Ce e interzis să faci pentru a nu deveni victima unei infracţiuni cu violenţă

Ce e interzis să faci pentru a nu deveni victima unei infracţiuni cu violenţă

Acşiuni pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă FOTO IPJ Călăraşi

Poliţiştii au organizat în această săptămână  activităţi de prevenire şi combatere a infracţiunilor cu violenţă în municipiul Călăraşi.

Astfel, oamenii legii au discutat cu cetăţenii despre prevenirea violenţei în domestice, formele de manifestare ale acesteia, despre instituţiile implicate în gestionarea acestui fenomen şi măsurile prevăzute de lege pentru asigurarea protecţiei victimelor.
 
Acţiunea a urmărit creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor împotriva acestui gen de infracţiuni şi informarea cu privire la măsurile minime de siguranţă pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime. 
 
Recomandările au fost susţinute şi de materiale cu caracter preventiv, distribuite de poliţişti oamenilor.
 

Pentru a nu deveni victimă a infracţiunilor cu violenţă poliţiştii vă recomandă:

 
1. Pentru aplanarea unor conflicte acţionaţi cu tact şi răbdare, neţinând cont de emotivitatea firească ce se instituie în aceste cazuri.
 
2. Nu proferaţi înjurături şi nu încurajaţi violenţa, acestea fiind cauze care pot degenera în violenţe fizice;
 
3. Nu răspundeţi cu violenţă chiar dacă sunteţi provocat;
 
4. Nu încercaţi să vă rezolvaţi un conflict prin violenţă, adresaţi-vă autorităţilor competente;
 
5. Evitaţi compania persoanelor irascibile, conflictuale sau violente;
 
6. Dacă o persoană nervoasă aflată sub influenţa băuturilor alcoolice sau are tendinţa de agresivitate, încercaţi să nu interacţionaţi cu aceasta şi să o evitaţi.
 
7. Alcoolismul sau consumul iraţional de băuturi alcoolice favorizează comiterea unor infracţiuni grave precum omorul, lovituri cauzatoare de moarte, violuri, tâlhării.
 
8. Evitaţi certurile, mai ales cele generate de consumul de băuturi alcoolice;
 

 Ce trebuie să facă persoanele agresate

 
1. Să se prezinte imediat la poliţie pentru a depune plângere.
 
2. Să obţină un certificat medico-legal pentru constatarea leziunilor produse prin agresivitate, certificat care va face diferenţa la încadrarea juridică a faptei.
 
3. În cazul violenţei, sesizaţi poliţia la 112, sesizarea poate fi făcută de victimă, altă persoană ori autoritate sau din oficiu.
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările