Cea mai mare comună din ţară îşi face centură cu 7 milioane de euro. Primarul Floreştiului: „Sper ca întreaga lucrare să fie gata în 6 luni“

Cea mai mare comună din ţară îşi face centură
cu 7 milioane de euro. Primarul Floreştiului:
„Sper ca întreaga
lucrare să fie gata în 6 luni“

Horia Şulea , primarul din Floreşti  FOTO: arhiva Adevărul

Primarul celei mai mari comune din ţară, Horea Şulea, spune că Floreşti va avea o centură în valoare de 7 milioane de euro. Proiectul tehnic a fost finalizat, urmează  licitaţia pentru atribuirea lucrării.

Investiţia va fi realizată integral din fonduri proprii ale Primăriei Floreşti, fără ajutor de la stat.

“Proiectul a fost realizat în timp record, de numai o lună şi jumătate şi ţin să punctez acest aspect. Sunt 9 dosare care vor sta la baza licitaţiei viitoare. Suma estimată de realizare este de aproximativ 7 milioane de euro. În ceea ce priveşte fondurile există două posibilităţi: credit bancar sau credit furnizor. În cea de-a doua variantă, care presupune execuţia şi apoi plata de către Primărie a sumelor investite de executant pe baza unui grafic de rambursare, am avea avantajul timpului mai scurt al formalităţilor. Oricum sper ca întreaga lucrare să fie gata în şase luni. Asta bineînţeles după contractarea unei firme de consultanţă care ne va îndruma în realizarea licitaţiei. Astfel, sunt şanse reale ca drumul de ocolire să fie terminat anul viitor pe vremea aceasta”, a declarat primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.

Drumul de Ocolire Sud va porni din strada Tăuţiului şi va face joncţiunea în Cluj-Napoca cu drumul Sfântului Ioan, va avea o lungime de 2,685 km, dintre care aproximativ 150 de metri sunt pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca - administraţia locală a municipiului luându-şi angajamentul de a realiza această parte a drumului precum şi o reabilitare a Drumului Sfântul Ioan.

Centura Floreştiului va avea 11 podeţe, 2 poduri, două giraţii (din care una la începutul drumului pe str. Tăuţiului), o intersecţie în T (la ieşirea în Sfântul Ioan), una în Y (pentru asigurare acces zona rezidenţială Răzoare) şi una obligă cu trei ramuri fără insule.

Reprezenţanţii Primăriei spun că vor fi incluse şi două bretele de legătură cu DN1, una în zona Metro şi una în zona Polus.

Mai puteţi citi:

De ce au votat oamenii din cea mai mare comună din ţară: „Să nu ne mai fure ţara“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: