Service auto incendiat intenţionat. 20 de pompieri au acţionat cu patru autospeciale pentru a stinge flăcările

Service auto incendiat intenţionat. 20 de pompieri
au acţionat cu patru autospeciale pentru a stinge flăcările

Service-ul auto s-a făcut scrum Foto: ISU Galaţi

Pompierii s-au luptat timp de mai multe ore pentru a lichida incendiul izbucnit la un service auto din Galaţi, care s-a extins şi la o locuinţă din vecinătate, unde a mistuit 250 de metri pătraţi de acoperiş.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un puternic incendiu a izbucnit astăzi, în jurul orei 16,40, la un service auto situat pe strada Traian din Galaţi. 20 de pompieri au acţionat cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă timp de două ore pentru lichidarea incendiului.

Flăcările au mistuit partea din faţă a unui autovehicul, o magazie de depozitare, mai multe piese auto, dar şi o cantitate încă neprecizată de ulei uzat şi vopsele auto. Incendiul s-a extins şi la o casă învecinată cu service-ul auto, unde au ars 250 de metri pătraţi de acoperiş.

Conform declaraţiei locotenent colonelului Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, incendiul a fost provocat intenţionat. În acest caz, va fi deschis un dosar penal pentru distrugere, urmând ca poliţiştii să facă verificări pentru identificarea autorului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: