A ucis fără milă şapte oameni. Celebrul asasin grec Kostas Passaris, supranumit „Fiara din Balcani”, condamnat de Tribunalul Galaţi la închisoare pe viaţă

A ucis fără milă şapte oameni. Celebrul asasin grec Kostas Passaris, supranumit „Fiara din Balcani”, condamnat de Tribunalul Galaţi la închisoare pe viaţă

Konstantinos Passaris. Foto: Adevărul

Passaris este autorul a cel puţin trei jafuri pe teritoriul României, în cursul cărora a asasinat cu sânge rece doi oameni. Anterior, el fusese condamnat şi în Grecia pentru 18 fapte penale, dintre care cinci omoruri.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalul Galaţi a dat, pe 22 iunie, pronunţarea în dosarul în care celebrul criminal grec Kostas (Konstantinos) Passaris (40 ani) era judecat pentru tâlhărie, pespectiv pentru jaful armat săvârşit la o casă de schimb valutar din oraş.
 
Misiunea magistraţilor a fost un relativ uşoară, dat fiind că inculpatul fusese deja condamnat la închisoare pe viaţă de către Tribunalul Bucureşti, pentru un dublu asasinat săvârşit în cursul unui jaf armat produs în Capitală.
 
Judecătorii bucureşteni au reţinut în sarcina inculpatului infracţiunile de omor calificat şi de contrabandă (având în vedere că armele folosite în atac fuseseră introduse clandestin pe teritoriul României).
 
De asemenea, judecătorii de la Cluj îl condamnaseră şi ei pe Passaris, tot pentru jaf armat, la zece ani de detenţie. Grecul se află în Penitenciarul Maximă Siguranţă Gherla şi nu atacase cu recurs niciuna dintre condamnările anterioare.
 
Magistraţii de la Galaţi au decontopit toate pedepsele anterioare şi l-au condamnat pe periculosul infractor la şase ani şi opt luni de închisoare, pentru tâlhărie (în legislaţia românească nu există infracţiunea de jaf armat). Apoi, în urma recontopirii pedepselor, au decis ca inculpatul să execute pedeapsa ce mai grea, respectiv, detenţiunea pe viaţă.

100.000 de lei despăgubiri

Judecătorii au decis ca Passaris să achite şi 100.000 de lei sub formă de despăgubiri. 50.000 de lei trebuie achitaţi case de schimba valutar jefuite (Nova 2000 SRL Galaţi) şi alţi 50.000 de lei firmei de asigurări Asirom.
 
Vă reamintim că grecul Kostas Passaris este autorul unui dublul asasinat, de pe 26 noiembrie 2001, de la casa de schimb valutar din Complexul „Petit Bijoux” din Bucureşti. După atacul de la Bucureşti, pe care iniţial nu şi l-a asumat, Passsaris a recunoscut că el a fost autorul jafului de la Casa de Schimb Valutar „Nova 2000”, din centrul Galaţiului.
 
Pe 17 noiembrie 2014, a fost deschisă o acţiune în instanţă pentru recuperarea pagubei de aproximativ 900 de milioane de lei vechi suportată de casa de schimb valutar din Galaţi ca urmare a jafului din 2001. 
 
Atacul de la Casa de schimb valutar „Nova 2000”, situată pe strada Domnească, la parterul primului bloc P, a avut loc în seara zilei de 13 noiembrie 2001. Doi atacatori au rănit casiera şi agentul de pază şi au fugit cu suma de aproximativ 90.000 de lei.
 
La mai puţin de două săptămâni, fiind capturat după atacul de la Bucureşti, Konstantinos Passaris declara anchetatorilor că el a fost autorul jafului de la Galaţi. În schimb, el a negat în prima fază omorul şi jaful de la casa de schimb valutar din Complexul „Petit Bijou” din Bucureşti, susţinând că banii găsiţi de poliţişti în apartamentul lui, aproape jumătate de miliard de lei vechi, proveneau din jaful comis la Casa de schimb valutar „Nova 2000” din Galaţi.
 

Passaris a fost cel mai căutat asasin din Europa

În perioada 2000 – 2001, Passaris era considerat unul dintre cei mai plini de cruzime criminali din Grecia. Potrivit relatărilor din presa de la vremea aceea, era liderul unei bande deosebit de periculoase, el şi complicii săi ucigând cinci poliţişti greci. 
 
În februarie 2001 a fost arestat de Poliţia din Atena pentru omor calificat, tentativă de omor şi răpire de persoane, dar a reuşit o evadare spectaculoasă. A simulat o criză de epilepsie şi a fost transportat la un spital, unde doi dintre membrii grupării sale, care se pare că erau de origine română, au deschis focul asupra poliţiştilor, iar Passaris a dispărut la bordul unui autoturism „Lancia”, pe care l-a deturnat din trafic, ameninţând pe proprietarul autoturismului cu un pistol.
 
Câteva luni mai târziu, în august 2001, poliţiştii greci au dat din nou de urma lui, localizându-l într-un apartament din Atena. A fost organizat un dispozitiv format din 50 de luptători de elită, de la trupele speciale, dar Passaris a reuşit să fugă şi de această dată. În urma acestui episod, şeful Poliţiei din Grecia şi-a dat demisia.
 
A fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, fiind în acea perioadă unul dintre cei mai căutaţi infractori.
După cea de a doua evadare a făcut rost de un paşaport fals şi a venit în România. A fost dat în urmărire internaţională şi presa l-a numit „Fiara din Balcani”. Apoi a urmat jaful de la casa de schimb valutar din Galaţi, un jaf armat la Cluj şi dublul asasinat de la Bucureşti, în urma căruia Konstantinos Passaris a fost capturat de poliţiştii români şi încarcerat.

Dublul asasinat de la „Petit Bijoux”

Atacul care a dus la arestarea lui Passaris a avut loc la două săptămâni de la jaful de la Galaţi, în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2001, la Casa de schimb valutar „Mundi Exchange”, situată în centrul Capitalei, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 22, în imobilul care adăpostea complexul comercial „Petit Bijou”.
 
În jurul orei 2.30, un bărbat şi o femeie au pătruns înarmaţi în casa de schimb valutar, împuşcându-i pe salariaţii casei de schimb, Constantin Apostu şi Virgil Mihăilescu şi dispărând cu suma de 56.000 de lei. Anchetatorii au stabilit că era vorba de un jaf premeditat, pregătit în amănunt.
 
În apartamentul în care a fost capturat Passaris au fost găsite două arme, un pistol „Colt”, calibrul 9 mm, un alt pistol, calibrul 7,65 mm, cu amortizor şi suma de aproximativ 40.000 de lei. În momentul descinderii, Passaris a riposta cu violenţă, trăgând mai multe focuri de armă asupra poliţiştilor. 
 
El nu a recunoscut crimele, cerând să îi fie dovedită participarea la jaful de la „Petit Bijoux”. Într-un alt apartament închiriat de Passaris a fost găsită încă o armă de foc, iar într-un al treilea apartament închiriat de grec au fost găsite şi hainele pline de sânge,  purtate în seara dublului asasinat,
 
Odată cu Passaris a mai fost arestată şi Mioară Bădilă, care avea 20 de ani şi era cunoscută ca prostituată. Ea susţinea că nu a fost complicea lui Passaris, dar nu a reclamat la poliţie crimele acestuia de frică. Le-a declarat anchetatorilor că l-a cunoscut pe grec într-un bar din Herăstrău şi că a mers cu el la casa de schimb valutar crezând că vrea să schimbe bani. Le-a spus anchetatorilor că a rămas stupefiată în momentul în care grecul i-a împuşcat pe cei angajaţi de la „Mundi Exchange”.

Născut asasin

Kostas Passaris este originar din oraşul grec Seress şi este născut din tată grec (Vangelis Passaris) şi mama de origine română. 
 
A crescut într-un orfelinat (tatăl său, de asemenea, a fost condamnat pentru atentate cu bombă în Atena), iar traumele din copilărie l-au marcat foarte mult, făcându-l să aibă o personalitate extrem de violentă. 
 
Este arestat pentru prima oară la 13 ani, după ce a rănit grav o persoană cu un cuţit, în cursul unei tâlhării. La 15 ani este arestat din nou, pentru trafic de droguri. A urmat apoi un lung şir de jafuri armate şi de asasinate.
Până să ajungă în România (unde a intrat fără forme legale), el fusese condamnat şi în Grecia pentru 18 fapte penale, dintre care cinci omoruri. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: