Exorbitant/Teatru în Focşani la preţ de Paris

Exorbitant/Teatru în Focşani la preţ de Paris

Delia Iordache îşi cumpărase bilet pentru spectacol. Foto: Ştefan Borcea

Pentru a viziona un spectacol de teatru focşănenii trebuie să scoată din buzunar 100 de lei. Spre deosebire de Bucureşti, unde publicul poate urmări mult mai uşor un act de cultură, provincialii plătesc de trei ori mai mult ca să vadă aceeaşi reprezentaţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Focşaniul nu este deloc un oraş în care viaţa culturală „vibrează", aşa cum se întâmplă în oraşele mari, însă există şi aici un public format pentru a gusta actul cultural.

Din păcate însă, nici această categorie nu se poate bucura de reprezentaţiile artistice care vin din ce în ce mai rar în urbea de pe Milcov, din cauza preţurilor exorbitante practicate de companiile de impresariat artistic care organizează manifestările.


Iar atunci când oamenii fac eforturi financiare să vină la teatru şi în astfel de condiţii, află cu surprindere că spectacolele sunt anulate.

Aşa s-a întâmplat şi în urmă cu trei seri, când piesa de teatru „Dineu cu proşti", pusă în scenă de actorii de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în frunte cu Horaţiu Mălăele şi Şerban Ionescu, a fost anulată în ultimul moment de impresari, pe motiv de lipsă de spectatori.


„Am vândut 230 de bilete şi până la ora spectacolului cred că ne apropiam de 300, dintr-o capacitate de 560 de locuri. Venise chiar şi tirul cu decoruri de la Bucureşti, pentru a pregăti scena, iar firma de impresariat a hotărât să anuleze reprezentaţia. Cred că dacă s-ar fi pus un preţ de bun simţ, de 50 de lei, sala ar fi fost plină, numai că la 100 de lei biletul nu poţi să te aştepţi la mai mult. Acelaşi specatcol la Bucureşti este 35 de lei", ne-a declarat Oana Andrei, referentul Casei de Cultură „Leopoldina Bălănuţă".

Aceasta a fost nevoită să restituie oamenilor contravaloarea biletelor vândute.

„Am făcut un efort să dau 100 de lei pe bilet pentru a vedea spectacolul şi nu m-am simţit foarte bine când am aflat că nu se mai ţine. Nu ştiu dacă data viitoare voi mai încerca. Mai bine merg să văd un spectacol la Bucureşti", spune Delia Iordache, cadru didactic din Focşani.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările