Bănci „smart”, în valoare de 4.000 de euro bucata, la Ghimbav

Bănci „smart”, în valoare de 4.000 de euro bucata, la Ghimbav

Primarul Ionel Fliundra a achiziţionat două bănci smart, în valoare de 4.000 de euro FOTO Primăria Ghimbav

Ghimbavul este cel mai bogat oraş din ţară, raportat la numărul de locuitori. Două bănci smart, în valoare de câte 4.000 de euro, sunt primul pas spre un oraş inteligent.

Ştiri pe aceeaşi temă

Primul pas spre un Ghimbav smart a fost făcut. Edilul şef al oraşului, Ionel Fliundra, a achiziţionat două bănci smart, alimentate cu energie solară şi care dispun de multiple funcţionalităţi, cum ar fi încărcare pentru dispozitivele mobile, iluminat ambiental, internet wi-fi, precum şi senzor de mediu. 

„Toate acestea sunt alimentate de la panouri solare cu acumulatori. Sunt convins că vor fi atracţie pentru cetăţenii oraşului”, a declarat primarul ghimbăşan. 
 
Se pare că primarii din oraşul braşovean cu cel mai mare buget pe cap de locuitor au o sensibilitate în ce priveşte băncile, şi nu oricare, ci dintre cele care costă foarte mult. Fostul edil, Dorel Toma, a achiziţionat un număr important de bănci, care au fost montate pe strada care face legătura dintre Primărie şi DN1. 
 
Acum, Ionel Fliundra începe programul de transformare a orăşelului într-unul smart cu două bănci în valoare de 4.000 de euro fiecare. Într-un oraş care este străbătut la pas în doar câteva minute de la un capăt la altul, băncile par să fie principal preocupare a celor care conduc destinele localităţii. Măcar cele două apărute acum ţin pasul cu tehnologia.
 

Vă mai recomandăm:

 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările