metri), iar investiţia va consuma din bugetul public, cu tot cu montaj, peste 120.000 de euro.

Primăria Galaţi a comunicat că „aceste panouri sunt incluse în categoria elementelor de mobilier urban”, lăsând de înţeles că nu are de gând să se oprească aici cu operaţiunea de îngrădire a spaţiilor verzi.

Cum i-a lovit pe gălăţeni mania gardurilor

Ca şi cum cele prezentate mai înainte n-ar fi fost de ajuns, de la o vreme şi locuitorii oraşului sunt loviţi de frenezia gardurilor şi porţilor. Încet-încet, spaţiile verzi din jurul blocurilor au fost cotropite de gălăţenii cu simţul proprietăţii dezvoltat sau pasionaţi de grădinărit.


Iar dacă la început gardurile erau discrete şi împrejmuiau mici grădiniţe pline de flori, pe măsura trecerii timpului ele au devenit tot mai solide. Au apărut inclusiv împrejmuiri din şipci metalice, înalte de doi metri, iar în spatele lor nu se mai află  flori, ci adevărate ogrăzi rurale, cu loc pentru grătar, cutie poştală, şezlonguri, câine priponit sub geam şi sfori pentru întins rufele la uscat.

Ba chiar lucrurile au evoluat şi mai mult, unii proprietari de apartamente de la parterul blocurile dând  terenului (împrejmuit abuziv) un „parfum” de curte de vilă.


Un raid făcut de reporterii „Adevărul” pe mai multe străzi din oraş (printre care Armata Poporului, Ovidiu, Cloşca, Arad, Română) a scos la iveală o situaţie incredibilă: spaţiile verzi aferente străzii au devenit curţi în toată regula, cu garduri, porţi solide şi chiar câini de pază, după cum se poate vedea din fotografiile alăturate.


Zonele respective arată absolut bizar. Trotuarul este mărginit de garduri şi porţi, iar din loc în loc, au apărut intrări somptuase, construite prin extinderea apartamentelor cu câţiva metri, peste spaţiul verde.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările