VIDEO 5.000 de persoane la Mănăstirea Nicula. S-au dat două amenzi. „Nu putem sta lângă fiecare om să-l urmărim”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul total de credincioşi care au ajuns în ultimele 24 de ore la Mănăstirea Nicula din Cluj a fost de aproximativ 5.000. În ciuda faptului că multe dintre aceste persoane nu respectă distanţarea socială şi nu poartă corect masca de protecţie, autorităţile au dat două amenzi.

„Numărul total de participanţi care au afluit în ultimele 24 ore a fost aproximativ 5000 de persoane, iar numărul maxim de participanţi în  incita mănăstirii înregistrat la ora 23.30, a fost de aproximativ 2500 persoane”, a precizat, sâmbătă dimineaţa, prefectul Clujului, Mircea Abrudean. Informaţiile acoperă situaţia din data de 14 august, ora 6 dimineaţa până în 15 august, ora 6 dimineaţa. 

Două amenzi   

Din fotografiile realizate în zona mănăstirii se poate observa că multe persoane nu respectă distanţarea socială şi nu poartă corect măştile de protecţie. Autorităţile au aplica două amenzi în valoare de 1.700 de lei la Legea 550/2020, care stabileşte obligativitatea distanţării şi purtarea măştii. 

Au fost date 5 amenzi în valoare de 3700 lei conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Plus, două amenzi în valoare de 10000 la Legea 60/1990, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.

„Cine nu respecta regulile este sancţionat. Din păcate nu putem sta lângă fiecare om să urmărim asta, dar acolo unde se constată se iau masuri”, a precizat prefectul. 

Mii de credincioşi la Mănăstirea Nicula în seara de 14 august. 

 

Peste 300 de jandarmi şi poliţişti

Asigură ordinea circa 200 de de jandarmi, alături de poliţişti (114), pompieri (30), angajaţi ai SMURD (30)  şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean (19) şi 43 de voluntari. 

A fost nevoie de asistenţă medicală pentru 16 persoane la faţa locului din care o persoană a fost transportată la spitalul municipal Gherla cu traumatism cranio cerebral minor, luxaţie de umăr drept, contuzie sold drept.

Dacă în anii anteriori, la slujba specială din 15 august au asistat şi peste 120.000 de oameni, de această dată numărul lor va fi mult mai mic, din cauza pandemiei.



Citeşte şi

Peste 2.000 de oameni s-au adunat la Mănăstirea Nicula. „Adunările religioase nu au limită de participanţi”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite