Undă verde pentru sectorul de autostradă Buzău-Focşani. CNAIR poate lansa licitaţia

Undă verde pentru sectorul de autostradă Buzău-Focşani. CNAIR poate lansa licitaţia

Macheta viitoarei Autostrăzi A7

Finanţarea pentru execuţia lucrărilor destinate Autostrăzii Buzău - Focşani va fi asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vineri, 21 ianuarie, în sedinţa Consiliului Tehnico Economic al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost avizat Proiectul Tehnic pentru autostrada Buzău – Focşani, parte a A7.

Practic, acest lucru înseamnă că se poate începe întocmirea documentaţiei necesare lansării licitaţiei pentru execuţia lucrărilor. Lungimea acestui sector este 82,44 kilometri,  iar finanţarea pentru execuţia lucrărilor destinate Autostrăzii Buzău – Focşani va fi asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Proiectul cuprinde inclusiv realizarea unei variante de ocolire pentru Municipiul Focşani, în zona de Est, între DN 2 si DN 2D.

Traseul autostrăzii va traversa teritoriile administrative ale judeţelor Buzău şi Vrancea şi va tranzita 16 localităţi.

În judeţul Buzău, localităţile traversate de autostradă sunt Municipiul Buzău, Comuna Vadu Paşii, Comuna Cochirleanca, Comuna Ziduri, Comuna Valea Râmnicului, Comuna Râmnicelu, Municipiul Râmnicu Sărat.

În judeţul Vrancea, autostrada va intra în comuna Sihlea şi va continua cu comunele Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, Răstoaca, Vânători, Câmpineanca, orasul Odobeşti, Municipiul Focşani.

Pe întreaga lungime a autostrăzii se vor construi 41 de viaducte, şase noduri rutiere, cu o lungime a bretelelor de aproximativ 38 de kilometri, sisteme I.T.S, drumuri de întreţinere, parcări securizate, dotate cu sisteme de supraveghere video, conexiune la internet, iluminat, utilităţi.

Au fost prevăzute spaţii comerciale disponibile pentru concesionare: magazin, restaurant, benzinărie, service auto, hotel. De asemenea, sunt prevăzute şi 22 de staţii de încărcare pentru autoturisme electrice, precum şi perdele forestiere cu rol antiînzăpezire pe o suprafaţă de 205 hectare. Valoarea totală a investiţiei este de 6,1 miliarde de lei, fără TVA.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Autostrada Unirea Principatelor va fi finalizată până în 2024. De ce este optimist ministrul Transporturilor

Asociaţia Pro Infrastructură, despre o anomalie absurdă în proiectul autostrăzii Moldova. „A apărut o cocoaşă pe A7, sub presiunea intereselor imobiliare“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările