Cum ajung pacienții cronici să plătească mii de lei pentru investigații recomandate de medici

Mai multe asociații de pacienți cer autorităților să elimine restricțiile privind decontarea investigațiilor RMN și CT și să lase necesitatea medicală să decidă cât de des trebuie efectuate acestea. Restricțiile din programul „Monitor” mută presiunea asupra bugetului pacienților.

Limitarea investigațiilor CT și RMN poate genera, în timp, costuri cu mult mai mari Foto: Pixabay

Pentru un pacient cu o boală cronică, o investigație imagistică este pasul care arată dacă boala evoluează, dacă tratamentul mai funcționează sau dacă este nevoie de o schimbare. Să trăiești cu o boală cronică înseamnă adesea să înveți să aștepți următorul consult, următoarele analize și rezultatul care îți poate spune dacă tratamentul își face efectul, explică pacienții.

Pentru pacienții care depind de monitorizarea periodică prin rezonanță magnetică (RMN) sau tomografie computerizată (CT), această diferență poate conta enorm. O investigație poate ajuta la evaluarea evoluției bolii, la identificarea unor complicații sau la stabilirea momentului în care tratamentul trebuie modificat.

Tocmai de aceea, mai multe organizații care reprezintă persoane cu afecțiuni cronice cer Guvernului și Ministerului Sănătății să elimine limitarea decontării la o singură investigație de înaltă performanță pe an în regimul special de monitorizare cu bilete de trimitere de tip Monitor M3–M8 (M3 - Boli cardiovasculare; M4: Bolile cardiovasculare (sau afecțiuni specifice conexe) / alte boli cronice desemnate; M5: Boli rare; M6: Boli neurologice; M7: Boli cerebrovasculare; M8: Boală cronică de rinichi).

Frecvența investigațiilor trebuie stabilită în funcție de starea pacientului și de recomandarea medicului specialist, nu de o limită administrativă aplicată uniform, cer asociațiile de pacienți.

O singură investigație pe an, chiar și atunci când boala cere mai mult

Potrivit documentului semnat de 13 asociații de pacienți, de la 1 ianuarie 2026, persoanele cu bilete de trimitere de tip Monitor M3–M8 se confruntă cu o limitare a decontării în regimul special de monitorizare la o singură investigație de înaltă performanță pe an.

Problema nu este doar numărul investigațiilor. Unele afecțiuni necesită evaluări repetate la intervale de câteva luni, iar o examinare completă poate presupune investigarea mai multor regiuni anatomice. În anumite situații, decontarea unui singur segment în afara plafonului contractat cu Casa de Asigurări de Sănătate lasă pacientul dependent de bugetul disponibil al furnizorului pentru restul examinării.

Consecințele se traduc în programări amânate, cheltuieli suplimentare, drumuri repetate și întârzieri în luarea deciziilor terapeutice. Pentru persoanele care nu își permit să plătească investigațiile în sistemul privat, riscul este să amâne sau chiar să renunțe la monitorizarea recomandată.

„Mai bine, știți ceva, nu mai facem deloc cu Monitor”

Președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative (APAN România), Eduard Pletea, a explicat pentru „Adevărul” care este impactul acestor restricții asupra pacienților care au nevoie de monitorizare neurologică repetată.

Reajustarea la o singură investigație pe an, de exemplu, a complicat enorm lucrurile și a pus presiune pe bugetul pacienților. Potrivit regulilor instituite la 1 ianuarie 2026, se decontează, explică Eduard Pletea, o singură zonă anatomică, nu o singură investigație.

„În zona noastră de scleroză multiplă, investigația RMN înseamnă trei segmente, în timp ce dânșii au luat în considerare doar un segment. Însă a mai apărut o problemă. În primele șase luni, noi am avut o problemă și cu prestatorii de servicii de imagistică, pentru că ei au renunțat de tot la M3–M8. (...) Nu înțelegeau cum să aplice protocolul, deoarece nu aveau cum să verifice dacă un pacient a făcut acea unică investigație pe anul 2026 sau nu. Și atunci, ca să nu riște să nu intre la decontare, au zis: «Mai bine, știți ceva, nu mai facem deloc cu Monitor»”, a semnalat președintele APAN. Atunci au început discuțiile între asociație și CNAS.

„Aici nu e vorba de rea-credință a prestatorilor de servicii de imagistică. E vorba doar că nu aveau cum să controleze dacă pacientul a avut acea unică investigație pe anul 2026 și automat riscau să nu le fie decontată investigația. Și unii dintre ei au reușit să ajusteze protocolul și să îl pună pe pacient să dea o declarație pe propria răspundere că nu a mai făcut în anul 2026 acea investigație. Și dacă cineva, să zicem, dădea informația eronată, atunci clinica și-a asumat ca pierdere”, a explicat Pletea.

Medicul care recomandă investigația prescrie însă, pentru monitorizare, trei segmente. Asta a însemnat ca unul să intre în protocolul de decontare, în timp ce celelalte două rămâneau în aer. „Și povara s-a mutat pe pacient. Adică pacientul a ajuns să plătească celelalte două investigații pentru că nu își permitea să mai aștepte trei luni, șase luni, până când intra pe un protocol de decontare. Plus că expira trimiterea”, a completat președintele APAN.

Situații similare au apărut și în cazul pacienților din celelalte programe de monitorizare.

Asociațiile atrag atenția că problema nu îi privește doar pe pacienții incluși în prezent în anumite categorii de monitorizare.

Spondilita anchilozantă, poliartrita reumatoidă, artrita psoriazică, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia și vasculitele sunt doar câteva dintre afecțiunile în care investigațiile imagistice pot avea un rol important în diagnosticare, evaluarea activității bolii sau identificarea complicațiilor.

În cazul unor boli autoimune, manifestările pot afecta mai multe organe, iar necesarul de investigații diferă de la un pacient la altul. Unii pot avea nevoie de examinări suplimentare pentru a evalua răspunsul la tratament, în timp ce alții pot necesita investigații pentru clarificarea unor simptome noi.

Aceeași logică se aplică și persoanelor cu boli rare, afecțiuni cardiovasculare, scleroză multiplă sau alte patologii cronice. Diagnosticul, singur, nu poate stabili întotdeauna cât de des trebuie investigat un pacient. Contează evoluția bolii, simptomele, rezultatele anterioare și recomandarea specialistului.

De aici vine și una dintre principalele solicitări ale organizațiilor: accesul la investigații de înaltă performanță să fie extins pentru toate afecțiunile cronice pentru care există o indicație medicală, fără excluderi bazate exclusiv pe încadrarea administrativă a diagnosticului.

Când accesul la investigații depinde de posibilitățile financiare

Una dintre cele mai importante consecințe semnalate de asociații este diferența dintre pacienții care își permit să plătească o investigație și cei care depind integral de decontarea prin sistemul public.

Atunci când o investigație recomandată nu poate fi efectuată în timp util prin sistemul de asigurări, plata din fonduri proprii poate deveni singura alternativă pentru unii pacienți. Pentru alții, costul este prea mare, iar investigația este amânată.

Astfel, accesul la monitorizare riscă să depindă nu doar de gravitatea bolii, ci și de veniturile persoanei afectate și ale familiei sale.

Organizațiile atrag atenția și asupra efectelor care pot apărea pe termen lung. Dacă o boală nu este monitorizată corespunzător, identificarea progresiei sau a complicațiilor poate întârzia. În anumite cazuri, pacientul poate ajunge să aibă nevoie de îngrijiri mai complexe, iar capacitatea sa de a munci și de a-și păstra independența poate fi afectată.

O monitorizare corectă în cazul pacienților cu scleroză multiplă impune minimum un RMN anual al celor trei zone. Există însă anumite tratamente pentru care se recomandă un RMN la șase luni, ceea ce înseamnă o povară financiară mai mare pentru pacient.

Datele prezentate de APAN, pe baza unui chestionar la care au răspuns 242 de persoane cu scleroză multiplă (SM), arată povara financiară și socială a bolii: aproape 30% dintre respondenți au declarat că au așteptat mai mult de cinci ani până la diagnostic, iar jumătate au trecut prin schimbări majore în activitatea profesională sau educațională după diagnostic.

„Sunt și semne bune. 31% au fost diagnosticați în mai puțin de șase luni, ceea ce înseamnă că sunt mai multe oportunități de acces la diagnosticare, dar totuși media ne duce într-o medie destul de mare, de trei ani – trei ani și jumătate față de primele simptome. E o întârziere destul de mare. Ce m-a îngrijorat mai mult a fost că 40% dintre respondenți au venituri sub 4.000 de lei, iar 17% au venituri sub 2.000 de lei. Ce poate să facă o persoană mai repede cu un venit sub 4.000 de lei? Să-și plătească lumina, întreținerea și tot ce mai are, să mai dea 2.000 de lei să completeze ca să-și facă RMN-ul sau să facă recuperare medicală, să dea pe kinetoterapie 1.000–1.500 de lei, în funcție de zonă și de complexitatea nevoii de recuperare, sau să dea la psihoterapie?”, a mai punctat Eduard Pletea.

Același studiu realizat de asociație a mai indicat că 27% dintre respondenți au cheltuit între 1.000 și 3.000 de lei pe an pentru investigații medicale care nu au fost decontate, iar 25% au depășit pragul de 3.000 de lei pe an. Alți 23% au depășit plafonul de 3.000 de lei pe an pentru consultații.

O soluție discutată, dar încă așteptată

Potrivit documentului transmis de asociații, în aprilie 2026, Ministerul Sănătății a publicat în transparență decizională un proiect de ordonanță de urgență care răspundea solicitărilor privind eliminarea limitărilor de monitorizare.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis atunci mesajul: „Viața unui om nu se poate calcula în deficit bugetar”. Ordonanța nu a fost însă adoptată. Între timp, la 12 octombrie 2026, Senatul a adoptat, fără voturi împotrivă, propunerea legislativă L550/2026, care urmărește îmbunătățirea accesului la investigații de înaltă performanță pentru anumite categorii de pacienți cronici. Este, așadar, o a doua cale legislativă către același obiectiv.

Asociațiile salută votul, dar consideră că măsurile trebuie extinse astfel încât să includă și persoanele cu boli inflamatorii, autoimune, reumatologice, musculoscheletale și sistemice, precum și alte afecțiuni pentru care medicul recomandă astfel de investigații.

Pentru pacienți, diferența dintre un proiect și o măsură aplicată este esențială, pentru că o inițiativă legislativă poate reprezenta un pas înainte, dar nu rezolvă automat problema unei persoane care are nevoie de o investigație acum.

„Sperăm să nu se mai împotmolească și să nu fie respins”, a mai spus Eduard Pletea.

„Normal nu ar trebui să existe diferență între categorii de pacienți”

Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), punctează, la rândul său, că toate categoriile de pacienți vor acces egal la investigații imagistice.

„Din punctul nostru de vedere, este normal ca accesul la imagistică să fie egal și să fie la fel pentru toată lumea, fără liste de așteptare. Pe de altă parte, știm că s-au făcut aceste excepții doar având în vedere faptul că bugetul nu este unul suficient și că, într-adevăr, sunt categorii care au nevoie de aceste servicii cât mai urgent. E greu de pus în balanță care patologie e mai gravă și, normal, nu ar trebui să existe diferență între categorii de pacienți, indiferent de ce fel de pacienți vorbim. (...) Normalitatea ar fi ca orice pacient, atunci când are nevoie și când medicul îi recomandă, indiferent de ce patologie are, conform protocolului, să aibă acces la astfel de servicii de câte ori are nevoie și atunci când are nevoie”, a susținut Radu Gănescu.

Sunt patologii care evoluează în câteva luni, iar tratamentul ajunge să nu mai fie potrivit și, astfel, „pierdem mai mult decât investim, inclusiv prin pierderea calității vieții sau prin complicațiile patologiei”, avertizează președintele COPAC.

Gănescu atrage atenția că impunerea unei singure investigații pentru pacienții monitorizați în programele M3–M8, pe fondul constatării autorităților că se efectuează prea multe investigații și se fac abuzuri, a fost o măsură generată de incapacitatea de a controla aceste abuzuri.

„De fapt, care este traducerea acestei fraze? Traducerea este că CNAS nu poate controla abuzurile. Și nu cred că spune nimeni că nu sunt abuzuri în sistemul de sănătate. Da, sunt abuzuri în sistemul de sănătate, dar Casa, fiind în incapacitatea de a controla aceste abuzuri, a hotărât că mai bine pune piedică la toată lumea decât să fie neputincioasă în fața abuzurilor. De fapt, aici suntem. În situația în care avem un sistem de sănătate absolut necontrolat, necontrolabil. Toată lumea ne spune că sunt abuzuri în concedii medicale, că sunt abuzuri în dosarele persoanelor cu handicap, că sunt abuzuri în servicii medicale, dar nu vine nimeni să ne spună sau să facă ordine în ceea ce, să spunem, autoritățile spun că există abuz. Și cred că aici e problema de fond”, a arătat președintele COPAC.

Restricționările, în schimb, nu vor duce în timp decât la costuri și mai mari. „Dacă unui pacient îi dai un tratament de 1.000 de euro, dar nu poți să-i faci o investigație de 1.000 de lei pentru că n-ai plafon sau n-ai buget, de fapt aruncăm banii pe fereastră. (...) Dacă acel pacient întârzie și nu va mai răspunde la tratament, în momentul doi apare dizabilitatea, probabil, nu știu, nu va mai putea să se ridice, nu va mai putea să meargă, nu va mai putea să folosească mâinile. Când apare această dizabilitate, pacientul va intra în pensie de handicap, nu va mai putea să meargă la muncă și statul va plăti o viață întreagă asistență socială pentru că n-a putut să-i plătească o investigație simplă, pe imagistică sau orice altceva. Și, de fapt, acesta-i paradoxul în România: suntem atât de zgârciți că plătim mai mult”, a mai spus Gănescu.

Se întâmplă nu doar în cazul investigațiilor, a punctat președintele COPAC, ci și în cazul medicamentelor inovatoare, care ajung în România cu o întârziere de trei ani, consecința fiind, în viitorul nu foarte îndepărtat, costuri și mai mari.