UPDATE Un clujean a fost amendat pentru că a convocat un protest pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cornel Vîlcu a fost amendat de Jandarmerie cu 1.200 de lei, după ce a postat pe Facebook un mesaj în care îşi îndemna cunoştinţele să participe la un protest pe 21 octombrie, în Piaţa Unirii din Cluj. Vîlcu spune că a luat legătura cu un avocat şi că va contesta sancţiunea.

UPDATE 19.53 Contactat telefonic, Cornel Vîlcu spune că, în ziua protestului, niciun jandarm nu a venit la el să-i comunice vreo neregulă sau să-l atenţioneze de ceva anume.

„Ca să poţi amenda un participant trebuie să te duci să-i spui în mod explicit, iar el să refuze“, afirmă Vîlcu.

Acesta mai spune că şi în procesul-verbal pe care l-a primit prin poştă - astfel se explică de ce i-a ajuns abia acum un proces-verbal redactat pe 22 octombrie - se precizează că a fost întocmit a doua zi, după protest.

„Scrie şi în procesul-verbal că a fost întocmit în sediul Inspectoratul de Jandarmi, a doua zi, dimineaţă. (n. r. se specifică) Contravenientul nu este de faţă, nu a fost de faţă niciun martor deoarece prezentul proces-verbal a fost încheiat la sediul unităţii, în urma sesizării din oficiu şi a confruntării bazelor de date“, citeşte Cornel Vîlcu de pe procesul-verbal.

Îl va ataca în instanţă. S-a consultat şi cu un avocat. 

Întrebat dacă printr-o astfel de amendă s-ar crea vreun precedent, Vîlcu răspunde afirmativ.

Acuzaţiile care i se aduc se regăsesc în procesul-verbal pe care Cornel Vîlcu ni l-a citit:

„În ziua 21, luna 10, anul 2018, ora 19, locul Piaţa Unirii, municipiul Cluj-Napoca. (n. r. Cornel Vîlcu) A săvârşit următoarele: în urma organizării pe reţeaua de socializare Facebook, între orele 18.20 - 20.20, a participat şi coordonat o manifestare de protest sub denumirea ”Strada-i a noastră”, manifestare la care au participat circa 60 de persoane, adunaţi în partea stângă, privită din faţă a statuii lui Matei Corvin. Această manifestare nu a fost declarată sau înregistrată la instituţiile abilitate.
Fapta săvârşită e prevăzută de articolul 25, alineatul 1, litera a din Legea nr 60 pe 1996 (n. r. legea adunărilor publice), republicată şi sancţionată de articolul 26 cu 2 din aceeaşi lege. Stabilesc amendă în valoare de 1.200 de lei“.

Potrivit avocatnet.ro, articolul 25 invocat de jandarmi spune „încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală“, iar articolul 26 - „(1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracţiuni: a) organizarea şi desfăşurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise“. 

Ştirea iniţială

Bărbatul spune că nu a avut nicio problemă cu jandarmii în timpul protestului şi că procesul verbal a fost redactat abia a doua zi după miting, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Cluj pe baza unei postări de pe contul său de Facebook. 

„Mă irită faptul că nu a venit la mine niciun jandarm în timpul protestului să mă întrebe ceva, procesul verbal fiind redactat a doua zi la sediul Inspectoratului de Jandarmi Cluj pe baza event-ului meu de pe Facebook şi a bazei lor de date în care, se pare, că au toate datele mele, deşi nu am fost amendat sau avertizat niciodată până acum. Am primit amenda acasă, în poştă. Am vorbit cu un avocat şi o voi contesta în instanţă pentru că eu am specificat foarte clar în descrierea pe Facebook că a fost un gest individual de protest”, a spus Vîlcu, pentru mediafax.ro.

Reprezentanţii Jandarmeriei au confirmat că bărbatul a fost amendat şi susţin că acesta ar fi încălcat legea. „Singura persoană sancţionată contravenţional în data de 21 octombrie a fost domnul Vîlcu Dumitru Cornel căruia i s-a aplicat o amendă în cuantum de 1.200 de lei ca urmare a încălcării prevederilor art. 26, alin 1, lit. a, din Legea nr. 60/ 1991 republicată privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice”, au informat reprezentanţii Jandarmeriei din Cluj.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite