Românii apreciază tot mai mult carnea de curcan pentru mesele de Paşte. Reţeta de succes a unor fermieri VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curcanii se vând bine de Paşte şi Crăciun
Curcanii se vând bine de Paşte şi Crăciun

Gospodinele spun că este o alternativă la carnea de miel cel puţin la fel de gustoasă şi mult mai sănătoasă. Curcanul este, aşadar, la mare căutare acum. O cooperativă agricolă din judeţul Buzău a vândut zeci de curcani, în doar câteva zile.

Ferma familiei Ivaşcu, din Mihăileşti, este organizată ca orice gospodărie bogată, însă la scară mare. Printre sutele de păsări pe care le creşte, pentru ouă şi carne, o pondere mare o au curcanii.

În numai câteva zile, fermierul nostru a vândut peste 70 de curcani, prin comenzi online sau în magazinele pe care le deţine în Buzău şi Bucureşti.

”Noi nu avem efective foarte mari din care să culegem păsările de o anumită greutate. Şi atunci diferă de la o pasăre la alta. Avem clienţi care vor curcani de zece kilograme, dar şi clienţi care, cu familii mai puţin numeroase, doresc un curcan de şase, şapte kilograme”, declară Dan Ivaşcu, fermier.

Atunci când prepară carnea provenită de la curcani hrăniţi cu cereale, cu acces la ţarcuri exterioare şi cu vârstă de sacrificare de minim 180 zile, gospodinele garantează cele mai bune chifteluţe la cuptor, ciorbă de perişoare sau ardei umpluţi.

”Sistemul de creştere este cel gospodăresc, tradiţional. Păsările, la noi, cresc în aer liber, sunt hrănite sută la sută cu cereale chiar dacă am ajuns să aducem tehnologia în gospodării. Noi mergem pe acelaşi preţ de anul trecut. La curcan, de exemplu, vindem cu 30 de lei pe kilogram sacrificat, carcasă de curcan”, spune Dan Ivaşcu.

Cei mai mulţi curcani din ferma de la Mihăileşti au fost livraţi în Săptămâna Mare clienţilor care i-au rezervat prin comenzi online sau la băcăniile cooperativei agricole Unirea Gospodarilor.

”Curcanul nu este un produs care se vinde pe tot timpul anului. Atunci, vin clienţii, dau comenzile în magazine, sau pe platforma online, după care noi venim şi le aducem produsul ori în magazin, ori prin livrare direct la domiciliu”, spune fermierul buzoian. 

Datorită cantităţilor mari de proteine pe care le furnizează, carnea de curcan este adesea preferată de cei care vor să mănânce sănătos. Toate părţile curcanului conţin grăsimi sănătoase Omega 3. La fel de sănătoasă este şi carnea de bibilică, o altă pasăre preţioasă pe care o găsim în ferma familiei Ivaşcu.   

Vă recomandăm să citiţi şi:

Un tânăr din Buzău a fost reţinut pentru pornografie infantilă. Victima, o copilă cunoscută pe Facebook

 

Hoţii au pus ochii pe foişoarele de pe cea mai spectaculoasă şosea din Buzău 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite