VIDEO Cine este corporatistul din Pipera care a ajuns într-o singură zi în topurile muzicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amedeo Chiriac, un călărăşean care face senzaţie în lumea muzicală FOTO Roton Music
Amedeo Chiriac, un călărăşean care face senzaţie în lumea muzicală FOTO Roton Music

Un corporatist difuzat de cele mai importante radiouri din România. Este vorba despre Amedeo Chiriac (23 de ani), un tânăr din Călăraşi care a venit la Bucureşti pentru a studia la SNSPA şi a-şi urma visul în muzică.

Un corporatist difuzat de cele mai importante radiouri din România. Sună atipic pentru industria de showbiz autohtonă. Amedeo Chiriac (23 de ani), un tânăr din Călăraşi care a venit la Bucureşti pentru a studia la SNSPA şi a-şi urma visul în muzică, întorcând scaunele la Vocea României, a reuşit să facă asta cu Ard Tot, prima lui piesă, care a devenit hit în această toamnă.  

A scris versurile, a compus piesa şi a înregistrat-o într-o tabără muzicală, împreună cu tânăra artistă Oana Marinescu. Iar asta în doar patru ore, în aceeaşi zi, într-o tabără de creaţie muzicală organizată la munte. 

Un moment „ireal de inspiraţie şi, probabil, irepetabil”, aşa cum spune Amedeo. În septembrie, cei doi artişti, care s-au cunoscut chiar în acea tabără muzicală, au lansat piesa cu videoclip. Iar de aici s-a întâmplat un lucru destul de rar întâlnit în lumea showbiz-ului românesc. Chiar de a doua zi, Ard Tot a ajuns în playlist-urile celor mai importante radiouri din ţară, devenind, peste noapte, un hit.  

„Eu şi Oana ne-am cunoscut în tabără. Acolo, noi, artiştii, eram împărţiţi în diverse spaţii de creaţie. Iniţial, începusem să scriem o piesă destul de tristă, pentru că eu, până atunci, scriam doar balade. A venit la noi unul dintre producători şi ne-a zis că, în camera în care ne aflam, se compunea doar dance. Aşa am scris primul meu dance. 

Îmi place să cred că universul a făcut ca eu şi Oana să lucrăm împreună. Din 40-50 de scriitori şi producători câţi am mers în tabără, ne-au repartizat câte trei-patru, aleatoriu. Aşa ne-am cunoscut şi aşa am reuşit ca, după doar patru ore de sesiune, să scriem versurile, linia melodică şi să înregistrăm Ard Tot”, începe Amedeo povestea piesei care a impresionat publicul încă din momentul lansării ei, în 22 septembrie 2021.

Dar ce e în spatele acestei piese-fenomen? Pentru Amedeo, unul dintre artiştii tinerei generaţii ai Roton, Ard Tot înseamnă, pur şi simplu, noi începuturi. El consideră că, uneori, este mai bine să „rupi din tine”, chit că te doare, pentru ca, la final, să ajungi acolo unde ai visat dintotdeauna. 

„Pentru mine, Ard Tot înseamnă că trebuie să nu mai ai nimic, să renunţi la tine cu totul, pentru ca, apoi, să începi să te reconstruieşti, să poţi avea din nou «acel ceva». Să te poţi avea din nou şi pe tine, dar într-o variantă mai bună, la care, înainte, doar visai. Este ca şi cum arzi tot în tine, ca să laşi loc pentru lucruri noi. Este OK să ai noi începuturi, este OK să te retragi dacă simţi nevoia. Trebuie să rupi din tine ca să poţi fi fericit după aceea”, mai arată Amedeo.

Ard Tot, prima piesă lansată

Amedeo, un tânăr visător, cu un zâmbet molipsitor, mai spune că, deşi a crezut în piesa lui, nu şi-a imaginat că melodia se va bucura de succesul din prezent. 

„După momentele din tabără, a urmat o audiţie finală la Roton, unde cei care au ascultat-o au fost foarte emoţionaţi, chiar au aplaudat. Atunci, am hotărât să lansăm pe piaţă această piesă. Recunosc că, după ce am ascultat toate piesele care au fost compuse în tabără, am avut încredere în Ard Tot, dar am avut şi momente în care am crezut că poate sună bine doar în mintea mea. Că poate sunt subiectiv. Uneori, îmi venea greu să cred că, în sfârşit, după atâţia ani de muncă, reuşesc să lansez prima piesă din cariera mea”, mărturiseşte artistul. 

Şi-a auzit melodia la radio

Emoţia şi bucuria sunt cele două sentimente care l-au încercat pe Amedeo în momentul în care şi-a auzit pentru prima oară piesa la radio: 

„Prima oară a intrat pe Radio ZU. Eu, un corporatist obişnuit din Pipera, îmi beam cafeaua, lucram şi, deodată, am început să mă aud la radio. Mă gândeam cât de extraordinar este acel sentiment să te auzi la radio, acolo unde, până atunci, îi ascultai pe toţi artiştii pe care îi admirai. Mai apoi, piesa a intrat şi pe celelalte radiouri, iar pentru asta mă simt incredibil de norocos şi de recunoscător”. 

Trending sound pe TikTok

Deşi a reuşit să ajungă acolo unde şi-a dorit dintotdeauna şi se bucură de aprecierea publicului, Amedeo se caracterizează drept un „necunoscut” care a reuşit, însă, să facă zeci de mii de streamuri în câteva zile. Ard Tot a devenit un fenomen şi pe TikTok, acolo unde fanii se filmează şi fredonează versurile piesei lui Amedeo.  

„Pe TikTok a devenit trending sound. Mă bucur atât de mult, încât nu ştiu cum să reacţionez. Cu câţiva ani în urmă, aş fi zis că e doar noroc, însă acum aş spune că este multă muncă. Pentru a face muzică, trebuie să ştii să faci mai multe lucruri pe lângă, care ţin de viaţa de artist. Dacă nu înţelegi care este ritmul în această industrie, eşti obligat să-l înveţi, pentru a avea o şansă să reuşeşti. Trebuie să tragi de tine şi să munceşti enorm”, mai explică Amedeo. 

Ce urmează: „Bună”, piesa compusă în 15 minute

Pe lângă că se bucură din plin de tot succesul Ard Tot, Amedeo le pregăteşte mai multe surprize fanilor săi. În curând, el va lansa cea de-a două piesă, Bună. Deşi este doar o formă de salut, pentru Amedeo, Bună este mai mult decât atât. Este tot o poveste de viaţă, la fel ca Ard Tot. 

„Am scris Bună în doar 15 minute. Momentul a fost unul destul de greu pentru mine. Tocmai treceam printr-o despărţire şi, după ce am scris piesa, i-am trimis-o persoanei respective. Nu mi-a răspuns la mesaj, m-a ignorat total. Dar s-ar putea să o asculte, în curând, la radio”, a mărturisit artistul.

A întors scaunele la Vocea României

În urmă cu patru ani, Amedeo, pe atunci un tânăr talentat şi timid de doar 19 ani, urca pe scena de la Vocea României. Nu a câştigat marele premiu, dar a ajuns până în live-uri şi, atunci, şi-a făcut o promisiune. Poate una dintre cele mai importante pentru el: să revină pe scena emisiunii de talente şi să ocupe unul dintre cele patru scaune ale juraţilor. La acel show, Amedeo a reuşit să întoarcă scaunele a trei din cei patru juraţi: Loredana, Smiley şi Tudor Chirilă.  

„De atunci, m-am schimbat enorm. Am «ars tot». Mi s-a schimbat modul de a vorbi, de a gândi. Mă temeam de foarte multe lucruri, inclusiv să urc pe o scenă, să vorbesc în public. Dacă mă duc acum la Vocea, cred că pot să câştig. Am rămas şi cu promisiunea pe care mi-am făcut-o atunci: că o să mă întorc şi o să fiu eu acolo, pe scaun”. 

Pe lângă familie, prieteni şi publicul larg, între fanii artistului se numără şi colegii lui din corporaţie, el lucrând în domeniul asigurărilor. Muzica lui Amedeo este ascultată de toată compania, cântăreţul bucurându-se din plin de susţinerea celor cu care lucrează. 

„Sunt foarte faini colegii mei şi mă susţin enorm. Mi-au zis că este foarte bună piesa, iar şefa mea este înnebunită atunci când mă ascultă la radio”, mai spune artistul. 

Amedeo are şi un mesaj pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în muzică: „Întotdeauna am simţit că pot. Cred că dacă ai în tine această încredere, oricât ai fi de pesimist, pentru că şi eu mai sunt uneori, acea credinţă îţi va răspunde la toate întrebările, îţi va clarifica incertitudinile. Ei bine, dacă ai acel ceva în tine, în clipa în care treci printr-o situaţie rea, vei ştii cum să continui cu lucrurile pe care le faci. La final, despre asta este vorba, să continui. Aşa este şi în viaţă. Ai urcuşuri, coborâşuri, dar toate astea se întâmplă pentru că tu continui, nu?”

 Vă mai recomandăm şi:

Povestea uriaşului zăcământ de guano din peşterile Cioclovinei. Ceauşescu era extrem de interesat de el VIDEO

Ce-i aşteaptă pe nevaccinaţi. Medic: Boala va muşca din ei. Cum să vă simţiţi, „majoritate”, în faţa morţii?

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite