FOTO ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. De ce au votat oamenii din cea mai mare comună din ţară: „Să nu ne mai fure ţara“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujenii din cea mai mare comună din ţară, Floreşti, au votat sperând într-o schimbare şi vor ca noul preşedinte să fie un adevărat mediator, nu un scandalagiu.

La doi paşi de Cluj, de „inima“ Transilvaniei, se află Floreşti, cea mai mare comună din România. Acolo trăiesc circa 23.000 de români, unguri, romi şi alte neamuri ale pământului. Cei care au fost la vot spun că au pus ştampila cu gândul la o ţară mai bună şi la un preşedinte echilibrat, nu unul căruia îi place scandalul.

Soţii Zurgălău (foto mai jos) s-au mutat de vreo 3 ani în comuna Floreşti. Au ieşit la pensie din învăţământ, amândoi fiind dascăli de matematică în Aiud. Au venit în această comună ca să fie mai aproape de singurul lor fiu. La ieşirea din secţia de vot din circumscripţia 13 – chiar în sânul Primăriei din Floreşti - au spus că au votat pentru binele ţării, dar şi al lor.

„De la viitorul preşedinte vreau să fie un adevărat mediator, cu A mare, să nu facă atâta râcă şi atâta scandal cum a făcut cel care se duce. Brucan a zis că vor trece 20 de ani până se vor schimba lucrurile. Eu zic 20 de ani ori 3, deci următoarea generaţie ar putea schimba lucrurile în ţara asta pentru că ăştia de acum îs mânjiţi cu toate cele…“, crede Ioan Zurgălău (65 de ani), profesor pensionar. Spune că a votat un candidat cu potenţial, dar încă „necopt“.

Soţia sa, Maria Zurgălău (63 de ani), vrea ca noul preşedinte, pe care ea l-a votat, să „se ţină de cuvânt în ceea ce va face şi în ceea ce a promis“.

Alţi alegători au ieşit din cabina de vot dezamăgiţi. „Nu prea am încredere pentru că toată lumea promite şi până la urmă nu se face nimic din ce se zice“, ne-a spus o localnică în vârstă de 58 de ani.

image
image

Vot versus hoţie

Pe o stradă lângă centrul comunei, ceasul arăta 11 şi jumătate, iar doi bărbaţi descărcau lemne în curtea lui Gheorghe Csenger (49 de ani). Gheorghe Boroş (41 de ani) era în căruţă şi îi dădea lemne lui Csenger. Ei zic că nu au votat încă, dar că sigur se vor duce la vot.

De ce? „Ca să ne fie mai bine şi să nu ne mai fure ţara, să nu o mai vândă“, spune Csenger Gheorghe, rezemat de marginea căruţei, cu o sticlă de jumate de bere.
„Să nu fure ţara. Şi ceilalţi au furat-o. Poate ăsta care iese a fi mai bun decât celălalt. Depinde care iese“, adaugă bărbatul.

„Mergem la vot ca să ne fie mai bine“, se bagă în discuţie şi Gheorghe Boroş. „Am fost paznic şi m-o ţâpat (n.r. dat afară). N-o mai avut nevoie de mine. Am mulţi copii. Cum îi întreţin?“, se întreabă bărbatul.
Vecinii lui Csenger, majoritatea romi, s-au adunat buluc lângă căruţă şi s-au plâns că primăria nu le-a asfaltat strada, că nu au reprezentant în consiliul local şi că primarul le-ar fi zis să se spele şi apoi să meargă în audienţă. Supăraţi pe toate astea, zic tare şi răspicat că nu merg la vot. „Pentru ce să mergem la vot?“, spune Petrişor Lăcătuş.

image

Politicienii şi pădurea

Alţii erau se îndreptau spre secţia de votare. Soţii Lucia şi Csaba Illyeş (foto mai jos), floreşteni get-beget, mergeau la braţ spre centrul comunei. Au vreo 50 de ani şi trăiesc cu 700 de lei într-un apartament din Floreşti. Au 8 copii, unii aşezaţi la casele lor, şi 24 de nepoţi.

„Mergem la vot ca să fie prosperitate în ţara asta o dată, ca să nu-mi fie frică să vorbesc şi ca să nu mai fie ură între oameni“, spune bărbatul, fost lucrător la avicola şi fost barman, acum pensionat pe caz de boală.

image

Csaba Illyeş crede că lucrurile nu se vor schimba prea curând în politică.

„Un pic de bun simţ le lipseşte unor politicieni, bun simţ faţă de seamănul lor. Nu poţi să zici că toţi îs la fel. Ca şi în pădure, cum îs pomii, unu-i drept, altu-i strâmb…“, încheie Csaba Illyeş.

Floreşti în cifre. Cum s-a votat la celelalte alegeri

Recensământului din 2011 spune că în comuna Floreşti trăiesc 22.813 de suflete. Circa 17.000 sunt români, 3.200 maghiari şi 1.100 romi. Potrivit informaţiilor de la primăria Floreşti, la alegerile locale din 2012 s-au prezentat la vot 67% dintre localnici, la referendumul din 2012- 32,11%, iar la europarlamentare, anul acesta - circa 22% de floreşteni.


Mai puteţi citi:

Alegeri prezidenţiale 2014. ”Să vă trăznească pe toţi! Că numa să cerşiţi voturi ştiţi”, mesajul pentru politicieni scris de un clujean pe buletinul de vot


Spirit civic de interlop clujean. De ce îi invită Nelson Mondialu pe români să voteze

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014 Boc: „Am votat pentru o Românie modernă, pentru o Românie frumoasă”

Alegeri prezidenţiale 2014. Ioan Rus a votat pentru "a îndeplini o speranţă a sa". "Am votat să înceteze ura şi războiul românilor împotriva românilor"

VIDEO Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale 2014. Primul tur Cluj. Ies sau nu clujenii la vot?

Alegeri prezidenţiale 2014. Preşedintele PNL Cluj: “Am votat pentru o Românie a lucrului bine făcut”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite