Rivalitatea marilor oraşe, pe online. Braşovenii râd de clujeni şi bucureşteni, dar sunt ironizaţi de timişoreni

Rivalitatea
marilor oraşe, pe online. Braşovenii râd de clujeni şi bucureşteni, dar sunt ironizaţi de timişoreni

Locuitorii oraşelor mari din România se ironizează reciproc pe internet FOTOCOLAJ Adevărul

Rivalitatea dintre marile oraşe româneşti pare că s-a mutat pe internet, pe reţelele sociale, unde bucureştenii, clujenii, timişorenii şi braşovenii se iau la ţintă şi se ironizează reciproc. În „bătălia ironiilor” au intrat şi contul Primăriei Braşov, respectiv al Consiliului Judeţean Timişoara.

Ştiri pe aceeaşi temă

Rivalitatea dintre marile oraşe s-a mutat pe reţelele sociale, unde se simte din ce în ce mai tare, iar mii de conturi sunt implicate în dispute îndelungate, presărate cu ironii mai mult sau mai puţin subtile şi mai mult sau mai puţin bazate pe realitate.
 
Pe Tik-tok, cei mai activi sunt braşovenii, care îi iau la ţintă cu predilecţie pe bucureşteni. Cel mai mult îi ironizează pe cei din Capitală pentru că nu au căldură în case. Nici clujenii nu sunt scutiţi de glume, mai ales pentru că nu îşi pot plăti taxele online până pe 10 ianuarie.
 
Contrele au început după ce braşovenii au avut o postare cu utilajele de deszăpezire însoţite de textul „Luăm iarna prin surprindere”, la care din Bucureşti li s-a replicat: „Sunteţi slabi”. 
     
 
 
    
Atunci, Primăria Braşov a venit cu o replică pe moment şi a postat un clip scurt cu un duş, însoţit de următorul comentariu: „Măcar avem apă caldă!”
 
Contraatacul faţă de Bucureşti a venit chiar de pe contul de tik tok al Primăriei Braşov, primariabrasov.

 
Faţă de Cluj, braşovenii au îndulcit puţin tonul: „Plata taxelor a început, puteţi intra pe site-ul nostru pentru a le plăti online. P.S. N-avem nimic cu clujenii, că tăt ardeleni suntem”, au scris cei din Braşov. 

Au fost însă luaţi la ţintă chiar de unii dintre locuitorii Braşovului, nemulţumiţi de anumite probleme. „Doar sa ne lăudăm ştim, dar la Onix ce e cu groapa aia? Pe drumul spre Business Park ce e cu craterul acela? Pe centru de ce nu avem unde parca?”, a scris cineva. Răspunsul de pe contul primariabrasov a fost prompt: „Dacă vezi gropi prin oraş, le poţi raporta pe aplicaţia my BraşovCity şi angajaţii noştri merg să le repare.”
 
Altcineva a replicat: „Ceva mai bun nu aveţi de făcut? Comparaţi Brasovul cu cine? Sunt curios la voi cât e bursa la copii şi dacă întreceti Bucureştiul aici. Hai v-am pupat”, iar altcineva a râs: „Degeaba dacă v-au făcut timişorenii la tramvai.”
 

Timişoara intră în scenă

În discuţie a intervenit contul Consiliului Judeţean Timiş care laudă cu tramvaiul turcesc care circulă pe străzile Timişoarei şi îi ironizează pe cei din Braşov. „Braşoveni, voi aveţi aşa ceva?” e provocarea lansată din Banat, ştiut fiind faptul că în Braşov nici măcar nu mai există tramvaie de circa 15 ani.
 

Numai aici au fost circa 3.500 de comentarii, pentru că braşovenii au răspuns şi ei amintindu-le timişorenilor că e vorba doar de un tramvai turcesc, cu mult sub cele fabricate în Franţa şi Germania, dar şi că în această iarnă au avut probleme cu apa caldă.
 
„Să le vedeţi pe cele din Bucureşti, sunt cele mai moderne din al Doilea Război Mondial”, a lansat cineva un atac la adresa Capitalei. Clujenii au anunţat că astfel de tramvaie moderne circulă în oraşul lor deja de ani de zile. „Noi la Cluj le avem de câţiva ani mă oameni buni”, a scris un clujean, corectat imediat de un altul: „Total diferite, la Cluj poloneze şi astea turceşti.”
 
„În astea turceşti primesti baclavale când te urci”, a fost o replică, după care a intervenit cineva din Iaşi: „Şi Iaşul are fix la fel numai că pe verde aşa ca nu e singurul.”
 
„Degeaba, pâna vin gigeii şi lipesc gume de scaun, rup ceva ori desenează pe scaune etc, nu durează mult şi nu o zic cu răutate”, a atras atenţia un alt internaut. „Hai să te duc să vezi ce are Luxemburg. Şi încă îi gratis”, a punctat altcineva.
 
Timişul European a lansat şi o provocare spre Cluj, oraş în care toate tramvaiele care circulă sunt de ultimă generaţie aduse din Polonia sau fabricate chiar în România, la Arad. „@Primaria Cluj-Napoca, ce ziceţi? Aveţi Bozankaya brand new premiate internaţional?”
 
„Degeaba dacă în Timişoara nu este apă caldă şi căldura. Păcat, este oraşul meu preferat”, a intervenit cineva neutru.  
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările