Controalele ANAF scot IMM-urile în stradă. Întreprinzătorii se strâng joi la protest: „A început o cruciadă împotriva iniţiativei private“

Controalele ANAF scot IMM-urile în stradă. Întreprinzătorii se strâng joi la protest: „A început o cruciadă împotriva iniţiativei private“

Unitate închisă de controalele ANAF Foto Arhivă Adevărul

Întreprinzătorii din Constanţa protestează joi, 2 aprilie, la adresa ANAF, pe care o acuză de abuzuri şi declanşarea unei cruciade pentru „păcatele mărunte“ ale iniţiativei private.

Ştiri pe aceeaşi temă

Patronatul IMM-urilor din Constanţa organizează demonstraţia joi, 2 aprilie, ora 13, pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa.

„În ultima perioadă, inspectorii ANAF au dat dovadă de exces de zel suspendând activitatea a zeci de agenţi economici pentru sume derizorii găsite, în plus sau minus, în casă de marcat.

Unica metodă de a opri acest abuz din partea organelor de control ale ANAF asupra întreprinzătorilor constănţeni este de a ieşi în stradă, de a acţiona solidar şi de a pune presiune pe cei care i-am încredinţat să guverneze statul, nu doar să-şi umple buzunarele“, declară Iulian Gropoşilă, liderul PIMM Constanţa şi vicepreşedinte la nivel naţional pe partea de Formare profesională, inovare, cercetare şi servicii pentru IMM-uri din cadrul Consiliului Permanent al IMM-urilor.

Gropoşilă arată că micii întreprinzători nu mai pot asista la acţiunile ANAF, pe care le cataloghează ca fiind abuzive. „Pentru că nu mai putem asista la această cruciadă pentru păcate mărunte iniţiată de organele de control ale ANAF împotriva iniţiativei private, Patronatul IMM Constanţa trage un semnal de alarmă şi organizează, la iniţiativa şi dorinţa întreprinzătorilor constănţeni, un protest apolitic, joi, 2 aprilie, începând cu ora 13.00, pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa“, anunţă conducerea PIMM Constanţa.

Întreprinzătorii cer Guvernului anularea Ordonanţei 91/2014. „Legea pune presiune pe întreprinzători, noi cerem controale normale şi corecte din partea inspectorilor ANAF şi pedepse aplicate proporţional cu gravitatea faptelor identificate“, afirmă aceştia.

 
Vă mai recomandăm

Antreprenorii constănţeni sunt sătui de politica Guvernului: „Statul român, prin ANAF, este cel mai mare generator de falimente“

Reţetă de trecut criza: „Apucaţi-vă de agricultură! Investiţia este minimă, cu bani europeni, iar profitul este garantat“

Investitorii de pe litoral: „Grapini vrea să distrugă turismul, ca pe textile“

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările