Ploile nesfârşite din această vară ameninţă recolta de struguri din zona Buzăului

Ploile nesfârşite din această vară ameninţă recolta de struguri din zona Buzăului

Viticultorii din Buzău privesc cu emoţii spre cer şi aşteaptă îndreptarea vremii pentru a putea intra în culturi cu tratamentele pentru boli şi dăunători. Ploile necontenite le-au ţinut lucrările pe loc, iar riscul infestării viei şi compromiterii recoltei de struguri din acest an creşte cu fiecare zi ploioasă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marin Lupu este unul dintre producătorii de Tămâioasă, din comuna buzoiană Breaza. 
 
După ce, în urmă cu doi ani, o grindină devastatoare i-a cauzat pierderi de 7-8 tone la hectar, iar anul trecut seceta a fost cea care a produs pagube, viticultorul spune că are motive întemeiate de îngrijorare şi anul acesta.
 
Precipitaţiile care par de neoprit de aproape o lună îi ţin pe fermieri departe de culturile de viţă-de-vie exact în perioada în care plantele au mare nevoie de tratamente împotriva bolilor şi dăunătorilor.
 
”S-au format ciorchinii pe butuci, via arată binişor deocamdată, însă pericolul este mai mare ca oricând. Semne ale unor probleme sunt deja pe frunză, care este afectată pe alocuri. Nu am mai făcut tratamente după ce au început ploile, pentru că nu ne lasă. Va fi grav dacă nu se poate intra multă vreme de acum înainte pentru a se face tratamentele de urgenţă”, spune Marin Lupu, viticultor.
 
Viticultorul din Breaza spune că, netratată la timp, viţa-de-vie este expusă multor boli şi dăunători. Cel mai des întâlnite sunt cele provocate de ciuperci, cum este mana viţei-de-vie, o boală gravă prezentă adesea la soiurile nobile.
”Am avut un pic de noroc cu temperaturile scăzute. La umiditatea care a fost, dacă am fi avut şi temperaturi mari, de peste 37 de grade Celsius, ziua, iar noaptea să se fi ridicat la 19 grade, ar fi explodat bolile de nu mai aveai ce să mai faci”, spune Marin Lupu.
Făinarea este şi ea una dintre cele mai distructive boli ale viţei-de-vie. Afectează toate organele plantei, provocând numeroase pagube. Semnele atacului sunt observate pe organele plantei, sub formă de puf făinos de culoare alb-cenuşie.
 
Amânarea tratamentelor expune cultura de vie la infestarea cu putregaiul cenuşiu, care atacă frunzele, lăstarii, ciorchinii tineri şi boabele, cu excorioză, dar şi cu boli cauzate de bacterii, virusuri şi fitoplasme. Cel puţin la fel de periculoase pentru vie sunt şi insectele, precum moliile strugurilor şi păianjenii roşii.
 
”Pericolul de infestare e mare şi nu trebuie acum decât o căldură de peste 30 de grade Celsius ca bolile să explodeze. Şansa să salvăm cultura este să se încălzească lent, să nu mai cadă de sus, ca să putem intra cu tratamente. Acum stropim doar aşa ca să aibă câteva ore. Trebuie făcute tratamentele la patru, cinci zile, dacă persistă vremea asta”, declară Marin Lupu, vitcultor din Breaza. 
 
Marin Lupu este unul dintre zecile de proprietari de viţă-de-vie şi crame din zona dealului Istriţa, care face parte din vestitul areal Dealu Mare din Subcarpaţii de Curbură. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările