Supărarea unui preot vizitat în timpul slujbei de mai mulţi poliţişti: „De ce nu sunteţi în pieţe unde sunt aglomerări?“

Supărarea unui preot vizitat în timpul slujbei de mai mulţi poliţişti: „De ce nu sunteţi în pieţe unde sunt aglomerări?“

Înregistrarea video Captură Biserica Sfânta Mina

Preotul Claudiu Banu, care slujeşte la Biserica Sfânta Mina, a povestit cum în timpul slujbei a fost vizitat de două echipaje de Poliţie, care au vrut să se asigure că în biserică nu se află enoriaşi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată postarea preotului 
„Poveşti din exil.
Astăzi am slujit Sfânta Liturghie, noi, preoţii, singuri.
Toate bune şi frumoase, până la un punct.
În timpul slujbei primesc vizita unui echipaj de poliţie pentru a verifica ca nu cumva să fie cineva în Biserică în timpul slujbei.
În regulă, îi invit, au venit, au văzut, au plecat.
Toate bune.
Trec 15 minute, alt echipaj.
Sunt invitat afară, adică scos din slujbă şi sunt chestionat de ce sunt maşini în parcare?
Zic frumos, sunt ale angajaţilor Bisericii, angajaţilor televiziunii ce transmite slujba, atât.
Replică: cam multe.
Da, în regulă, zic, pot să mă întorc la slujbă?
"N-aveţi aprobare pentru slujbă", îmi vine aşa o replică din străfundurile gândirii organului.
Mă uit şi intreb politicos, cine a decis?
Ordonanţa, spuse organul.
Întreb, aţi citit ordonanţele?
Primesc răspuns, vă rog sunaţi la comandant secţia x.
Las slujba, în plan secund, în grija colegilor, şi sun.
Acelaşi dialog.
În final îi comunic organului, că suntem responsabili deplin, respectăm ordonanţele şi mai mult îi rog să intre online şi să vadă Biserica goală.
Doar noi preoţii, şi trei cameramani.
Menţionez că un angajat de-al nostru a stat în permanenţă afară, ca în cazul in care ar veni cineva să-i comunice că nu are voie în Biserică conform ordonanţei.
Bieţii oameni, mi-am dat seama că din păcate sunt depăşiţi de situaţie şi nu sunt coordonaţi corect.
Am o stimă deosebită pentru uniformă, dar, uniforma trebuie purtată cu responsabilitate şi demnitate.
În timp ce vorbeam cu poliţiştii, în sinea mea, cu oarecare revoltă, îmi trec câteva gânduri, dar de ce nu sunteţi în pieţe unde sunt aglomerări?
La Ţăndărei?
În alte locuri unde sunt zeci de oameni(magazine, pieţe), fără nici o protecţie?
Îmi place să cred că nu este abuz, nici lipsă de profesionalism, ci doar zel, că de, ministrul sănătăţii este la Constanţa şi trebuie să dăm bine.
Asta este, poveste din exil“.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: